joi, februarie 3

Ploaia ca mod de viaţă





Indiferent cât timp trece, indiferent cât de mult s-ar schimba distribuţia generală, chiar şi la cincisprezece ani de la momentul în care Eugene Curran îşi încheia socotelile lumeşti, un tânăr continuă să fascineze pe toţi cei care îl văd, revăd.
Judecând după momentul de geniu trăit la tinereţea crudă, te întrebi dacă Gene Kelly are o şansă, oricât de mică, să se mai retragă din activitate. Cam greu. Aproape am putea crede că nu a ştiut niciodată cine este Eugene Curran.






..........

10 comentarii:

Bianca spunea...

Vad ca esti si tu din Mures...
Uite:
http://blogaru-muresean.blogspot.com/

Virtualkid spunea...

Bianca:
Multumesc mult!

Doxatul Dex spunea...

Greu de depasit optimismul din cantecul asta, sau mai degraba din toata perioada respectiva.

Cristian Lisandru spunea...

Întotdeauna o mare bucurie această melodie... Mulţumesc, ştrumfilor! Un final de săptămână cât mai bun să aveţi!

Şi,pentru voi, din partea mea, o poezie pe care am scris-o cu ceva vreme în urmă:

Pălărie de fetru, impermeabil de vise...

S-au strâns nori deasupra umerilor,
Iar un fulger a sfâşiat retina...
Mi-am strâns visele în jurul trupului,
Ca pe un impermeabil
De care nu mă dezbrac niciodată,
Am făcut un nod speranţei,
Apoi am pus pălăria pe o sprânceană...
Unde te crezi, domnule, în Casablanca? -
Aud o voce venită de nicăieri...
S-ar putea ca acesta să fie începutul
Unei frumoase prietenii cu mine însumi,
De ce nu?
Sunt un trecător grăbit
Prin nelinişte de zi şi de noapte
Căutând amistiţiul interior
Fără să-mi fi declarat, în prealabil, război...
Duc tratative în propria conştiinţă
Şi împrumut dorinţă de bine
Chiar dacă dobânda creşte constant...
Tună.
Percuţionistul ceresc
Stârneşte solo de tobe inegalabil,
Iar copacii unei nevăzute păduri
Pun peste mine acoperişul crengilor
Spre a-mi oferi protecţie cu miros de lemn...
Eu nu sunt capul de afiş al vieţii mele.
Rămân un personaj secundar,
Cu pălărie de fetru
Şi impermeabil de vise...
Orchestra celestă îşi acordează instrumentele
Pentru a-mi cânta la ureche
Singing in the rain...

Cristian Lisandru

Paul spunea...

Vazand fotografia mi s-a facut spontan greata crezand ca e Adrian Enache in duet cu Maria Carneci (vezi iutub, cred ca se poate). Dar mi-am revenit... Am tras o lamaie intreaga pe esofag la vale!!!

puideblog spunea...

genial dansul, l-am revăzut cu plăcere! întotdeauna când îl văd îmi doresc să mă mai prindă o ploaie de-aia caldă de vară.

Virtualkid spunea...

Doxatul Dex:
Nu cred ca era nici mai buna, nici mai rea, insa aceasta scena este cu adevarat antologica.

Virtualkid spunea...

Cristian Lisandru:
Iti propun ca din acest comentariu sa faci o postare din pagina principala. Este pacat sa ramana in sertar.

Virtualkid spunea...

Paul:
Nu ma asteptam sa fii intolerant cu un galatean de-al nostru.

Virtualkid spunea...

puideblog:
...dar sa fie numai ploaie trecatoare, nu-i asa?

Unde iți trimit depeșă?

Vreau adresa ta de e-mail:

Delivered by FeedBurner