N-ai nevoie de foarte multe ca să fii fericit

S-a produs o premieră: mi-am dus copilul la prima petrecere la care eu nu particip. Doar l-am dus până la ușă, apoi m-am întors acasă. Recunosc, am avut o emoție pe care o definesc greu, am avut gânduri amestecate, m-au năpădit amintiri și m-au salvat speranțele pe care mi le-am făcut în ceea ce privește viitorul. Nu știu ce mi s-a citit pe față atunci când mă întorceam, dar totuși, nu am putut să nu fiu mândru că am apucat să trăiesc această zi.

Până să plecăm de la petrecere, în timpul somnului de prânz, eu am schimbat câteva vorbe pe chat-ul facebook cu o prietenă din perioada tinereții mele foarte crudă, aproape verde. Ne-am amintit cu emoție despre o petrecere din trecut, de o rochița albă cu buline pe care ea o purta, iar tot acest dialog avea loc în comentariile fotografiei fiicei ei, care are aceeași vârstă cu copilul meu. Timpul ne-a luat-o înainte!

Astăzi, Ștefan nu are nevoie de foarte multe, și nici eu!