sâmbătă, octombrie 1

Parastas cu umbre și amăgiri

(În amintirea mamei mele, după douăzeci și nouă de ani)

Am deprins încă din copilărie ritualul parastasului. Câțiva oameni își adună (mai ales) neamurile, prietenii și vecinii în jurul unei mese cu cei au și ei mai bun de mâncat și de băut, cheamă un popă ca să le dea valoare bucatelor cu cântările și cu vorbele sale de duh.

Astăzi, în timp ce părintele își făcea treaba mecanic, cu glas egal, de profesionist, am realizat că timpul care a trecut a reușit să schimbe fundamental acest ritual, numai datorită unui amănunt. Atunci când eram copil, pomenicul avea numai numele unor necunoscuți, despre care auzeam câte ceva doar din discuțiile celor maturi, oricât m-aș fi străduit eu neputând să fie altceva decât niște forme fără fond. Nume și atât! Acum, aproape că nu mai există printre cei înșiruiți pe capețelul de hârtie albă nume la care să nu pot să asociez o imagine, o amintire concretă, deși, numeric, nu sunt nici mai mulți, nici mai puțini. Ei doar au căpătat chipuri, unele dintre ele peste măsură de dragi.

Am simțit cum mi s-au umezit ochii tocmai pentru că am avut această revelație, iar preț de câteva minute mi i-am imaginat pe toți stând la un loc și întrebându-se cât timp vor mai încăpea pe această listă și cine urmează să le ia locul.

Nimic nu este decât umbră și amăgire. Dar tu te încăpățânezi să crezi că ție nu ți se poate întâmpla așa ceva.
.

4 comentarii:

puideblog spunea...

D-zeu să primească... iar lista să rămână albă cât mai mult timp.

Cristian Lisandru spunea...

Dumnezeu s-o odihnească şi să primească, Sorine... Gândurile mele bune pentru voi...

rozalia spunea...

Ce altceva asi putea sa spun decat:Dumnezeu s-o odihneasca,si in gandurile mele sunt alaturi de dv.

Virtualkid spunea...

Multumesc!

Unde iți trimit depeșă?

Vreau adresa ta de e-mail:

Delivered by FeedBurner