Se intampla de multe ori ca viata sa aseze nedreptatea la omului nevinovat, sa-l faca sa o priveasca in fata, ba chiar sa-i ofere strachina lui saracacioasa. Astazi, la patru luni de la dimineata nefirescului mos Neculai care ne-a vizitat ca sa ne fure bicicletele, Szilard a completat locul care ramasese gol, darul sau fiind un prilej de maxima bucurie.
In timpul in care priveam satisfactia cu care pedala copilul meu mi-am amintit ceea ce am simtit atunci cand am vazut ca bicicletele noastre au disparut de pe palierul apartamentului scarii blocului, dar mai ales intamplarea care a urmat. Dand dovada de o mare lipsa de inspiratie, i-am spus copilului ca ne-au fost furate, pur si simplu. A inceput sa planga cu sughituri, intr-un fel pe care nu il mai vazusem pana atunci, fara ca eu sa mai pot sa-l potolesc.
Aflat sub presiune, pentru ca indiferent ce incercam eu sa-i mai spun nu mai avea niciun efect, mi-a venit ideea sa bat in usa unui vecin pe care copilul il simpatizeaza si sa-l rog sa vina el si sa-i spuna ca el a vazut ca bicicletele aveau pana si ca le-a dus la reparat, dar ca urmeaza sa le aduca inapoi imediat ce vor fi gata. Asa am reusit sa domolesc o suferinta pe care nu o credeam posibila, mai ales la o astfel de dimensiune.
De astazi, bicicleta albastra isi incepe povestea alaturi de noi, poate una mult mai norocoasa decat aceea de care a avut parte vechea noastra bicicleta rosie.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu