Era o zi ca oricare alta. Am mers la ora obisnuita ca sa imi iau campionul de la scoala. Cum noi suntem de fiecare data cei care plecam ultimii, am ramas ultimii, impreuna cu Miruna, o fetita care ramane la program prelungit. Cum acest lucru se intampla la cealalta clasa pregatitoare din scoala, iar aceea era inca la teatrul de papusi, ne-am hotarat sa ramanem si sa stam noi cu ea pana se intorceau copiii din oras.
Am incercat sa-i mobilizez sa imi povesteasca ce au mai invatat, strategie care a dat rezultate. Amandoi copiii s-au pornit sa scrie pe tabla neagra ce isi aminteau fiecare.
La un moment dat, in mare taina, am primit o solicitare care m-a induiosat: copilul meu m-a rugat sa-l asist ("ca sa nu gresesc!") atunci cand urma sa-i scrie numele Mirunei. Am fost foarte emotionat de felul in care si-a luat inima in dinti, dar surpriza majora urma sa vina abia dupa ce i-am confirmat ca a scris corect. A luat creta rosie si a desenat... o inimioara.
Ma gandesc ca peste ani aceste imagini ale efortului primei declaratii de dragoste o sa valoreze ceva, ceva ce niciodata nu se poate cumpara. La noi a fost sa fie.... Miruna.
marți, decembrie 18
joi, decembrie 13
44
Nu ma intristez de anii care au trecut frumos, ci numai pentru cei care s-au risipit inutil. Nu imi doresc multe, nu mai am aroganta adolescentului sigur pe el.
Am nemultumiri, am regrete, de toate. Si nu sunt deloc putine, insa toate acestea se pierd atunci cand vine cea mai mare bucurie a mea sa ma vindece de neimpliniri, sa imi dea noi sensuri fiecaruia dintre visele pe care le am.
Nu-i mult, nu-i nici putin!
Am nemultumiri, am regrete, de toate. Si nu sunt deloc putine, insa toate acestea se pierd atunci cand vine cea mai mare bucurie a mea sa ma vindece de neimpliniri, sa imi dea noi sensuri fiecaruia dintre visele pe care le am.
Nu-i mult, nu-i nici putin!
"jumulit ma intorc mereu la izvor
pentru ca el,
totdeauna,
va sti sa linga
ranile cele mai noi"
sâmbătă, decembrie 8
Examen de admitere
Cum sa te pregatesti mai bine pentru ziua aceea in care trebuie sa uimesti, sa darami toate barierele si sa convingi ca tu esti alesul, ca tu porti in mintea ta, in trupul ta samanta viitorului performer. Asa este in toate domeniile. Tu trebuie sa acumulezi energiile cu care resorturile tale interioare sa rezoneze perfect cu cele ale examinatorilor, altfel, esti pierdut.
Astazi, 8 decembrie 2012, ne-am prezentat la examenul de admitere in clasa I a liceului de arta din Targu Mures, sectia pian. Emotii, emotii.... mai mult ale parintilor. Copii, prea cruzi pentru a intelege aceste intamplari.
Copilul meu a invins!
duminică, decembrie 2
Primul trofeu, prima dezamagire
Zi de sambata, ploioasa. Ziua nationala. Noi, inca somnorosi, pornim spre in mare graba la lectia de pian, apoi catre Reghin. Participam la "Turneul de minifotbal Unirea - Reghin, 2012".
Program incarcat, jocuri multe, echipe bine pregatite. Jucam bine si castigam meci dupa meci. Suntem lideri in grupa si ajungem in finala turneului. Adversara noastra este organizatoarea turneului, Avantul Reghin.
Meciul incepe bine pentru ACS Speranta, iar jumatatea intalnirii chiar conducem cu un gol. La acest scor, "speranta mea" scapa singura spre poarta adversa, cu mingea la picior. Imi simteam pulsul in tampla asteptand sa-l vad fericit, felicitat de colegii sai de echipa, insa, unul dintre colegii lui l-a ajuns, ba chiar i-a luat mingea de la picior impingandu-l doar pentru a scapa ulterior mingea in afara terenului. Aproape ca nici nu as fi vrut sa stiu ce era in sufletul puiului meu...
La faza imediat urmatoare echipa adversa a egalat cu un gol norocos. Asa s-a incheiat si partida, egal, apoi am pierdut trofeul de campioni la penalty.
Festivitatea de premiere a fost un calvar. Micul meu jucator a plans cu spume. As spune ca este si aceasta o experienta necesara, dar tot greu ramane acest spectacol al deznadejdii, cu atat mai mult ca cat victoria a fost atat de aproape.
Speranta mea strange la piept primul sau trofeu, in timp ce ochii nostri plang. O sa inteleaga mai tarziu de ce lacrimile mele erau de fericire! Si tot atunci o sa ma ierte pentru bucuria mea, primul lui trofeu!
Program incarcat, jocuri multe, echipe bine pregatite. Jucam bine si castigam meci dupa meci. Suntem lideri in grupa si ajungem in finala turneului. Adversara noastra este organizatoarea turneului, Avantul Reghin.
Meciul incepe bine pentru ACS Speranta, iar jumatatea intalnirii chiar conducem cu un gol. La acest scor, "speranta mea" scapa singura spre poarta adversa, cu mingea la picior. Imi simteam pulsul in tampla asteptand sa-l vad fericit, felicitat de colegii sai de echipa, insa, unul dintre colegii lui l-a ajuns, ba chiar i-a luat mingea de la picior impingandu-l doar pentru a scapa ulterior mingea in afara terenului. Aproape ca nici nu as fi vrut sa stiu ce era in sufletul puiului meu...
La faza imediat urmatoare echipa adversa a egalat cu un gol norocos. Asa s-a incheiat si partida, egal, apoi am pierdut trofeul de campioni la penalty.
Festivitatea de premiere a fost un calvar. Micul meu jucator a plans cu spume. As spune ca este si aceasta o experienta necesara, dar tot greu ramane acest spectacol al deznadejdii, cu atat mai mult ca cat victoria a fost atat de aproape.
Speranta mea strange la piept primul sau trofeu, in timp ce ochii nostri plang. O sa inteleaga mai tarziu de ce lacrimile mele erau de fericire! Si tot atunci o sa ma ierte pentru bucuria mea, primul lui trofeu!
Etichete:
acs,
minifotbal,
penalty,
speranta,
turneu
sâmbătă, decembrie 1
Tricolorul care zambeste pentru 1 decembrie
Ieri dimineata, mobilizat de toata zarva de pe canalele de televiziune, ne-am facut drapelul care zambeste. 1 decembrie 2012, suntem la turneu de fotbal, la Reghin. Hai "Speranta"!
Etichete:
1 decembrie1918,
campanie,
drapel,
mandrie,
nationala,
sarbatoare,
steag,
tricolor,
unire
Abonați-vă la:
Postări (Atom)