Bunicul Corinei (pe care nici macar nu mai stiu de cati ani nu am mai vazut-o), era un om tare retras, extrem de discret in tot ceea ce facea. Traia, impreuna cu bunica, intr-o lume care era aproape numai a lor. O lume populata cu niste amintiri dintr-o lume care murise.
Mi-am amintit astazi de una dintre serile petrecute impreuna, cand m-a servit cu tigari de foi, coniac in pahar cu picior, cafea si dulceata din trandafir in portelanuri fine insotite de lingurite de argint. Mi-a povestit atunci cum se casatorise. Era in vacanta de vara (studia in Belgia) si iesise la o plimbare, la bulevard, impreuna cu cativa prieteni. Pentru ca plimbarea sa fie mai placuta, au luat o birja, inainte sa mearga sa indulceasca apasarea caniculei cu ceva tinut la frapiera cu gheata. Glumeau, faceau planuri.
La un moment dat, tanarul care urma sa devina peste ani bunicul Corinei a vazut intr-o alta birja un chip care i-a placut. A sarit din atelaj si a pornit in fuga dupa ceea ce i se paruse a fi o "alta fata morgana", pe care a reusit insa sa o ajunga si pe care, de pe treapta ingusta a birjei...... i-a cerut mana! Da, s-a hotarat pe loc, a cerut si a primit. O luna mai tarziu s-au intalnit la altar.
Bunicul Corinei venea dintr-o lume in care resorturile erau altele, in care onoarea si respectul tineau de o normalitate axiomatica. S-a stins la mai putin de un an dupa bunica, timp in care s-a inchis aproape complet in el. Doar din cand in cand mai asculta Maurice Chevalier, intr-o camera de bloc din Galati, cu palaria pe cap si cu tigara in mana. Ochii erau inchisi, priveau catre o alta lume!
Astazi este ziua de nastere a lui Maurice Chevalier, insa gandul meu o sa se indrepte catre bunicul Corinei, tanarul de pe treapta birjei din poveste....
