Câtă bucurie tihnită, nepovestită poate să încăpă în inima unui părinte care îşi priveşte copilul în timp ce îşi adună cele mai frumoase dintre amintiri?
Ce ai putea să pui în locul acestor trăiri, cum să te mai ascunzi atunci când simţi cum ţi se umezesc ochii, iar ceea ce vezi sunt contururile viitoarelor tale bucurii.
Aşa, fără să te mai doară, te gârbovesti sub povara propriei fericiri, simplă şi adevărată.
7 comentarii:
ăla-i tort de mâncat sau numai aşa de privit şi fotografiat? :)
@puideblog:
Tortul ala a fost de mancat... si a avut un succes greu de imaginat...
Vă doresc să aveţi o colecţie nesfârşită de bucurii!
@Cristian Lisandru:
Cu atata inversunare lucram la asta incat ar fi o mare nedreptate sa nu reusin....!!!!!!
@Cristian Lisandru:
"reusim"
și cămașa albă, călcată, scrobită a lui Ștefan a rămas la fel și după tort? :) îi stă tare bine îmbrăcat așa!
@Daria:
Este foarte greu de convins sa imbrace camasa, mai ales daca este alba, iar explicatia, deocamdata, imi scapa.
Trimiteți un comentariu