De câteva zile vreau să scriu ceva despre stiloul meu chinezesc, cel cu peniţa aurită, pe care mi l-au cumpărat părinţii făcând cine ştie ce eforturi nebănuite de mine. Uneori este greu să scrii ceva, mai ales dacă îţi doreşti să nu fie o banalitate. Aşa că amâni... Ne pregăteam să plecăm la ţară, la Idrifaia noastră. Înainte să pornim, am sunat-o pe educatoare pentru că vorbisem cu o seară înainte şi ştiam că are ceva pentru noi, cava primit prin poştă, la grădiniţă. Ne-am întâlnit în faţă blocului şi ne-a dat motivul unei noi bucurii. De la Blaj, cu timbru şi cu ştampila de poşta ne-a sosit o dovadă a faptului că în colţul acesta de lume nu a fost scos în ilegalitate scrisul de mână.
Pentru cei care simt o strângere de inimă atunci când se vorbeşte despre câteva gânduri puse pe un carton îngălbenit, împopoţonat cu un timbru oarecare şi cu ştampilele poştei, spunem acum , ca să se ştie, că la Blaj se mai scrie şi de mână. O face Daria, şi o face la superlativ. Punct!
Ceva mai târziu abia ... o luăm de la capăt! Povestea stiloului chinezesc asteaptă!
8 comentarii:
aştept cu nerăbdare povestea stiloului chinezesc...
Ce frumos. Uneori mă întreb dacă nu vom uita să scriem de mână fiind atât de pătimaş aplecaţi peste tastaturi. Gânduri bune, ştrumfilor!
Aveam si eu un stilou din acesta si sugativa in fiece caiet, asa ma trimitea tata la scoala... Ce vremuri! :)
puideblog:
O sa vina si acea poveste, foarte curand.
Cristian Lisandru:
Prieten bun, noi abia acum incepem aceasta aventura, asa ca este mai simplu.
Teo Negura:
Stiu! Sugativa era legata cu un snurulet rosu, in zig-zac, nu-i asa?
Eu cand am de predat o lucrare importanta, folosesc stiloul cand scriu.
In anumite situatii se impune scrisul de mana, care trebuie sa recunoastem ca arata mult mai ordonat si mai frumos.
Mie imi place sa scriu de mana! :)
Gabriela Elena:
Tu esti unul dintre cazurile fericite in care efortul parintilor s-a bazat pe un foarte bun material...
Trimiteți un comentariu