Altă Americă a ogarului cenușiu

Multi dintre cei de varsta mea au citit in copilarie "America ogarului cenusiu", cartea lui Romulus Rusan (as spune eu in egala masura si a sotiei lui, Ana Blandiana). Dealtfel, franturi ale calatoriei celor doi pe continentul american po fi intalnite si intr-o alta carte de exceptie, "Orase de silabe", in care Otilia Valeria Coman, numele adevarat al scriitoarei, povesteste cu imens har despre amanuntele care dau culoare locurilor prin care omul este numai trecator.
De putin timp, cateva saptamani, port foarte des discutii cu un roman pe care viata l-a dus peste ocean. Acolo strabate in lung si lat continentul cu camiomul sau. Asa isi castiga painea Petru Mironescu, amicul meu virtual, iar de pe drum simte nevoia sa mai schimbe cate o vorba cu cineva si de multe ori face asta si cu mine.
Uneori, mai trimite dintre fotografiile pe care le face din goana "truck"-ului sau, unele absolut remarcabile, imagini care te pun in situatia sa iti doresti si tu sa ajungi si sa vezi cu ochii tai.
Totusi, dintre multe imaginile trimise, una m-a atins la suflet. Intr-un loc prin care i se intampla sa treaca ceva mai des, in drumul spre casa, Petru a fotografiat o masina care asteapta de doi sau trei ani ca cel care a abandonat-o sa isi aminteasca de ea si sa se intoarca ca sa o ia. Nu stiu ce marca este, nu stiu nici starea tehnica, nici estetica in care se afla, insa de atunci ea imi tot revine in minte. Pur si simplu nu pot sa ma abtin sa mi-o doresc, cu toate ca distanta la care se afla transforma acest vis intr-o nebunie.
In aceasta dimineata am realizat in somn ca visam la camioneta abandonata. Amestecul de vis si realitate a avut iz amar si cu cat se apropia momentul trezirii depline, dezamagirea isi facea tot mai mult loc in sufletul meu. Viata este o suma de aspiratii intangibile, insa visul poate sa sparga orice granita, poate sa bata toate distantele.
"Cand nu am un lucru, mi-l fac vis si atunci este ca si cum l-as avea" (Catalin Bursaci)