Încerc să îmi imaginez ce simte Mihăiță Neșu în fața televizorului atunci când își vede echipa de suflet ajunsă doar o umbră, chiar și aceea extrem de străvezie. Maccabi Haifa - Steaua 5-0 Oare cei care au intrat astăzi în teren își mai amintesc cu câtă determinare juca Mihăiță? Oare nu le crapă obrazul de rușine la gândul că l-au făcut să sufere pe cel care le-a dat o incredibilă lecție de demnitate, dar mai ales de determinare în lupta cu suferința.
Steaua este încă un exemplu de nestemată cufundată în noroi, așa cum tot vedem de mai bine de douăzeci de ani încoace. La fel ca în "Tănase Scatiu", am măritat prințesa cu grobianul, sau altfel spus, am dat briciul la maimuță.
Nu ne-a mai rămas nici bucuria fotbalului!
2 comentarii:
Am o mare indoiala ca Steaua era echipa lui de suflet...oricum, dupa ce-a plecat, a spus ca nu se intoarce acolo. Niciodata.
@Traian:
Steaua lui Nesu era aceea la care a crescut si s-a format ca jucator.
Trimiteți un comentariu