Echipa noastra, ACS Speranta 2006 participa incepand de astazi la Turneul e-on 2012. Se pare ca echipa noastra este cea mai mica de varsta din intreg turneul, ceea ce ne transforma intr-un David contra Goliat.
In vestiar, inainte de prima partida, antrenorul echipei, Dan Ungur a marcat momentul crucial pe care copiii il traiau, anume inceputul carierelor lor, asa cum timpul o sti sa le depene. Privindu-i pe toti acesti pitici cum inotau in echipamentul lor, am simtit o emotie peste masura de mare. Mi-am dat seama ca acesti copii, si alaturi de ei si al meu, isi incep astazi propriile batalii, acelea in care parintii lor raman in afara arenei, simpli spectatori neputinciosi. Acolo, in teren, raman doar micii barbatusi ca sa isi traiasca propriile bucurii sau dezamagiri.
Oare tot asa simte si pasarea cand puiul ei bate prima data aerul cu fragedele aripi?
Tot la fel traieste cu frica eventualei prabusiri? La fel i se umezesc ochii cand vede zborul?
Nu stiu inca, insa am sa aflu care este cel mai tanar participant. Am o banuiala!
joi, august 30
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu