Seară trecută am fost la ţară, la Idrifaia. Aproape un sfert de oră am stat pe o canapea veche şi am privit cum plouă peste tufa din faţa casei, Mâna Maicii Domnului aşezată între ploaia de vară şi mine. Mirosul florilor mă făcea să mă rup de tot ceea ce se întâmplă în jur şi să nu mai urmăresc decât picătura prelingându-se din petală în petală.
Am închis ochii, preţ de câteva secunde. Atunci m-au năpădit alte picături, căzute în urmă cu aproape patruzeci de ani, la Chiraftei, în casa bunicilor. La fel de tare ploua si atunci, iar eu priveam picătura în timp ce se prelingea pe gutuia pe care urma să o pun în geam, învelită în hârtie, mai spre toamnă.
La fel ploua şi atunci, mâna maicii mă mângâia doar că să nu mă sperii, iar acea mână păstra mirosul pâinii din cuptor...
.
7 comentarii:
Faină amintire!
Dar atât de tristă!...
Am trăit aceeași poveste zilele trecute. Numai că tufa de mâna maicii domnului, strecurată printre bolta cu viță de vie,își risipea mirosul, urcându-l în rugă spre teiul bătrân care își tot amână înflorirea până când vara se va hotărî șă-și arunce haina de ploi...Poate azi, în preamărirea domnului Eminescu, și-a aprins candelabrele de lumină aurie. Mâine am să văd minunea!
Dar mâna adevărată a maicii doar visele mi-o vor mai trece prin păr...Și totuși, păpădiile veșnicesc timpul, copile!
@Teodora:
Nu am resimtit nicio tristete, mai curand o impacare aproape condamnabila. Pret de cateva minute mi-a fost atat de bine incam mi s-a parut ca simt atingerea mamei...
@elena chiriac:
Iti multumesc ca mi-ai amintit despre semnificatia zilei. Aproape ca imi este rusine pentru simplul fapt ca am uitat.
Sorine, tu scrii rar asa cum ai facut-o acum, dar cand o faci, inmoi si inimile de piatra, cred. E tare mult suflet in randurile tale si asta m-a miscat :)
@teonegura:
Este povestea unei dorinte...
Aşa era şi la mine acum două săptămâni, între timp rugina a decimat-o.
frumos:)
Trimiteți un comentariu