duminică, ianuarie 30

Schior



Ieri am primit un telefon. Ni s-a indicat un link unde l-am văzut pe Mark (în timp real) coborând pe pârtia Harghita Băi. L-am invidiat, puţin. Poate că anul viitor o să mergem împreună.
Până atunci, poate îl zăriţi şi voi şi îl încurajaţi. Mark este (deja) schior.



..........

sâmbătă, ianuarie 29

Punct roşu





Mergi cu capul în pământ, fără să îţi pese de ceea ce se întâmplă în jurul tău. Ai obosit chiar şi numai să mai cauţi soluţii, fie şi unele fantasmagorice... Simţi că ţi se sfârşesc puterile şi că vrei să capitulezi, să arunci prosopul. Nu mai poţi să te gândeşti decât la mocirla în care te zbaţi, zi de zi. Toate problemele stau agăţate de mintea ta, nu te mai lasă nici să dormi, te fac să-ţi doreşti morfina.
Apoi ajungi la grădiniţă ca să îţi aduci copilul acasă. Îţi sare în gât şi se laudă că a luat punct roşu pentru ultimul desen. Zările ţi se luminează, realizezi că nu este greu să fii fericit. Îţi dai seama că eşti nemuritor, un pic!








..........

vineri, ianuarie 28

Chiulul ca artă


Mi se întâmplă tot mai des să mă enervez din lucruri (aparent) mărunte.
Astăzi copiii de grădiniţă intră într-o vacanţă de o săptămâna. Personal, nu îi înţeleg rostul, însă nu am de ales şi fac planuri pentru felul în care o să ne petrecem cele cinci zile de vacanţă. Cel mai probabil o să ne amintim împreună cu Mark despre aventurile anului trecut, atunci când am organizat şcoala de vară.
Dincolo de utilitatea îndoielnică a unei astfel de ruperi de ritm, m-a supărat să văd că doar la grupa noastră veneau şi astăzi copiii, chiar dacă erau mai puţini decât în zilele trecute. În celelalte grupe vacanţa era instalată deja, chiar dacă ziua de astăzi ar fi trebuit să fie una normală. Linişte si pace!
Chiar dacă o fac doar pentru mine, nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva tocmai oamenii care tratează cu atâta indiferenţa rigoarea necesară unei bune educaţii nu sunt tot acei nemulţumiţi, dezgustaţi, scârbiţi iremediabil care nu înţeleg ce se întâmplă cu naţia asta, de ce nu mai merge nimic, de ce ne este viaţa tot mai mocirloasa.
Cum să-i explic fiului meu că noi trebuie să ne vedem de calea noastră, chiar şi dacă ar fi să rămânem singuri pe drum? Noi o să căutăm în continuare să ne trezim atât de devreme încât să ajungem înainte de ora opt, aşa cum ar fi normal, ca să nu fim nevoiţi să-i deranjam pe ceilalţi copii. Simplu fapt de viaţă: cot la cot, părinţi şi educatori le predau copiilor primele lecţii de chiulit.
Dacă o să alegeţi ca de acum înainte să nu îmi mai răspundeţi la salut nu am să mă supăr. Peste ani, gârboviţi de bătrâneţi, când o să aşteptaţi ajutorul celor pe care îi creşteţi acum o să primiţi factura pentru comoditatea pe care o alegeţi acum: vor fi experţi în chiulit.

Noi am pornit la grădiniţă şi în această dimineaţă când încă nu se luminase bine. Oare câţi ne priveau de după perdele ca pe nişte ciudaţi?

..........

joi, ianuarie 27

Fard risipit prin lume

Astăzi, pe stradă, am întâlnit o tânără care semăna izbitor de bine cu o alta, pe care o ştiam de pe vremea în care îmi făceam veacul în LMK-ul din Galaţi. Ceea ce m-a izbit a fost tocmai seninătatea pe care o avea pe chipul nefardat, frumuseţea care răzbătea prin toţi porii pielii. Cu siguranţă mergea la şcoală. Nu îi păsa nici de gerul pătrunzător, nici de ora destul de târzie. Din toată atitudinea ei se vedea că are toată viaţa înainte şi că orice putea fi corectat, reluat şi îmbunătăţit.
Am trecut fără să-mi ştie gândul, fără să-i pot spune că tânăra pe care o ştiam eu s-a stins anul trecut, departe de casă, departe de ţara, departe de aproape tot ceea ce îşi dorise pe vremea în care avea obrazul nefardat.
Între timp, a căzut încă o mască.

..........

miercuri, ianuarie 26

Lecţia de plutire

Ieri, pe blogul Dariei, am găsit ceva care mi-a schimbat ziua.
Câtă încântare poate să îţi stârnească un simplu filmuleţ, un desen animat aşezat peste o muzică aproape divină. Un astfel de film poate să influenţeze destinul unui copil, dacă îl vede într-un moment bine ales.

The Weepies sunt doi tineri care ştiu să cânte despre o lume frumoasă şi caldă, o lume în care mai există bucurie simplă. Muzicile lor îmi amintesc de nopţile în care adormeam cu urechea lipită de tranzistorul Pescăruş.

Încercaţi muzica lor cu iz de melancolie.
.

marți, ianuarie 25

Mâna care te creşte




Pune-ţi, copile, capul pe pernă,
Te-asteaptă vise, prunc adormit,
În vise viaţa este eternă,
Cu ceruri blânde şi fără sfârşit.

Ce ştii tu-n lume câte se-ntâmplă,
Nici nu e bine tu să le şti,
Lumea-ngenunche la a ta tâmplă,
Şi, lângă tine suflet, cor de copii.

Astăzi, copile, eu îţi dau pâine,
Tu pâinea asta o muşti firesc,
Ce-ţi dau eu astăzi tu-mi vei da mâine,
Eu, legănându-te, îmbătrânesc.

Trupul tau fraged ca un mesteacăn
Să se îndoaie galeş în somn,
Ca să creşti mare, plâng şi te leagan,
Copile dulce, prea tinere domn.

La geam lumina lunii ţi-o scapăr
Luminii tale să-i dau ecou,
Dormi, fericitule, că eu te apăr,
Că eu în tine mă nasc din nou.

Capu-l pe perna pune-l, copile,
Totul e bine, ai tai sunt vii
Şi mai au viaţă şi mai au zile,
Să crezi că pururea ei vor trăi.

Mama şi tata ţie-ţi vor face
Leagăn de stele şi de ninsori,
Să-ţi fie bine, să dormi în pace,
Să ai lumina la ursitori.

Pune-ţi, copile, capul pe pernă,
Dormi şi viseaza bunul tău vis,
Că-n vise viaţa este eternă,
Visul e lumea ce eu ţi-am promis.

Pat de rachită mirositoare,
Leagăn albastru şi-ncondeiat,
Pentru copilul care răsare
Şi-ai cărui ochi ritmul lumii îl bat.

Mama te leagană, veghează tata,
Somnul ţi-l apară ochi părinteşti,
Dormi şi visează că lumea-i gata
Şi te asteaptă numai să creşti.

Mie-mi trec anii, ţie-ţi vin anii,
Poate că mâine îţi va fi greu,
S-accepti ca astăzi eu ţi-am spus nani,
Dar nani-nani, frumosul meu.

(Adrian Paunescu, intr-un moment de inspiratie extraordinara: "Leagăn pentru toată copilăria")
..........

Viscol în minte





Aşa arată o fotografie care poate să te tulbure într-o zi geroasă în care peste tot în jurul tău se vorbeşte doar despre vijelii întâmplate sau viitoare, despre oameni care se zbat să iasă din troienele unor drumuri pe care tu le ştii fierbinţi. Ele te-au dus în vara trecută către prima întâlnire cu marea. Erau încinse şi aglomerate.

Se circulă greu prin troienele drumurilor din toată ţara. Noi ne-am gândit la nisipul încins şi la vara viitoare. Cu toată înverşunarea sa, viscolul aduce şi câte un iz de briză de mare. Sau poate numai o părere.





..........

luni, ianuarie 24

Disperarea lui Adolf




Trăim vremuri atât de încurcate încât nu mai ştim dacă nu cumva ne-am pierdut busola. Nu credeam că am să ajung să mă tem pentru ziua de mâine. Eram trufaş şi gândeam numai pentru mine. Astăzi nu mai pot, nu mai am acest drept. Am învăţat să fiu tot mai egoist, poate meschin. Am un copil şi trebuie să mă lupt pentru el, însă, de multe ori, nu ştiu cu cine.
Sper să apuc să-i dau copilului o volantă.


..........

duminică, ianuarie 23

INXS




Am încercat să scriu ceva. Nu am putut să fac altceva decât să mă rotesc între muzici, amintiri, proiecte despre care nu sunt sigur dacă am să fiu capabil să le duc la bun sfârşit. Gândurile mele.
Între ele şi o piesă foarte dragă mie, căreia n-am avut ocazia să-i fac "probă cu turnesol". Mâine o să-l cunoască pe Michael Hutchence.
O să ne limităm la muzică. Mult mai târziu, poate, o să afle şi povestea. Deocamdată, numai muzica.




..........

sâmbătă, ianuarie 22

Rugăminte

Cânt îţi petreci mult timp împreună cu un copil care nu ştie despre problemele tale, ba chiar nici despre ale lui, este foarte greu să îţi păstrezi cumpătul în foarte multe dintre situaţiile care se ivesc, cu atât mai mult cu cât micuţul este sănătos şi cu chef de joacă. Nu de puţine ori simt că nu mai pot să mă controlez, însă cred că este normal şi că li se întâmplă tuturor.

Dar, aş îndrăzni să întreb, oricâte prostii ar face şi oricât de mare ar fi absurditatea pe care ţi-ar cere-o, cum ai putea să-l refuzi când o face aşa?


..........

Cărţi, cărţi, prieteni



Mereu am avut un respect deosebit pentru oamenii care au reuşit să zămislească şi să adune gânduri de om simţitor între două coperţi.

Salut această reuşită a prietenilor care prin gesturi simple contribuie la un puzzle complicat: viitorul fiului meu.

O fostă profesoară din copilăria mea spunea elevilor săi că omul este ca o casă, doar că el nu este construit din cărămizi ci din cărţile pe care le citeşte şi între care reuşeşte să ţeasă legături. Cu cât aceste cărţi sunt mai valoroase, iar conexiunile sunt mai multe şi mai complexe, cu atât omul este mai frumos şi mai respectat.

Prieteni, prieteni, cărţi...




..........

vineri, ianuarie 21

Mi-e dor de...





Astăzi am avut o discuţie despre mare, soare şi drumul lung care ne desparte de ea.
Am încheiat discuţia cântând... "mi-e dor de..."
Să fie de vină frigul şi ninsoarea care ne dau târcoale în fiecare dimineaţă?

Şi totuşi, mai este foarte puţin până la vară!








..........

Cu bicicleta pe zăpadă


Unii ar socoti-o cruzime. Alţii ar numi-o mai simplu, tenacitate. Ieri dimineaţă am pornit de acasă pe uscat. Am luat bicicleta şi am pornit către grădiniţă, pe drumul pe care îl străbatem cu rigoare în fiecare dimineaţă, fără să ne abatem. Distanţa este cam de jumătate de kilometru. Când mai aveam puţin până să ajungem, iarna era deja căzută pe umerii noştri, semn că taman pe noi ne pândise. Noi, bicicliştii incurabili...
Poate că asta este motivul pentru care, cel puţin până acum, nu am răcit prea des.

Acesta este un articol publicitar: facem reclamă mersului le grădiniţă, zilnic, atât de devreme încât să nu mai fie nevoie să se tulbure activităţile grupei de către copiii întârziaţi. Dispreţuiesc nepăsarea cu care unii părinţi nu ţin cont de orele de sosire şi de plecare de la grădiniţă, mai ales când aceasta este una cu program scurt. Oare mai târziu, când vor creşte odraslele, le vor reproşa lipsa de rigoare în tot ceea ce vor face? Îşi vor mai aminti cine i-a educat aşa?

M-aş mira! Sincer!
..........

joi, ianuarie 20

Primul steag pe harta lumii

Eu m-am născut într-o lume în care încă se mai trimiteau scrisori. Existau chiar şi ore prevăzute în programa şcolară la care învăţam cum se redactează, în funcţie de nenumărate criterii care impuneau structuri diferite, dar mai ales forme de adresare variate.

Vă mai amintiţi când aţi trimis ultima carte poştală?
Noi am mai început o aventură a cunoaşterii lumii; am primit prima noastră carte poştală, de care suntem nemăsurat de mândri. Datorăm asta unor oameni dragi, dar foarte depărtaţi. Cu gestul lor, Tantica şi Paul ne-au deschis o nouă poartă a cunoaşterii, aceea a călătorului prin lume. Călător virtual, totuşi, călător şi cititor.
..........

marți, ianuarie 18

Ceea ce trece firesc


Sunt zile în care timpul nu mai ajunge pentru toate cele pe care ţi le propui. Tot mai multe poveşti rămân în urmă, tot mai des îmi promit că am să mă întorc la ele. Oare am să mai apuc?

"Silver rider" merge mai departe cu viteză tot mai mare. Îmi este teamă de momentul în care nu am să mai pot să ţin pasul cu el.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
*** Îmi lipseşte lectura unui anumit blog. A trecut o săptămână de când a devenit un capitol închis.***
..........

luni, ianuarie 17

Oameni normali

Lumea aceasta, cea virtuală, face posibile apropieri care ar putea fi aproape imposibile în viaţa reală, nu doar datorită distanţei şi a programului tot mai încărcat, ci mai ales datorită dificultăţii alegerii momentului în care ai norocul (sau neşansa) să-l cunoşti pe un om.

Sâmbătă dimineaţa l-am avut din nou pe moş Crăciun în vizită la bradul nostru. Şi nu a trecut ca să ne ia bradul, ci a trecut să ne mai aducă nişte daruri. Plănuisem să filmez şi să fac multe fotografii, însă, copilul a dejucat toate planurile mele. S-a trezit şi a mers ca din puşcă la brad, semn că dormise cu acest gând. Am putut să-i citesc fericirea pe chip atunci când s-a repezit în sacoşele de sub brad.

Moşul nu ar fi trecut încă o dată dacă nu ar fi fost rugat de două fiinite care mi-au demonstrat că mai există oameni normali în lumea aceasta, că peste problemele de zi cu zi, se pot opri preţ de câteva secunde pentru a arată celorlalţi bucuria vieţii simple.

Pentru că şi-au câştigat un loc în sufletul nostru, le mulţumim Carei şi Corinei, doi oameni pe care i-am întâlnit doar în lumea virtuală. Deocamdată!

..........

duminică, ianuarie 16

Splendoare în iarbă







Ce ar trebui să simtă un părinte atunci când vede haina copilului că rămâne mică?










..........

sâmbătă, ianuarie 15

Phoenix moare încet


Timpul nu priveşte înapoi. Ieri s-a împlinit un an de când s-a rupt de portativul muzichiilor româneşti unul dintre cei care au ghicit chimia renaşterii formaţiei Phoenix, în Timişoara anilor şaptezeci. Apoi, înţelepciunea anilor pe care îi aduna l-au împins către chemarea sa adevărată, la strunga jazz-ului românesc.
Dumnezeu să ierte încă un menestrel de poveste!

Nu am auzit pomenindu-se nimic despre asta, pe nicăieri.
Atât de lung sa fie un an? Oare atât de puţin a lăsat in urmă Bela Kamocsa?

Wikipedia



Într-o lume tot mai avidă de viteză, de comprimarea tuturor dimensiunilor, în toate domeniile, zece ani nu mai înseamnă mare lucru. Mulţi dintre noi ne putem aminti cu mare acurateţe multe dintre lucrurile mărunte pe care le făceam în urmă cu exact această perioadă.
Atunci nu realizam câte se vor schimba, iremediabil, într-o perioadă atât de scurtă, aşa cum nu îndrăznim să ne gândim ce ne aşteaptă anul viitor, sau poate chiar peste o lună, o săptămână, o zi.
S-au scurs zece ani de când Jimmy Wales a reuşit să îşi transforme ideea într-unul dintre megaproiectele mondiale: Wikipedia împlineşte, oficial, ten years.



........

Să nu uitaţi

Atâta să nu uitaţi:
că el a fost un om viu,
viu,
pipăibil cu mâna.

Atâta să nu uitaţi
că el a băut cu gura lui, -
că avea piele
îmbrăcată în ştofă.

Atât să nu uitaţi, -
că ar fi putut să stea
la masă cu noi,
la masa cinei celei de taină

Atât să uitaţi! Numai atât, -
că El a trăit,
înaintea noastră...
Numai atât,
în genunchi vă rog, să uitaţi!

(Nichita Stanescu – Eminescu)
........

vineri, ianuarie 14

Sufletul unui chioşc




Nu ştim nimic despre bucuriile sau nenorocirile din viaţa ei. Nu ne-am împărtăşit nimic dintre frământările zilei, ale săptămânii, ale lunii, ale anului, niciodată!

Cu toate acestea, în fiecare dimineaţă ne salutăm, schimbăm două vorbe din fuga dimineţii spre gradiniţă.

Nu ne ştim numele, însă ne zâmbim cu căldură. Aşa facem de mai bine de un an. Simplu fapt de viaţă, din drumurile fiecarei dimineţi.



........

joi, ianuarie 13

Cari vrei mă sî ti dai cu caşcaiu?

Reader's Digest România se ţine de poante sau chiar i-am depăşit pe chinezi? Taman când credeam că ne-a luat gura pe di'nainte şi că ne-am lăudat cam tare cu costumul cel nou, primim la cutia poştală o depeşă colorată din care o fată în minijupă ne cheamă să ne încercam norocul. Cică să venim la premii cât China.
Tot ce trebuie să faci este să dai la o parte un abtibild şi să vezi dacă sub el se află numărul casaiului de pe verso, iar dacă te loveşte norocul să fie aşa, atunci trebuie să suni fuguţa la un telefon şi să spui acolo tot ce ştii despre datele tale cu caracter confidenţial.

Dibace fata asta din poză. Irina Popa cică-i spune. Oare nu era mai simplu să sune numai pe cei cărora nu le corespunde codul cu numărul?
Sau o să se umple ţara de caşcai?
........

miercuri, ianuarie 12

O directă lu’ Chinezu’!

Încă din vara anului trecut am avut o problemă aproape existenţială: "Ce costum frumos are chinezu’!" Degeaba am încercat eu să-i explic despre faptul că-i sucită, că-i cârmită; copilul meu şi-a ales cu cine să se întreacă la calculatoreală, chiar dacă era evident că era 2.0 pentru adversar, chiar înainte să înceapă partida.

Mai pe la sfârşitul anului trecut îmi propusesem să merg la Cluj, să-şi cunoască şi copilul adversarul, care venea acolo s-o frigă şi s-o bereasca la o adunare de bloggerasi (el venea sa le arate unde-i buba). Când i-am spus că mergem să-l întâlnim pe Chinezu, în secunda imediat următoare m-a întrebat dacă vine cu costumul pe el. Sincer, şi mie mi se părea o dovadă de consecvenţă şi de seriozitate, însă nu am reuşit să ajungem.

Ca să ne meargă bine în anul acesta, am furat meserie de la mentorul virtual. Ne-am tras costum de SUPER-HERO, iar al nostru este mult, dar mult, mult mai MIŞTO!

Chinezule! Colţul rosu este al nostru! Eşti ca şi bătut, dar te băgam în calendarul nostru de anul viitor, premiu de consolare!
Si îţi trântim si banner, ca să ai şi tu o ţâră de trafic!



........

luni, ianuarie 10

Insule


Călătorim mereu, fără să ştim, mereu pe aceleaşi drumuri. Călătorim fără să avem vreme să oprim în memorie chipuri, locuri, nimic. Călătorim cu viteză din ce în ce mai mare, atât de mare încât pare că străbatem tunele tot mai înguste, atât de înguste încât julesc umerii. Călătorim între insule, mereu aceleaşi, mereu noi doar pentru că nu ni le mai amintim.
Astăzi, i-am spus unei insule că ploaia care îi udă uneori nisipul mi-a obturat tunelul deja prea îngust.
O insulă frumoasă mai puțin!


........

duminică, ianuarie 9

Afişul


Mergeam des la ea, mereu împins de o invidie reţinută, dar foarte concretă. Avea camera ei, putea să închidă uşa şi să rămână într-o lume numai a ei, fie şi numai pentru scurte perioade de timp. Nu ştiam cum este să ai această posibilitate, familia mea fiind în situaţia programului cvasicomun, impus de micimea apartamentului.
Mergeam cât de des puteam, neratând nicio ocazie, adică nicio invitaţie, însă ea îl iubea în taină pe Alin, aşa că îmi înţelegeam condiţia de balsam la rana deschisă. Mai ales că îmi convenea: cafea naturală (de unde mama naibii o procura?), ţigări Dunhill, dar mai ales muzică. Acolo ascultam Beatles cam la discreţie, Kiss, Led Zepp, dar mai ales Stewart. Rod Stewart!




Deşi este unul dintre oamenii care mi-au rămas dragi, din categoria celor care îmi vin destul de des în minte, vorbim de câteva ori pe an şi ne vedem o dată la câţiva. Chiar dacă am pornit din acelaşi val, ne îndreptăm către alte maluri, aşa cum se întâmplă în furtună. Cu toate acestea, din valul acela, preschimbat în alte valuri, unele mai zbuciumate, altele molcome, fără spumă, a rămas ceva, ceva care le face să îşi ducă dorul, să se caute.

În cazul de faţă, în ceea ce mă priveşte, o importantă parte a acestui ceva este afişul care se afla pe uşă camerei ei, afiş pentru care am invidiat-o mai mult decât pentru faptul că avea propria cameră. Hârtia aceea trăia hrănindu-se şi din invidia mea, iar mâine, "afisul” împlineşte şaizeci şi cinci de ani.

Astăzi, Rod Stewart a trecut şi de testul cu "turnesol”. Copilul zice că: "place!”.


"Baby Jane". Până la moarte, piesa această o să-mi amintească o vacanţă de poveste, într-o staţiune care nu mai există de mult: Mamaia, cea care mai ştia ce este acela un camping.





...

sâmbătă, ianuarie 8

Pământul cuprind

Nu las nimic neatins!

Nu am povestit pe acest blog o întâmplare plină de semnificaţii. O facem acum, folosind prilejul apropierii zilei de 9 ianuarie. Cristi ne-a marcat existenţa într-un mod mai mult decât concret, vocea sa fiind acel ceva care i-a trezit atenţia fiului meu pentru muzică.

Nu există explicaţii pentru foarte multe dintre slăbiciunile unui copil. Nu împlinise doi ani atunci când, dedulciţi la "tot zbor”, am primit vestea că pentru Cristian Minculescu urmează o cumpănă a vieţii. Am aflat într-o duminică, înainte să pornim către biserică, despre nevoia unui transplant. Nu ştiu cât putea să înţeleagă copilul. Cert este că am simţit nevoia să-i aprind o lumânare, la vii, împreună cu cele care erau obişnuite: bunica şi bunicul. Din duminica următoare, pentru copil a devenit ritual. Cristi are o lumânare care arde pentru el, în fiecare duminică, la Biserica Sfânta Ana din Târgu Mureş. Mai mult ca sigur, nici nu ştie asta. Cristi este parte din familia noastră, fără ca măcar să ştie. Mâine este aniversarea sa şi este duminica...

Copilul meu l-a atins! Acum nu mai trebuie decât să-l depăşească pe fostul Harap Alb!



........

La fereastra noastră, nenorocirea


Aseară, în timp ce noi ne jucam cu spor, în casă, sub fereastră noastră, nenorocirea muşca din câteva destine. SMURD-ul cu tot cu echipa de descarcerare, poliţie, ambuteiaj, gură-căsca berechet. Noi, cu nasul lipit de geam, priveam girofarurile şi aveam sentimente contradictorii.
Jos, în stradă, oameni aflaţi în momente de mare cumpănă joacă într-o piesă pe care o urmărim de după fereastră. Montajul este dur, însă decent, până în momentul în care ajung şacalii cu camere de mână şi microfoane, alergând între nenorocirile de pe asfaltul îngheţat. Nările lor adulmecă sângele, sângele celor care involuntar le construiesc carierele acestor necrofagi folosind chiar oasele lor frânte, chiar vieţile lor distruse.

Update (Antena 3): O femeie a murit pe trecerea de pietoni pe care o traversăm în fiecare zi, când plecăm şi când ne întoarcem de la grădiniţă, cel puţin!
........

vineri, ianuarie 7

Povestea unei poveşti


Bucuria nu este bucurie dacă nu vine cu simplitate, neajutată şi nedeturnată de la albia ei naivă. Ziua de ieri mi-a adus una dintre cele mai mari bucurii din scurta mea viaţă de părinte: pentru prima dată, din proprie iniţiativă, copilul meu a cerut să fie lăsat să spună colegilor o poveste. Bine'nteles că nu este ceva extraordinar să facă asta, însă, atunci când am aflat că povestea a fost una originală, cu desfăşurare complicată, cu explicaţii mai reuşite sau mai stângace şi cu revizuiri făcute pe picior, am înţeles că poveştile pe care le inventam uneori încep să lege rod. Care va să zică imaginaţia fiului meu nu l-a lăsat să relateze, pe fugă, o poveste cu final cunoscut, nu! A fost nevoie de o una nemaiauzită care s-a născut, a trăit şi a murit în cele câteva minute cât el a simţit că trebuie să scoată povestea din el. Apoi ne-am întors la grijile noastre: nicio secundă nu trebuie pierdută atunci când abia aştepţi să te faci mare.


........

joi, ianuarie 6

Botezul începutului de an




Astăzi, când am ieşit de la grădiniţă, am mers la biserică cu gândul unui nou botez, ritualic.
În biserica noastră, cea în care am săvârşit toate tainele noastre de până acum, l-am reîntâlnit pe părintele Ionuţ, cel care ne-a creştinat. Cu harul său, ne-a dat numele bunicii pe care să-l ducem mai departe.



........

Undeva în lume


Undeva în lume, poate lângă noi, sau poate la capătul pământului, o fetiţă învăţa acum să salute, să numere, să cânte şi să danseze. Se pregăteşte pentru următoarea serbare. Apoi, pentru următoarea. Serbările vin una după alta, între ele fel de fel de concursuri, diplome şi cupe poleite.
Undeva, o fetiţă îşi priveşte cu mândrie păpuşile, iar bucuria ei poartă preţul pantofilor scâlciaţi ai părinţilor şi al hainelor spălăcite. Sunt oamenii la care, într-o bună zi, fiul meu o să mă trimită să cer mâna care mângâie acum păpuşile, undeva, cu mândrie.
........

miercuri, ianuarie 5

Paşaport pentru visare

Am adormit cu laptopul în braţe. Am visat. Am visat mult, cu un "player" deschis.
Am fost acasă, la blocul F din Micro 17 şi i-am revăzut pe Cristina, pe Gabi, pe Adi, pe Gigi.... pe toţi!
Apoi am plecat spre liceu, dar am mai trecut încă odată pe acasă, pe strada Saturn. Nu am zăbovit prea mult. Când am ajuns la şcoală, mi-am ascuns chica sub gulerul hainei, semn că i-am prins de frică lui Baluba (profesor de istorie şi dizident). I-am întâlnit pe toţi colegii mei. Erau acolo şi mă aşteptau. Chiar toţi, iar eu mi-am amintit numele fiecăruia în parte: Arhandopol, Butincu, Mândru, Docan, Ungureanu, Caragea, Bernevig, Marica, Plugaru.....
Doamne, cât de tineri şi frumoşi erau!
Mă mai trezeam, din când în când, însă mă minţeam că sunt obosit şi încercam să mă scufund iar în visare.
Apoi a venit ora la care rosturile nu mai pot fi amânate. Abia atunci am realizat cum a fost posibil să-mi revăd colegii din liceu, pe toţi, chiar şi pe cei răspândiţi în toată lumea asta şi chiar şi în altele:

Am avut paşaport pentru visare!

.........

marți, ianuarie 4

Cu drag, eclipsei

Potrivit Institutului Astronomic Amiral "Vasile Urseanu", cea de astazi este singura eclipsă de Soare de care se vor bucura românii în următorii patru ani. Următorul eveniment astronomic de acest gen va avea loc la 20 martie 2015.

Cum pot observa eclipsa de Soare în siguranţă

"Eclipsa poate fi observată fără instrumente astronomice. Puteţi privi spre Soare, în siguranţă, folosind un filtru de sudură verde”.
Pentru cei care deţin un instrument astronomic şi doresc să îl folosească mâine astronomii recomandă "metoda proiecţiei". "În spatele telescopului sau lunetei, la ocular, se pune un carton alb sau o foaie albă. Discul Soarelui va fi proiectat pe foaie unde poate fi observată eclipsa, de către mai mulţi privitori deodată. Când se foloseşte metoda proiecţiei nu se va folosi niciun filtru”.

Cum poţi să îi explici unui copil de nici patru ani ce este aceea o eclipsă? Nu eşti convins că a înţeles, dar ai ideea (genială!) să-i spui: Lasă, ai să vezi mâine dimineaţă!

Sursa citată nu ne spune ce facem cu filtrul norilor. Poate mai trăim încă patru ani, până să găsim răspunsul la întrebarea:

Tata, când vine eclipsa?


.....

luni, ianuarie 3

Cititor şi călător




Am crescut într-o lume cu cireşari voiajori. Am citit cu bucăţica, la bibliotecă, majoritatea cărţilor importante. Cine îşi mai aminteşte vremea în care căram cărţile, prin tramvaiele care traversau întregul oraş? Eu da. Aşa cum îmi amintesc şi faptul că mergeam şi la sala de lectură, foarte des, fără ca să se panicheze cineva de acasă.... pentru că şi ei ştiau la ce oră se închidea biblioteca.
Mi-am amintit de o lumea foarte interesantă: lumea copilului cititor de altădată!
Cititor şi călător.


......

Unde iți trimit depeșă?

Vreau adresa ta de e-mail:

Delivered by FeedBurner