Frumosul măr tânăr

Acum două săptămâni am ieșit din oraș către Tarnaveni, cu gândul de a ne bucura de verde, de soare, de tot ceea ce este bucuria vieții la țară. Doar lipsa timpului a făcut să nu povestim despre dramul de fericire găsit în pădurea din Haranglab.

Însă astăzi alta este povestea. În drumul către inima pădurii, am mai oprit pe la diverse porți pentru a cumpăra unele dintre cele necesare picnicului. Într-una dintre curțile cu pricina, după târguiala absolut necesară, gazda a simțit nevoia să ne omenească cu țuică fiartă de două ori și mere. După ce ne luptasem cu îndârjire pentru fiecare bănuț, odată încheiată tranzacția, omul cu pricina a redevenit gazdă primitoare, dispusă să omenească musafirii cu o valoare cu mult mai mare decât ceea ce reușise să primească pentru roadele muncii sale.

Chiar când ne-am hotărât să pornim mai departe, gazdă ne-a invitat să luăm și câte un măr dintr-un pom tânăr, pe care îl lăudasem în timpul în care ne dedulceam cu tăria. Fără să mă gândesc, am mers cu pas tihnit în jurul coroanei pomului și l-am ochit pe cel mai mare, pe cel mai frumos dintre cele câteva mere pe care putuse tânăra plantă încă firavă să le producă. L-am rupt, mulțumit că un asemenea trofeu era al meu.

Apoi, acasă, am avut o revelație: oare cum m-aș fi simțit dacă un musafir sosit din întâmplare la Idrifaia noastră și-ar fi însușit cea mai frumoasă dintre podoabele pomului deloc virtual? Acesta este motivul pentru care de atunci îl privesc fără să pot să mușc din el. Pur și simplu nu pot!
.