În această seară o să fim gălăţeni, cu sufletul aproape de fotbaliştii nostri, cei care sunt foarte aproape de o performanţă incredibilă, semn că David mai poate să-l învingă pe Goliat, măcar din când în când.
Ne-ar fi plăcut să fim pe stadion, îmbrăcaţi în culorile clubului oraşului nostru de suflet, echipa din oraşul în care fructul soarelui îşi trage seva din apele Dunării. Poate că şansa o să le arate faţa, sau poate că o să le năruiască visele atâtor chibiţi uimiţi şi ei de apropierea incredibilă de Champions League. Însuşi oraşul este (poate) la nouăzeci de minute de momentul istoric în care va îmbrăca tricoul de campioană naţională.
O să fim la televizor şi o să-i ajutăm, atât cât o să putem, iar dacă Oţelul Galati va reuşi să învingă Politehnica Timisoara, atunci o să ne gândim la cei care nu au mai apucat să trăiască această bucurie. În seara aceasta, o să trăim poate o mare bucurie, poate o mare dezamăgire, dar o să punem balonul la punctul cu var cu cea mai mare hotarare şi o să le cântăm, încă o dată, You'll never walk allone.
Ne lipseşte emoţia oraşului înainte de mare înfruntare...
Apoi o să aşteptăm pe Liverpool, Barcelona sau Chelsea sau Sahtior.
Iar dacă nu o să se întâmple aşa, tot o să-i iubim, fie şi numai pentru că au încercat, pentru au reuşit să fie atât de aproape.
duminică, mai 15
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Da, şi eu sunt alături de Oţelul. Sper să fie totul bine, până la final. Merită să ia campinatul... Gânduri bune, ştrumfilor!
Ce să zic la asta? Deși nu mă dau în vânt după fotbal, dat fiind că am crescut în Galați: Hai Oțelul! :)
Gata, Otelul intra in inimile oamenilor din Romania, asa ca si in familia noastra se striga : Hai Otelul!Adica Andrei si bunica-su!
Trimiteți un comentariu