luni, februarie 7

Ultima zi de Crăciun


Poveştile copilăriei sunt primele care ne marchează existenţa, cele care ne cheamă mereu în locurile în care ne-am deprins cu toate cele lumeşti.
De câte ori în viaţă, mai ales atunci când ţi-a fost greu, când ai simţit că nu mai poţi, nu ţi-ai dorit să fii măcar pentru o secundă în casa părintească, oricât de săracă sau îndestulată era ea. De câte ori, aflat departe, între străini, nu ai închis ochii şi nu ai încercat cu disperare să simţi aburul de cozonac venind dinspre cuptorul mamei sau a bunicii. Mai ţii minte bucuria pe care o resimteai atunci când te întorceai flămând de la şcoală iar pe casa scării simţeai mirosul tocăniţei care se făcea chiar atunci, undeva, într-unul dintre apartamentele de pe palierul tău? Aproape fericire era dacă mirosul îţi inunda nările după ce deschideai uşa casei, nu-i aşa? Îţi mai aminteşti?
Ieri, după lungi discuţii şi lamentări, s-au încheiat şi pentru noi sărbătorile Crăciunului. Am început să dezbrăcăm pomul de iarnă de podoabă. Trebuie să vină moşul să-l ducă înapoi în pădure, ca să mai avem şi anul viitor ce să împodobim.

După ce l-am sărbătorit de mai multe ori, abia ieri, s-a încheiat şi la noi Crăciunul.

8 comentarii:

silavaracald spunea...

Mai bine de mai multe ori decât niciodată. :D
Dar ce lung Crăziun ați avut...

Anonim spunea...

ăsta-i lung? cunosc familii cu copii mai mari pe care-i apuca postul Paştelui cu bradul împodobit :D Mă mir c-ai reuşit să-l convingi să-l despodobiţi aşa de repede, cred că n-a fost prea uşor, nu?

era să scriu puidebrad la ID :))

Kadetul spunea...

Poate ca mai incapeau niste cadouri sub el, inainte sa-l despodobiti.

Virtualkid spunea...

silavaracald:
Nu am avut de ales. Pur si simplu nu am putut sa il evacuez.

Virtualkid spunea...

puideblog:
Am reusit dupa ce am purtat cateva discutii explicative.

Virtualkid spunea...

Kadetul:
Au incaput si asa destul de multe. Poate anul viitor.

DNA System spunea...

Inca putin si uneati Craciunul cu Patele.

Virtualkid spunea...

DNA System:
Daca il prindea Pastele in casa noastra, atunci nu il mai scoteam pana in decembrie, si faceam o economie importanta.

Unde iți trimit depeșă?

Vreau adresa ta de e-mail:

Delivered by FeedBurner