Nu îmi mai găsesc tihnă. Nu îmi mai este gândul decât la o plecare, indiferent ce ar însemna ea. Oboseala care mă apasă este tot mai chinuitoare, tot mai greu de purtat.
Îmi este gândul, îmi sunt dezamăgirile, de-a valma, pe un ponton al dorințelor caraghioase.
În larg, sirenele șoptesc tocmai povestea pe care aș vrea să o aud. Eu, ca sub opiu, mă uit cu jind la barca speranțelor deșarte.
2 comentarii:
Așa este!
Vine o vreme, când vrei să zbori! La sfârșit, fuga primește ceva din jocul neastâmpărat al fulgilor de nea!
Zile bune!
2INCERTITUDINI:
Vremea asta se prelungeste tot mai mult, tot mai dramatic.
Trimiteți un comentariu