
Ieri am ajuns in curtea unui centru de dezmemembrari auto. Cineva apropiat avea nevoie de o piesa pentru masina cu care face naveta, zilnic, la patruzeci de kilometri. Painea se taie usor, insa se castiga greu!
In timp ce asteptam ca unul dintre mecanici sa demonteze piesa respective am asistat la o intamplarea obisnuita locului, tocmai pentru ca se petrece de cateva ori pe zi. Pentru cei care o fac este atat de banala, incat actioneaza exact, cu randament maxim. Cu siguranta, in tot acest timp, gandul le este la tenisii rupti ai copilului, la “cat se mai pune pe masa la o nunta” (sambata au o obligatie, ca doar si ei au venit), la caloriferul infundat pe care ar fi trebuit sa-l schimbe. Ganduri!
O Dacia 1300, acum treizeci de ani, era o foarte mare realizare. Au existat oameni care au strans banii cu care sa o cumpere si tot nu au reusit sa o aiba! Au asteptat acest moment magic pana s-au gasit niste smecheri sa-i lase fara ei. Singura lor vina a fost aceea ca au avut bunacredinta, atat!
Asa cum am spus, ieri, am asistat la epilogul unei povesti de viata. Masina care a fost, cu siguranta, parte din fericirea, nenorocirea, rutina unei familii. Sau poate mai multe. A fost abandonata la acest centru, asteptandu-si randul la “crematoriu”. Sunt buni banii din programul rabla, mai ales ca intretinerea unei ”doamne atat de batrana si bolnava” devenise mult prea costisitoare.
Intr-o ora, chiar si cu pauze de tigara, au disparut toate…. Efortul primului proprietar, emotia zilei in care a adus-o acasa, concediile cu cortul, prin tara, reparatiile facute in parcare, cot la cot cu vecinii binevoitori, penele facute pe marginea drumului, cu petice calde si leviere boante… tot! Au disparut toate. Aproape patruzeci de ani de istorie a vietii obisnuite. Oameni care mai sunt, dar si unii care nu mai sunt, mureau ieri inca o data. Obiectul pentru care atatea familii au facut sacrificii murea!

In timpul in care noi priveam acest spectacol, Jean Constantin inchidea o alta lume, cu altfel de personaje, mult mai cunoscute. Cu toate acestea, principiul este acelasi: si oamenii, si lucrurile poarta cu ele povesti, unele dintre ele doar intamplate, insa, din lipsa de timp si interes, nemaipovestite niciodata!
Am mers special pentru a face alta fotografie, la un alt centru de dezmembrari. Doar ca sa va pun o intrebare: cine ar putea sa refaca, fie si numai in parte, povestea masinii rosii care sta suspendata pe un suport, in poarta cimitirului de masini?
A fost o vreme in care aceste cutiute veneau, vara de vara, la mare, cale de peste o mie de kilometri. Noi le pandeam ca sa vedem ce au de vanzare oamenii care se ingramadeau si ei intre bagajele vandabile. Erau contorsionisti! Viata ii obliga sa faca asta.