Cartea de rugaciuni

Zilele trecute am participat la oficierea unei casatorii cu iz ecumenic, in sensul ca doi preoti ale unor confesiuni diferite s-au alaturat ca sa slujeasca doi tineri, sa le fie martori faptuitori ai legarii celor doua destine, dincolo de convenientele apartenentei la niste comunitati religioase diferite.
Privita de sus, slujba oficiata intr-o limba complet straina mie, a fost un spectacol al paradoxului vietii. De multe ori, momentlele importante pentru unii, poate chiar definitorii, se petrec intr-un anonimat incredibil, amestecate cu rutina unor straini complet indiferenti la aproapele lor.
Am stat si am privit, am ascultat orga, am deslusit momente de rumoare in sala. Nu stiu nimic despre tinerii care si-au promis sa fie un singur cuget, nu cred ca am sa-i mai intalnesc macar o singura data in viata, dar stiu ca atunci, in acele momente in care spaima lor retinuta nu putea fi ascunsa, m-am rugat pret de cateva secunde pentru ei, necunoscutii. Priviti de dupa cartea de rugaciuni, pareau ca ei sunt chemati sa duca lumea mai departe, indiferent de incercarile care i-ar astepta. Erau frumosi si inconstienti, insa se tineau de mana cu incredere. Doar pe ei se aveau...