Acum cateva minute m-am regasit intr-o fotografie pe care eu am pierdut-o, undeva intre nenumaratele mele mutari. Am revazut-o cu sentimente contradictorii, cu greu oprindu-ma a-mi face reprosuri pe care (oricum) le-as declara imediat ridicole.
Imbatranesc tocmai pentru ca aceste amintiri incep sa mi se para straine, asemeni unor secvente dintr-un film care mi-a placut la un moment dat, dar pe care l-am cam uitat.
Am ratacit anii aceia in care credeam ca nimic nu ma poate atinge, ca orice nenorocire poate fi luata in piept. Aveam timp, puteam sa repar orice. Eram trufas, uneori nedrept, dar tineretea imi punea pe chip o frumusete pe care nu o constientizam. Eram un Adonis fara sa stiu si aveam o modestie inconstienta. Astazi nu as mai gresi la fel.
Tarziu am aflat, asta era o axioma doar pentru ca eram licean!
4 comentarii:
in 86 paseam si eu spre un taram mult visat...liceul.Ani frumosi care trec foarte repede.
Tinerete,tinerete...Frumos licean.:)
Mă uit la poză și-mi amintesc de cele ale tatălui meu.
@angi: Tineretea ma facea frumos, insa atunci nu stiam asta.
@ILANA:
Simt o placere stranie citind, recitind acest comentariu al tau.
Trimiteți un comentariu