Happy Birthday, Bill Gates!

Buna ziua Domnule Bill Gates!

In ziua in care impliniti cinci zeci si cinci de ani, va supun atentiei oportunitatea implicarii companiei Dumneavoastra in urmatorul eveniment:

Mi se pare corect sa stiti ca nu am nici cea mai mica experienta in domeniul organizarii de spectacole, dar, nadajduiesc sa suplinesc acest impediment prin dorinta viscerala de a-i oferi copilului meu inca o experienta fabuloasa, asa ca aceea din ziua in care a implinit trei ani langa idolul sau, Cristian Minculescu.

Totodata, mai trebuie sa stiti ca intentia declarata este aceea de a transforma acest eveniment in "episodul pilot" al unei actiuni in care artisti importanti sa mearga la gradinita si sa puna fermentul artistic intre potentialii viitori artisti. In acest sens am discutii asemanatoare si cu alti artisti tentati sa se implice. Semnale pozitive exista si din zona televiziunilor locale, in special cele de stiri, dar nu numai (jumatati de promisiuni).

Nu fac un secret din faptul ca am scris multor firme si chiar persoanelor fizice care am crezut ca ar putea sa intinda o mana, sau, macar sa spuna mai departe. Ma bizuiesc si pe ajutorul mai multor blogari care si-au aratat disponibilitatea de a scrie despre acest proiect (unii dintre ei fiind chiar foarte bine cotati).
In acest sens am atasat si un plan al proiectului, proiect avand si o importanta componenta umanitara (se intentioneaza colectarea unei sume de bani care sa ajunga la o asociatie care se ocupa de problemele copiilor bolnavi de cancer din Targu Mures).

Ca sa nu mai ocolesc subiectul principal pentru care v-am abordat, eventuala implicare MicroSoft ar putea fi aceea de sponsor al evenimentului, logo-ul urmand a fi prezent pe afisul si pe invitatiile pe care le vom distribui. In plus, daca nu vi se pare un gest prea modest, as gazdui pe blogul fiului meu si articole publicitare cu linkuri spre site-ul MicroSoft.com (blogul are rank 3).


Va rog sa ma iertati pentru stangaciile mele. Nu ma pricep prea bine la PR.

Inca o data, va multumesc mult, indiferent de alegerea Dumneavoastra si sper sa folositi cu succes “google translate” si sa intelegeti ca mi-ar fi de folos orice suma, oricat de mica pentru a duce la bun sfarsit proiectul. La schimb, scriu un articol pe blogul de rank 3. Poate ca o sa simtiti oportunitatea rarisima, situatie in care puteti sa plusati.

VirtualKid from Romania

Colac de salvare

Dupa unele pareri, astazi este ziua infiintarii unei trupe care urma sa faca legenda in muzica heavy metal. Pornita poate doar datorita aventurii unui tanar de origine daneza, abia trecut de optsprezece ani, Lars Ulrich, aceasta poveste avea sa devina aproape un mit pentru milioane de tineri din intreaga lume.

Noua ne place si aceasta muzica, si o ascultam foarte des, dar si mai impresionanta este povestea unuia dintre componenti: James Alan Hetfield. Infruntandu-si propriul destin, acest om a folosit chitara pentru a se salva. Mai intai si-a vazut tatal parasindu-i, apoi, la foarte scurt timp, cancerul i-a luat mama inainte sa ajunga la varsta majoratului. El este unul dintre cei care au reusit sa supravietuiasca acestui tip de naufragiu. Pentru el, chitara a fost colacul de salvare.

Metalica serbeaza! Cine vine la party?

O altfel de floare

A devenit o obisnuinta ca sa ducem in fiecare dimineata o floare pentru educatoarea noastra, pe care o furam din straturile cu flori pe care le intalnim pe traseul zilnic. Chiar daca le furam, facem asta pentru o cauza nobila: ne dorim sa alungam o parte dintre intristarile vremurilor pe care le traim.
Pe langa floarea din fiecare dimineata, ii daruim educatoarei noastre si un cadou despre care stim sigur ca o sa-l aprecieze: un blog.Darul acesta este doar un nou intrument educativ, in pas cu vremurile, iar educatoarea noastra o sa dovedeasca, inca o data, ca este cea mai buna!

Poveste cu un zambet trist

Dupa prima zi de gradinita, tocmai pentru ca si programul a fost foarte scurt, ne-am intors prin cartier, in lungul paraiasului care strabate cartierul nostru. Ne-am oprit in multe locuri, am intrat prin piata, chiar daca nu am cumparat nimic.

La un moment dat, copilul o observat pe talazul opus malului pe care mergeam noi o jucarie abandonata intr-o pozitie foarte ciudata, mai ales ca parea sa fie si intr-o buna conditie. A inceput sa ma intrebe ce face acolo, de ce nu pleaca..... daca vine apa mare?
Apoi, din senin, m-a rugat sa-l luam la noi acasa.
Oare de ce l-am refuzat? S-o fi terminat detergentul in tara asta?

A fost mai simplu sa-i repet ca nu putem sa-l luam pentru ca este al altui copil, care l-a pierdut, dar care urmeaza sa vina dupa el si sa-l duca acasa.

Ziua regelui fara tara

Majestatea Sa Mihai I, Rege al Romaniei (n. 25 octombrie 1921, Sinaia), Prinţ de Hohenzollern, este fiul Regelui Carol al II-lea. A fost suveran al României între 20 iulie 1927 - 8 iunie 1930, precum şi între 6 septembrie 1940 - 30 decembrie 1947. Stră-strănepot al Reginei Victoria a Marii Britanii şi văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a. Mihai este una dintre ultimele figuri publice în viaţă din perioada celui De-al Doilea Război Mondial.

Cu toate acestea, tara lui nu ii ofera decat calitatea de stafie a trecutului.

Bucurie cu rugina

Ritm de piatra singura

Pentru ca este o zi de duminica, ne limitam sa facem testul cu "turnesol" al altei glorii a "chitarii cu patru coarde": Bill Wyman - A stone alone...

O piatra care implineste astazi saptezeci si patru de ani...

Chitara cu patru coarde

Astazi este ziua de nastere a lui Robert Trujillo, basist al trupei Metallica.
Un basist care nu poarta aceasta titulatura pentru ca aduce apa de la fantana cu galeata portocalie si care, defapt, canta pe o chitara bas cu cinci coarde.
Viata merge inainte, implacabil. Tot ceea ce putem sa facem este sa ne amintim.

Importante schimbari

In cateva zile o sa parasim planeta noastra, nu pentru ca nu o iubim, ci pentru ca viata este o succesiune de suisuri si coborasuri. Uneori este nevoie sa inveti cum sa lasi de la tine, tocmai pentru ca sa stii cum sa gasesti si sa te bucuri de marile realizari.

In cateva zile, cel mai probabil, o sa venim cu anuntul lansarii caspulei care o sa ne transporte catre noua noastra planeta, dar, deocamdata, casuta noastra cea noua este in constructie.

In ultimele douazeci si patru de ore s-au petrecut foarte multe chiar si la fereastra noastra. Jumatate dintre frunzele nucului nostru si-au luat zborul...
Este clar, a venit anotimpul schimbarilor.

O dimineata de poveste

Cu cat este mai mica ziua, cu atat mai greu ne este sa ne trezim dimineata. Indiferent de metoda folosita, ziua incepe nu mormaiala si cu proteste.

Mai putin in aceasta dimineata, in care trezirea s-a facut dupa mutarea in camera unde este televizorul. Aici tocmai incepuse povestea hibrid (Barbie distribuita in “Lacul lebedelor”). Minimax este un program pe care il urmarim aproape in fiecare dimineata, asta si pentru ca este mai atent in selectarea desenelor animate si unde violenta este destul de rara.
Am fost foarte incantat sa vad cum “Lacul lebedelor” a facut mult mai usoara toata activitatea de pregatire pentru mersul la gradinita. In plus, a fost prilej de conversatie si pana acolo, ceea ce inseamna ca avem gusturi rafinate.

Si asta nu este o aluzie la o alta poveste, chiar daca este tot cu lebede.
Cat despre partenerul de perna... este doar un ratoi care se crede lebadoi....

Sufletul lemnului

Ne cautam prieteni care sa mearga alaturi de noi in incercarea de a organiza un eveniment memorabil, iar sosirea lui Maxim Belciug in Targu Mures sa fie inceputul unei povesti, o poveste atat muzicala, cat mai ales o poveste despre aspiratii.

Saptamana trecuta am vizitat un loc binecuvantat de Dumnezeu, cu oameni care isi duc crucea vocatiei cu aerul sacrificiului ritualic.
Fabrica de instrumente din Reghin este un loc in care lemnul vine tacut, asemeni unui recrut care abia leapada vesmintele civile, dar de unde pleaca inobilat cu puterea cantecului. Am intalnit oameni care dramuiesc sufletul lemnului, asezand in fiecare cutiuta de lemn atat cat trebuie pentru a putea imparti bucuriile muzicii.

Am vizitat sectiile in care am putut sa vedem etapele insufletirii instrumentelor. Am vazut cutii neinchise, grifuri neslefuite, mecanisme si accesorii inerte. Toate asteptau sa fie puse laolalta. Cata diferenta este intre piesele disparate si cele inglobate intr-un instrument, iar diferenta o face bucuria lutierului care da viata lemnului.

Unul dintre ei este nenea Bazgan, un om care aduna anii cu multa discretie, asezandu-i asemeni notelor pe portativ, si care, in ciuda anilor tot mai multi, este cel care duce "HORA" mai departe.

Si tot nenea Bazgan este primul care a intrat si in hora noastra.

Braconaj

Traim o perioada agitata, cu multa corespondenta, cu multe telefoane, cu realizari si cu esecuri. Evenimentul pe care ne-am propus sa-l organizam nu este atat de simplu de pregatit.

Tocmai din acest motiv, dar si pentru ca urmeaza sa facem un anunt important, ne-am permis si putina liniste.

Adica am fost la pescuit. Atat de bine am dormit!

Bucurie de un leu

Pentru noi a fost prilej sa ne amintim o intamplare din aceasta vara, petrecuta in parcarea unui supermarket de la noi din cartier. Expresia fetelor spune totul.
Cativa copii se imbulzeau pe cateva sticle cu suc si o punga de snacks-uri.
Cata bucurie poate sa aduca un singur leu, fara ca prin preajma sa existe macar un “factor decizional”.

Umbra unui dascal

Astazi se implineste un numar de ani de cand s-a stins cel care a dat numele scolii in care invatam. Acesta este motivul pentru care ne-am amintit de un eveniment petrecut la gradinita si pe care nu vrem sa-l uitam. Iata doua relatari ale aceluiasi eveniment, una oficiala, cealalta a noastra.

17 octombrie este ziua in care, crestineste, ii pomenim numele lui Romulus Guga.

Casa cărţilor lumii

Biblioteca din Alexandria a fost una dintre minunile lumii. A concurat cu zeii pentru pentru o notorietate pe care marketerii cinici ai vremurilor noastre ar numi-o rating. Disparitia ei ste invaluita intr-un oarecare mister. In anul 2002 a renascut, la o dimensiune incredibila.


Este unul dintre motivele pentru care articolul precedent spune un adevar: exista minti frumoase care traiesc doar pentru a frange barierele intelegerii. Pentru ei, restul este desertaciune!

Zeii vremurilor in care traim

Jon Postel, pionier american al creării şi administrării internetului, ar fi trebuit sa mai traiasca un an si jumatate ca sa guste din secolul XXI. Poate ca ar fi meritat sa vada si cum se va trai in secolul XXII.

Multi dintre noi putem sa rostim cu usurinta numele unor zei, sa-i categorisim, sa le relatam ispravile transformate in hiperbole. Sunt atat de departe... si nimeni nu i-a vazut.

Astazi, exista oameni care l-au si atins pe Jon Postel. Informatia circula aproape numai instant, live. Cu toate acestea, desi il folosim zilnic, nu stim ca ii datoram si acestui om simplu fapt ca avem..... internet. El ramane un zeu tacut.

News alert

Lucian Bute este un om care a reusit sa fie profet, la fel ca intr-o poveste biblica, doar dupa ce a plecat din tara sa.

Tara care nu a gasit banii cu care sa cumpere drepturile de transmisie tv ale meciului in care s-a incoronat, inca o data. El a invins si fara incurajarile concetatenilor sai.

Sa nu asteptam si alti campioni, pentru ca daca la varsta frageda nu este sadita emotia luptei pentru performanta, daca nu le dam copiilor emotia asteptarii finalului acestor inclestari sportive, ei vor creste fara sa creada ca totul este posibil. Nu vor avea convingerea ca oamenii din televizor sunt "din carne si oase", ca pot fi depasiti in performante.

Toti romanii ar trebui sa vada localitatea Pechea, locul din care a evadat Lucian Bute, ca sa inteleaga cu adevarat cat de valoroasa este performanta sa.

Sunetul ca meserie

Cind eram copil mi s-a spus despre instrumentele muzicale ca ar fi niste cutii in care oamenii inchid sunetele, amestecate de-a valma, urmand ca ele sa ramana acolo pana cand cineva le da drumul dupa niste reguli doar de el stiute. La fel ca si o poveste in care mos Craciun trebuie sa traiasca in mintea copilului cat mai multa vreme, povestea oamenilor care inchideau sunetele in cutii de lemn m-a fermecat mult timp.

Astazi, noi mergem in casuta lutierului. Incepe o noua poveste!

Holografie ?

Astazi este ziua de nastere a lui Mugurel Vrabete. Cinci zeci si cinci de ani! Cand l-am vazut prima data, in Ring, la Costinesti, nu implinise treizeci. Era cel mai discret si mai retinut dintre “holografi”, idolii studentelor si elevelor din statiunea nebuniilor de o vara, scapate de sub supravegherea parintilor. Erau tineri si frumosi, trufasi peste masura.
Imi amintesc si acum cum fredonam “singur pe drum”. Asa cum imi amintesc cu placere de Marti Popescu, cel de care foarte putini isi mai amintesc.

Holograf este una dintre povetile frumoase din muzica romaneasca.

Cea mai frumoasa zi

Timp de cateva zile am fost nevoit sa renunt la telefonul pe care il folosesc acum pentru ca am apelat la un prieten sa imi reinstaleze un soft mai stabil. Se bloca foarte des in asemenea hal ca doar resetarea il mai aducea in simtiri. Dar nu despre asta am vrut sa vorbesc. Cata vreme a fost plecat telefonul cu pricina, am fost nevoit sa folosesc vechiul telefon, chiar daca bateria abia mai rasufla. Umbland prin el, am dat peste fisierul in care salvasem cateva piese cu care reuseam sa calmez copilul atunci cand era in carucior si il apuca plansul. Selectam una dintre aceste melodii si lasam telefonul sa o redea, spre linistirea aproape imediata a copilului meu. Mi-au venit in minte atatea amintiri cat nu pot povesti. Nici nu mi-ar ajunge cuvintele.
Una dintre ele este “Cea mai frumoasa zi” a lui Alexandru Andries, cel care astazi implineste cinci zeci si sase de ani.
Sunt tot mai multi oameni cunoscuti pe care ma pot baza ca sa ma ajute sa-mi cresc copilul cat mai frumos si mai demn.

O dimineata cu ochii umezi

Am citit in aceasta dimineata un articol publicat de catre unul dintre prietenii virtuali. Nu am putut sa ma abtin. Mi-am dat seama ca mai sunt si alti oameni care incearca sa creasca oameni normali, oameni cu bucuria in suflet si deznadejdea in spate. Oameni frumosi.
Pentru ei merita sa sadim semintele talentelor viitoare. Pentru fiecare dintre copiii nostri trebuie sa incepem o albie cat mai fireasca chiar sapand cu mainile goale. Asta pana cand vor fi capabili sa isi caseasca, fiecare, CALEA.

Iata de ce, chem toti parintii sa gandeasca asa! Am primit multe mesaje de la alti parinti, asa ca m-am hotarat sa incerc sa duc si in alte orase.... "camionul cu ciocolata".

Daca am sa reusesc, atunci sa sa caut si alti artisti care sa urce la volanul acestui camion al copilariei. Alti oameni, capabili sa cante pentru puii lor "Somebody to love".

Rabdarea calatorului

Povesteam inaintea plecarii catre Galati despre un exercitiu pe care l-am facut doar pentru deprinderea rabdarii si daruirii atunci cand sadesti o planta, sau atunci cand te hotarasti sa iei in grija un suflet. Povesteam atunci despre o intreprindere aproape fara niciun alt rost decat cel educativ, tocmai datorita faptului ca vremea si locatia sunt complet nepotrivite pentru infiintarea unor microculturi de rosii si ardei gras.

Ne-am bucurat intens atunci cand “am observat” ca din semintele pe care le-am pus in paharelele de plastic au iesit primele noastre rasaduri. Acum am inceput sa facem planuri de viitor cu plantele noastre, le cautam ghivece mai mari, planuim cum sa le ingramadim mai aproape de calorifer si de lumina soarelui. Toate acestea pentru ca am hotarat sa nu il asteptam pe mos Craciun cu mana goala.

Asa cresc plantele, asa cresc si oamenii. Si unii, si ceilalti au nevoie de atentie si ingrijire, dar mai ales de cat mai multa rabdare si statornicie.

Doua posibile subiecte

Postarea anterioara a fost o refulare. Toata dimineata am privit niste americani obezi care se dadeau de ceasul mortii ca ce mare chestie este aceasta zi si ca ce ingrijorati sunt ei.

Eu as fi cautat sa scot pe sticla macar unul dintre urmatoarele subiecte:
- o suta sapte de ani de la lansarea aspirinei Bayer
- noua zeci si sapte de ani de la inaugurarea canalului Panama
- patru zeci si sapte de ani de la stingerea celei care a cantat despre "La vie en rose".

10.10.10.

In ziua mondiala a sanatatii mintale, televiziunile, aproape fara exceptie, ne terorizeaza cu lementari idioate legate de o simpla data din calendar. Intr-o zi in care ar putea sa faca o stire din multe evenimente din trecut doar ca sa nu cheltuiasca bugetele pe subiecte actuale, interesante, posturile noastre tv nu mai contenesc, ba chiar reusesc sa ne convinga ca le pare rau ca nu se intampla ceva cataclismic.
Urasc generatia asta de reporteri care baga microfonul muribundului aflat pe targa SMURD-ului ca sa ne arate cum delireaza un nenorocit. Oare se gandesc cum ar fi sa se inverseze rolurile? Prostia promovata obsesiv se va intoarce si impotriva lor!

In aceasta seara, puteti sa vedeti ca exista si o alta cale.

Adrian

Pintea, ziua lui

"camionul cu ciocolata".

Today, only come together

Va inchipuiti cum ar fi aratat astazi John Lennon, batran si sfatos, poate la fel de extravagant in atitudine? Oricat as incerca, nu reusesc sa mi-l imaginez in postura pensionarului septuagenar.

In schimb, pot sa cred ca ar spune.... daca tot ati venit aici....

Stand by me!

Noi am cantat, impreuna cu el, iar asta poate sa dea o stare de bine!
La multi ani, mosule!

Today, only stand by me

Asa arata doi complici! Faptele... inca nu sunt dovedite, functioneaza prezumtia de nevinovatie.

Sufletul nestatornic al viorii

Viorile se nasc si mor, au perioade mai bune si perioade mai rele. Uneori, chiar si pentru ele, distanta dintre egonie si extaz este o simpla prapastie intre doua piscuri.

Astazi este ziua de nastere a Maestrului Ion Voicu, pe care am avut ocazia sa-l ascult in copilarie. Cariera sa fabuloasa este intrecuta de o …. vioara, o vioara care asemeni unei femei care si-a pierdut una dintre iubiri, se abandoneaza dupa un doliu scurt in bratele alteia cu si mai mare daruire. Viata nu asteapta!

Exista viori care au suflet, la fel ca oamenii.
La fel ca si oamenii, exista viori cu sange albastru, chiar daca ele se daruiesc cu frivolitate ultimului care le strange in brate.

Nepotul bucatarului

58.
La 1 septembrie 1960 Vladimir a început sa înveţe la Şcoala elementară nr. 193 de pe strada Baskov, aflată vizavi de casă. Până în clasa a cincea, era unul din puţinii elevi, din clasa sa de 45 de copii, care nu fusese cooptat încă în organizaţia locală de pioneri, aceasta din cauza comportamentului său indisciplinat.
Cine ar fi putut sa intuiască viitorul nepotului bucătarului lui Vladimir Ilici Lenin?