Vocea este un dar de la Dumnezeu, însă acesta nu știe, nu vrea să risipească valorile de acest fel. Poate că tocmai acesta și este motivul pentru care, mai devreme sau mai târziu, le întoarce în grădina sa, pe toate, fără excepție.
Am ascultat-o pentru prima dată la răposatul festival de jazz de la Galați, manifestare uitată chiar și de către cei mai în vârstă. Acolo începuseră să se adune cu regularitate multe nume mari, dar și mai multe nume care ulterior urmau să își așeze pe creștete cununile de lauri.
Uneori, în ciuda tuturor evidențelor, viața trebuie să fie plină de culoare, fie și numai pentru simplul fapt că este atât de scurtă. Anca Parghel ne-a dovedit-o cu vârf și îndesat!
În urmă cu trei ani, Anca Parghel își trăia cel de pe urmă solfegiu, fără să îl mai aștepte pe moș Neculai. Poate că darul pe care îl primise la naștere, vocea ei extraordinară, trebuia să împlinească, deja, harul altcuiva.
2 comentarii:
Extraordinară ființă!
Duioasă și plină de recunoștință aducere-aminte!
@INCERTITUDINI:
Cred ca a fost o valoare adevarata, in ciuda faptului ca era deseori afectata.
Trimiteți un comentariu