Încă un an de la Dumnezeu

Aici pun punct gândurilor, încordărilor, zbaterilor, tuturor pornirilor mele de individ mărginit. Gata cu 2011.

Și totuși, simt că am câștigat o dimensiune care nu cunoaște limite.

Să ne ajute Dumnezeu să numărăm cât mai mult, an după an!

Prâslea cel voinic și merele de aur

Îmi place să am bornele mele în viața, pe care să încerc să le transmit, să le înmulțesc semnificațiile dar și valoarea.

Aproape neobservată, una dintre întâmplările acestui an mi-a umplut sufletul de o bucurie plină, greu de cuprins în sufletul meu. Pomul plantat atunci când mi s-a născut copilul a intrat pe rod. Chiar dacă nu au fost decât șase, pentru mine a fost cea mai bogată recoltă, fără de preț. Din acest an, Prâslea cel voinic își are propriile mere de aur.

Până la urmă, rodul este tot ceea ce așteptăm!

Un stilou chinezesc

De cele mai multe ori, darul este un obiect cumpărat în grabă, împachetat într-un ambalaj cât mai strălucitor, fără să aibă în spate nimic altceva decât efortul producătorilor. Istoria lui abia atunci începe.
Astăzi, un moș Crăciun rătăcit printre darurile lui mi-a adus unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care l-am primit în acest an: un stilou chinezesc, purtând pe el semnele folosirii îndelungate. M-au năpădit atât de multe amintiri, atât de multe! Și totuși, stiloul acesta, își poartă propria istorie, își are viața sa, pe care acum și-o continuă alături de mine.
De mult nu am mai avut o astfel de bucurie. Într-o lume în care pixul este rege, cine mai prețuiește un stilou atins de patina timpului?

LMK Galați

Dimineață începuse iar să ningă, iar cum priveam în lungul străzii, de la fereastra mea din Târgu Mureș, gândul mi-a zburat ca de fiecare dată când începe o fulguială la un loc îndepărtat.

Cu mulți ani în urmă, într-o dimineață geroasă, am ajuns cu greu la liceu. Ninsese foarte mult, ba mai și viscolise în dușmănie. În oraș nu circula aproape nimic, totul era înzăpezit. Când am ajuns în preajma liceului, mi-a fost dat să văd o imagine care mi s-a întipărit în minte, fără vreo șansă de a se mai șterge. De curând, rătăcind prin mediul virtual, am regăsit-o și m-a tulburat: gardul înzăpezit al LMK Galați. La fel ca și atunci, în acea dimineață, am simțit o emoție a frumuseții simple, întâmplătoare, nemuritoare.

Și atunci mă năpădește dorul chinuitor!
.

Ștefan și Ștefania

Aceasta este cea mai dragă dintre fotografiile acestui an. Ea a fost făcută în vară, în timpul agitatei noastre vacanțe din Vama Veche. Cu bune și cu rele, anul a trecut insensibil la orice s-ar fi petrecut în jurul lui. Chiar și așa, pot spune cu toată convingerea, mie mi-a lăsat și o amintire care să îmi facă sufletul să se topească de bucurie: Ștefan și Ștefania, la malul mării, într-un moment pe care, dacă s-ar putea, l-aș trăi în fiecare zi.

Astăzi este ziua Sfântului Ștefan, prilej potrivit ca să împart această amintire și cu cei care pășesc pragul acestei căsuțe a piticului.


Poate, peste ani...

Vârf de brad

Îmi place să văd cum se împământenesc obiceiuri ale casei, să văd cum anumite întâmplări tind să se repete și să capete semnificații pe care doar noi le înțelegem.

Și anul acesta, vârful de brad a fost tăiat de aceeași persoană ca și anul trecut, apoi a pus steluța care a desăvârșit bradul nostru de Crăciun.

O, brad frumos! O, brad frumos!

Sculați gazde, nu dormiți

...florile dalbe,
vremea e să vă treziți,
vă colindă-n ceas tihnit
trei crai de la răsărit.

Sărbătoare și în casă

Moșul nostru vă colindă

Gazde dragi, scoateți merele, nucile și colăceii, să poată să vină vestitorul...
.

Tudor Gheorghe - Degeaba

După ce în acest an am asistat neputincioși la anularea a două spectacole programate în orașul nostru, în această seară, din fața televizorului o să putem să-l reântâlnim pe Tudor Gheorghe, olteanul care de ani de zile merge împotriva tuturor curentelor pe care le socotește nepotrivite spiritului românesc, dar mai ales potrivnice bunului simț.

Baciul Tudor este cel care ne-a dat prilejul să trăim una dintre cele mai frumoase amintiri ale copilăriei, motiv pentru care noi o să-i fim oastea din fața televizorului pe care să o ridice, măcar în această seară, împotriva tuturor ticăloșiilor care ne năpădesc.

Și poate măcar acum, n-o fi degeaba!

(Antena 3 Transmite concertul "Degeaba" al maestrul Tudor Gheorghe, de la ora 19.00)

Debut în presa scrisă

În această dimineaţă, la chioşcurile de ziare din Târgu Mures a ajuns şi o poveste simplă a Ignatului, aşa cum am vazut-o eu, impartiţă între trecut si viitor. Cotidianul mureşean Zi de zi mi-a dat şansa unui debut nesperat în presa scrisă, din initiaţiva doamnei Erika Marginean, ziarist şi blogger al acestui oraş.

Venit asemeni unui dar scos din tolba moşului, las la o parte modestia şi aleg să mă bucur zgomotos, ca un copil, de această realizare.

Semne bune anul are!

Steag la poartă

Nu îmi mai găsesc tihnă. Nu îmi mai este gândul decât la o plecare, indiferent ce ar însemna ea. Oboseala care mă apasă este tot mai chinuitoare, tot mai greu de purtat.
Îmi este gândul, îmi sunt dezamăgirile, de-a valma, pe un ponton al dorințelor caraghioase.
În larg, sirenele șoptesc tocmai povestea pe care aș vrea să o aud. Eu, ca sub opiu, mă uit cu jind la barca speranțelor deșarte.

Mereu este mai frumoasă prima zăpadă

În dimineața aceasta a fost mult mai ușoară trezirea. Vestea sosirii primei ninsori, șoptită la ureche în timpul somnului de dimineață, a avut efect imediat, asemeni unui resort eliberat din prinsoare. Am mers la fereastră și am privit cum moșul își scutură barba.

Puțin mai târziu, pe drumul către grădiniță, am am avut parte de prima bătaie cu bulgări și am plănuit să facem și un "om de zăpada... imens". Apoi mai ne vedem de treburi!

If You Want Blood

Mă controlez tot mai greu. Mă simt încolțit din toate părțile, incapabil să mă mai mai apăr eficient, detașat. Sînt atât de multe întâmplările care mă apasă încât sînt din ce în ce mai tentat să mă abandonez unei apocalipse foarte personală, să mă resemnez.

Nu mai cred în peștișorul de aur, oricât de bine ar putea să-mi facă, fie și numai speranța că l-aș putea întâlni. Nu mai cred, și atunci nu îmi mai rămâne decât concretul pipăibil al mârșăviei, a mea, a ta, a lui, a noastră.

Astăzi am pornit o cruciadă, dreaptă sau nu, nimănui nu-i mai pasă nici măcar dacă erau soluții mai bune. Războiul poate să fie un rău necesar, unul care să aibă numai învinși, dar nici asta nu mai contează. Pornesc pe un drum de care îmi este scârabă, la modul cel mai concret și mai descriptibil ca senzație. Și totuși pornesc pentru că doar sângele mai poate să mă potolească, al meu sau al altcuiva, dar sânge.

If You Want Blood - You've got it. Poate ca asta este calea!
.

Keith Richards, like a Rolling Stone

Continuă să se rostogolească în lumea muzicală, păstrându-și sunetul chitarii sale, cea care i-a deschis orizonturile și i-a pus în valoare harul absolut special.
Cu statura sa de clasic incontestabil al instrumentului care i-a alimentat nevoile firești, dar și excesele nebunești ale unei tinereți vulcanice, Keith Richards a reușit să supraviețuiască tuturor încercărilor care i-au fost hărăzite. Geniul lui de compozitor și instrumentist fabulos a fost un perpetuu colac de salvare sosit în ultima secundă.

Cine ar fi crezut în perioada cea mai nebună a mișcării flower power, atunci când exemplele incapacității adaptării la celebritatea venită peste noapte nu mai conteneau să se succeadă? Cannabis, cocaina, opiu, heroină, LSD, morfină, sau oricare altă formă de fericire la purtător erau pe buzele tuturor tinerilor, iar Keith nu ieșea din acest tipar.

Îmi este drag, în chiar această zi, când acest Rolling Stone își celebrează aniversarea cu numărul 68, să pun la turnesol o piesă în care îi recunosc sound-ul absolut inconfundabil.

N-ai nevoie de foarte multe ca să fii fericit

S-a produs o premieră: mi-am dus copilul la prima petrecere la care eu nu particip. Doar l-am dus până la ușă, apoi m-am întors acasă. Recunosc, am avut o emoție pe care o definesc greu, am avut gânduri amestecate, m-au năpădit amintiri și m-au salvat speranțele pe care mi le-am făcut în ceea ce privește viitorul. Nu știu ce mi s-a citit pe față atunci când mă întorceam, dar totuși, nu am putut să nu fiu mândru că am apucat să trăiesc această zi.

Până să plecăm de la petrecere, în timpul somnului de prânz, eu am schimbat câteva vorbe pe chat-ul facebook cu o prietenă din perioada tinereții mele foarte crudă, aproape verde. Ne-am amintit cu emoție despre o petrecere din trecut, de o rochița albă cu buline pe care ea o purta, iar tot acest dialog avea loc în comentariile fotografiei fiicei ei, care are aceeași vârstă cu copilul meu. Timpul ne-a luat-o înainte!

Astăzi, Ștefan nu are nevoie de foarte multe, și nici eu!

Venezuela misterelor, între Simon Bolivar și Hugo Chaves

17 decembrie este data morții unui personaj care reușit să mă fascineze cu povestea devenirii sale. Născut bogat, a reușit să moară în sărăcie. Deși îndrăgostit la nici șaptesprezece ani, la douăzeci era deja văduv și își jură să nu se mai căsătorească niciodată. Cu toate că și-a desăvârșit educația (care părea la un moment dat precară) în Spania, nu s-a sfiit să se ridice în numele țării sale și să caute independența ei, dar și a celorlalte state ale Alericii Latine. În ciuda faptului că și-a dedicat însăși viață pentru libertatea patriei sale, a avut puterea să se retragă din proprie inițiativă atunci când a avut că el însuși a devenit o posibilă piedică în calea aspirațiilor poporului pe care îl conducea.

Toată această poveste a luptătorului venezuelian, după chiar spusele sale, a existat pentru că "moartea tinereisale soții, Maria Teresa Rodriguez del Toro y Alaysa, a fost cea care l-a transformat din bogatul latifundiar în generalul Bolivar”.

În această vară, privind la știri, am mai adăugat un capitol al acestei fascinante povești despre curaj, naivitate și sacrificiu asumat. Convins că moartea generalului nu a fost cauzată de tuberculoză, ci mai curând ar fi fost victima unui complot, președintele Hugo Chavez a uitat de propriile probleme și mobilizat lumea științifică în încercarea de a decripta, la distanță de sute de ani, acest ultim mister al Liberatorului.

Moș Crăciun de la volan

Aproape toate discuțiile acestor zile se rotesc în jurul moșului Crăciun. Nimic nu mai poate schimba această prioritate. Așteptarea este cu fiecare zi mai apăsătoare și atunci orice semn al trecerii sale este căutat și fructificat.

În orașul nostru moșul pare să fie mai grăbit. El poate fi văzut la volanul unui autubuz neobișnuit, îmbrăcat în luminițe și poavazat în interior asemeni unui brad de Crăciun.

Zilele trecute am avut și noi șansa să îl întâlnim pe acest moș, însă numai după ce l-am pândit prin stațiile din oraș, dar așteptarea nu a fost în zadar: acum știe că i-am trimis scrisoare și nu o să ne ocolească.

Copacii fără pădure sau livada lui herr Jürgen

Zilele trecute am ajuns într-o fundătură a unui drum județean din Mureș. Am dus acolo pe cineva care avea de schimbat o vorbă cu cel pe care îl tocmise să săvârșească un act de dreptate, să pună punct unui chin.
Am străbătut mai multe sate cufundate într-o apăsătoare tăcere, încremenite parcă în povestea prințului fericit, dar așteptând, înduioșător de naiv, finalul fericit. Lipsa copiilor ieșiți la joacă pe ulițele satelor făceau și apăsătoare imaginile caselor ciobite de timp, lăsate în urmă asemeni unor relicve devenite nefolositoare. Nimic din ceea ce se vedea de o parte și de cealaltă a drumului nu mai semăna a veșnicie de la țară. Pentru un trecător întâmplător, preocupat mai ales cu drumul, satele înșirate precum niște mărgele ieftine manufacturate în aceeași matriță nu mai pot însemna decât niște borne banale ale călătoriei sale.

Cu câteva sute de metri înainte de locul în care trebuia să ajungem, asfaltul a fost înlocuit de un drum desfundat, tăvălit într-un nămol clisos. De o parte și de alta, ca două fâșii, o livadă ciudata m-a făcut să tresar. Străbăteam un culoar în care imaginile erau apăsătoare, dar nu pentru că iarna își ceruse drepturile și scuturase frunzele. Nu!

Până să reușesc să îmi așez gândurile, am ajuns în locul în care un bătrân ciudat ne aștepta. Purta un suman greu, din postav verde, identic la culoare și chiar textură cu pantalonul și pălăria. Cu toate că bunicuțul părea gârbovit, pana de fazan de la pălărie și cizmele lustruite până la strălucire îl făceau să pară coborât direct din ceruri între acele dealuri scufundate sub noroaie. Zâmbea larg, împăcat. Livada era a lui. Acolo a sărutat-o pentru prima dată pe Greta, la vremea când jocurile copilărești nu își mai aveau rostul, și tot acolo, după o șură, aceasta îi născuse primul dintre copii. Multe dintre întâmplările simple ale vieții s-au întâmplat acolo, sau au legătură cu acea livadă. Cu ea și-a salvat familia în timpul sărăciei de după război, tot cu ea și-a rostuit copiii, unul câte unul, școlindu-i temeinic . Și tot pe acolo a dus-o pe Greta la tihna izbăvitoare și a așezat-o chiar în hotarul livezii, să-i scuture în fiecare primăvară floarea peste verdele crud al mormântului.
Ne-a așteptat cu o sticlă de țuică de pe pară, că doar asta a făcut el cel mai bine în toată existența sa. Acolo, în acea sticlă erau toate rosturile timpului său, sideful pe care a învățat să-l adune cu răbdarea măsurată de chiar propria viață. Ne-a dat sticlă că într-un ritual, odată cu salutul. Apoi ne-a spus că a tocmit lucrătorii care urmau să desradacineze pomii hidoșiti de bătrânețea lor, să-i pregătească pentru negustorii de lemne, dar mai ales să sădească în primăvară puietul. Totul era rânduit, doar însoțitorul meu mai trebuia să confirme termenii unei înțelegeri plănuită prin intermediari. Din câteva vorbe și câteva priviri, doi străini care se întâlneau pentru prima dată în viață hotărau finalul unei povești, dar și începutul alteia. Livada lui herr Jürgen avea să moară pentru a face loc unei alte istorii, mult prea puțin și a lui.

După nici câteva minute s-a bătut palma, discret, fără martori. Nu s-au făcut acte, nu s-au foșnit fișicuri de bancnote. Abia porniți, în timp ce îl priveam în oglindă, liniștea a fost spartă de motoarele drujbelor, semn că venise vremea la care pomii fructiferi ai acestei livezi să devină doar o adunătură de copaci fără pădure, măcinați de un cancer atemporal.

Poveștile din bucătărie

Secretele bucătăriei nu sunt miroasele sofisticate, sau tigăile minune cumpărate în rate. Niciodată, niciodată, nici cele mai elaborate rețete nu vor putea să înlocuiască gustul mâncării obținută după ce ai transformat toată corvada gătitului într-o frântură de poveste, mereu cu final diferit, mereu o altă desfătare pentru papile.

În urmă cu câteva minute, ciupercile au năpădit toate celelalte ingrediente ale unei fripturi din inimă și splină, cu sos roșu, dreasă cu borș adevărat, de putină. În scurt timp, lupta gusturilor se va muta în tigaie pentru înfruntarea finală.

A doua zi

Am mai trecut un prag, fără regrete, fără ceremonial.
Din toate cele care s-au amestecat nu mai aleg decât sentimentul de tihnă resimțit în preajma emoției transmisă de bradul din centrul orașului, înconjurat de niște personaje atât de pitorești.
Am uitat cifra, am uitat semnificația zilei, am uitat toate cuvintele care poate că se cereau.

Ne bat sărbătorile la ușă!

Iubește mâinile și ochii

De fiecare dată atunci când mă gândesc la vârsta pe care o am caut să îmi privesc mâinile. Acolo resimt eu cel mai dramatic efectele trecerii timpului, acolo unde, fără să o știe nimeni, linia vieții se scurtează cu fiecare zi. Nu este ușor să le vezi îmbătrânind, să constați că timpul le macină încet și sigur.

Tuturor celor care au găsit răgazul să-mi fie alături în această zi, fie și preț de numai câteva secunde, un clic, un SMS, le mulțumesc și le spun: "Iubeste mâinile și ochii”

Aici s-au strâns urările.

Necuvintele care mă apasă

Din anul 1983 și până acum, chiar dacă îmi dau seama că este caraghios, la fiecare 13 al lui decembrie am o apăsare , un soi de vinovăție aproape asumată pentru că ziua mea de naștere coincide cu ziua morții acelui care mi-a dat una dintre cele mai importante lecții de viață.

...”ce cub perfect ar fi fost acesta”...

43

Nu știu cum să mă simt. Nu sînt convins că am motive să mă bucur necondiționat. Nu cred că tristețile pe care le-am adunat și pe care le port cu mine pot să mă răpună.

Nu mai sînt sigur de aproape nimic atunci când vorbesc despre dorințele mele, însă știu sigur că am toate motivele să uit tot ceea ce nu îmi convine și să mă bucur, ca un copil, de ceea ce mi-a dăruit Dumnezeu, și să sper că nu iși va intoarce fata de la mine nici in viitor.

43

Măștile

Se apropie sărbătorile, prilej de bucurie și de voie bună din orice motiv. Că doar n-om intra în noul an încrâncenați. Și cum să nu te bucuri atunci când vezi niște copii atât de frumoși și sănătoși puși pe joacă și pe șotii?

Fotbal, mobilă și durere

Atunci când a împlinit doi ani am ales ca darul meu pentru ziua lui să fie o minge de fotbal adaptată dimensiunilor sale. Chiar și așa, micul balon tot mare părea.

Multă vreme a stat părăsită, când și când fiind scoasă la iveală, dar chiar și atunci tot la insistențele mele. Cu trecerea vremii însă, mingea a reușit să iasă din planul secund care părea să-i fie sortit și să treacă pe loc fruntaș, neexistând aproape zi în care să nu facem un antrenament pe holul apartamentului nostru. Iar rezultatele încep să apară, și bune, dar și rele. Bun este faptul că se întrevede apariția unui fotbalist ambidextru, însă pentru asta au de suferit mobilele din preajmă. Holul care altădată părea cât un stadion, acum nu mai încape de atâta talent și hotărâre, iar oglinzile par să tremure de emoție la fiecare șut.

"e doar un joc ușor
cu mingea la picior"

F64.ro, Blitzkrieg & BIG GUN

Ce anume ar putea să-i facă pe doi băieți să amuțească de emoție, să se minuneze și să se invidieze între ei?

Ce experiențe îi face tovarăși pentru tot restul vieții tocmai pentru că le descoperă simultan?

Să fie oare cea mai mare reducere în zilele de 10 și 11 decembrie 2011 anunțată de către F64.ro?

Unii ar spune că pe lume sunt lucruri mai importante, însă eu cred că astfel de campanii de reduceri de prețuri desfășurate în prag de sărbători merită promovate. Dacă cineva dintre cei care citesc aceste rânduri reușesc să facă și o economie este cu atât mai bine, sau poate chiar să participe și să câștige premiile în bani puse în joc.

Participăm la concursul organizat de blogalinitiative.ro cu speranța că la fotografia făcută din față o să se vadă și

BIG GUN

Poesia unui răsărit de lună

Să rătăcești fără țintă în această "cutie a Pandorei" pe care o reprezintă internetul este uneori prilej de reverie bolnăvicioasă. Nu știu cui aparține această poesie a unui răsărit de lună din cine știe ce colț al pământului, însă versul îi este atât de subtil transcris încât pare însăși axioma perenității. Poesie și atât!
.

Trio Estate - seri de jazz și muzică clasică la Radio Târgu Mureș

Există locuri alcătuite din altceva decât ceea ce se poate vedea, pipăi, asculta...
Un astfel de loc este Studio-ul 3 al Radio Târgu Mureș. Ne-am convins chiar în această seară participând la serile de jazz și muzică clasică îngrijite de către Ana Maria Galea. Întâmplare sau nu, am nimerit într-o seară cu un repertoriu greu, pentru ascultători versați, însă am reușit să facem față cu succes provocării.

Nu știu cum au perceput alți participanți la eveniment toată această chimie a întâmplării muzicale, însă eu m-am simțit ca într-o catedrală inundată prin vitralii de lumina palidă a zorilor de zi, difuză dar insinuantă. Mi-am dat seama încă o dată că nu este deloc întâmplător faptul că nu mai ascult FM de mai bine de un an. Clădirea Radio ascunde niște surprize la care nu m-aș fi așteptat, în special cele legate de logistica și metoda scoaterii în eter a sunetelor de orice fel.

Și în toată această întâmplare, gândul meu de taină a fost acela legat de bobul care abia și-a început germinația. Oare o să existe ziua pe care mi-o doresc? Oare acesta o sa fie locul?

Membrii Trio-ului „Estate” sunt Ciprian Bonta, Moldovan Lirca Ioan şi Mihai Moraru.

Wartburg 312, mașinile și legenda

Adevărul este că ideea mașinilor de legendă a fost genială. Produsul acesta a furat mințile copiilor și ale părinților în egală măsură. Aproape că nu mai știi care dintre ei este mai nerăbdător, copilul care acționează instinctiv, sau părintele care este reactiv?

Când spun că maturii sunt reactivi, nu mă refer la mult trâmbițata dorință a copilului ci la amintirile pe care reușesc aceste jucării să le trezească, să le scoată din cele mai întunecate cotloane ale minții. Cum să uiți mașinile copilăriei, cele la care părinții tăi poate nici nu visau, dar în care se întâmpla uneori să mai ajungi ca pasager.

Cumpărând această machetă mi-am reamintit o întâmplare simplă: cu ani în urmă, tata împrumutase o mașină ca exact ca aceasta, Wartburg, ca să mergem la țară; pe drum, una dintre roți a explodat (nici nu exista noțiunea de tubeless), iar mașina a intrat într-un derapaj care părea să se oprească într-unul dintre copacii de la marginea drumului. În ultimul moment, cu noroc și cu măiestrie, tata a reușit să treacă mașina printre pomii respectivi. Nu cred că am să pot să uit vreodată chipul palid, mâinile tremurânde și ochii umezi ai părintelui care își salvase puii. Ce de ani a câștigat atunci pentru noi!

Ziua internatională de luptă împotriva corupției

Citesc fel de fel de știri despre semnificația acestei zile internatională împotriva corupției. Văd la televizor fel de fel de experți care știu exact ce ar trebui făcut pentru ca să dispară pentru totdeauna. Doar că aceștia de acum, vin după alte cohorte de experți care odată ajunși în capul trebii nu s-au îngrijit decât să își infiltreze și să hrănească propria caracatiță, numai după ce și legea au croit-o după nevoile lor.

Eu personal am o frustrare legată de imposibilitatea de a finaliza o banală succesiune după tatăl meu, doar pentru că am ajuns să mă lupt cu o structură de tip mafiot, aflată în chiar instituția care ar trebui să-mi facă dreptate. Nu le este teamă de nimic, mai ales că sunt exonerați de răspunderea materială a faptelor lor.

Și atunci, cum să nu mă apuce greata numai când aud de experții aticorupție?

O seară cu Alexandru Tomescu si TrioStrad

Deseori mi se întâmplă să mi se reproșeze faptul că exagerez atunci când încurajez apropierea copilului de calculator, de internet și de tot ceea ce a ajuns să se numească 2.0.

Poate că au și ei dreptatea lor atunci când se gândesc la faptul că mintea trebuie exersată mai întâi de una singură, forțată să lupte pentru a-și găsi singură răspunsurile la propriile întrebări, să nu se obișnuiască să aștepte plăcinte gata coapte, posmagi gata muiați, pere mălăiețe și alte folale picate din ceruri.

Totuși, există momente în care tocmai aceste gadget-uri sunt cele care pot să ofere accesul aproape direct la primele lecții, la primele pilde în viață, la însăși cheagul în jurul căruia să se formeze caracterul viitor. Aseară, în fața calculatorului, departe și totuși foarte aproape, am asistat la concertul TrioStrad din sinagoga din Bistrița Năsăud. Grație unei ședințe de streaming am putut să pătrundem și noi în asistență. Nu a fost la fel ca în sala de spectacol, nu am avut răbdare până la sfârșit, însă am reușit să prindem frânturi din acest mediu atât de special al muzicii trăită ca vocație.

Este puțin? Este mult? Nu am reușit să îl întâlnim până acum în ciudă faptului că am beneficiat de două invitații. Cu toate acestea, el începe să ne fie model, doar datorită calculatorului și a tot ceea ce se ascunde în el.

La mulți ani lui Ștefan Hrușcă

În drumul nostru zilnic trecem pe lângă falnica biserică din cartierul Tudor. Locul este unul oarecare, însă unii dintre oamenii care l-au călcat în trecut l-au încărcat de o solemnitate și de o gravitate care încep să semene cu istoria. O istorie simplă, nerodată, care mai are nevoie de ani pentru a-și căpăta adevărată grandoare.

Aici, în locul în care se zvonește că municipalitatea ar intenționa să amplaseze bustul lui Adrian Păunescu, se află panoul pe care îl urmărim noi cu regularitate. Aici, langa troița de lemn, găsim o parte dintre afișele evenimentelor care au loc în oraș.

Astăzi, ăl mai fain dintre moții colindători, în chiar ziua lui de naștere, ne chema în data de 12 decembrie ca să ne mai spună încă o dată de ce nu trebuie să ne lepădăm niciodată de datinile noastre atât de frumoase, mai ales în vremea gutuilor din fereastră.

La mulți ani Ștefan Hrușcă, te așteptăm și acum, tot cu două nuci.

Stand by me - John Lennon

Frustrările își au viețile lor, chinul și otrava fiind regurgitate repetat, iar și iar, până când tot acest buboi ajunge să spargă, să erupă într-o eliberare dureroasă, dar necesară.
Moartea, ca bornă finală a unei existențe obișnuite nu este nici măcar un prilej de punere în balanța a plusurilor și minusurilor care au existat. Asta atunci când vorbim despre oameni obișnuiți.
Copil fiind, am fost fascinat de faptul că, undeva în lume, cineva putea să moară pentru un autograf, la fel cum și mai mirat eram de faptul că altcineva era capabil să înfăptuiască o astfel de pornire. Poate chiar mână care l-a ucis a fost cea care l-a urcat pe soclul fabuloasei sale legende, chiar dacă postumă.
Astăzi este acea "ziua" al lui John Lennon, zi în care îmi vine să-i strig în văzduh, iar și iar, Stand by me!

Axioma peștișorului de aur

Se întâmplă să ai convingerea că oamenii pe care îi prețuiești nu pot să te dezamăgească niciodată. Buna lor intenție este un enunț axiomatic tocmai datorită faptului că jumătate din relația pe care o crezi biunivocă este la tine, concretă, neatinsă de nicio urmă de îndoială.

Se întâmplă totuși, uneori, ajuns față în față cu peștișorul de aur să ai revelația greșelii în care ai crezut atunci când ai găsit de cuviință să accepți că axioma ar merita un statul atât de special, să-i dai credit necondiționat fără ca să facă dovada că îl justifică. Se întâmplă, și atunci, tot ceea ce ai clădit în tot acest timp se clatină din temelii, asemeni unui castel măcinat de izvoare în chiar temelia sa.
Și tot atunci se întâmplă ca tu, conștient de consecințele iminentei tale prăbușirii, să refuzi să-i mai aștepți îndeplinirea dorințelor și să alegi a-ți îndeplini singur, meschin dar garantat, dorința răzbunării fără limite.
.

Un autobuz numit dorința

Mai întâi a trecut un zvon pe strada noastră iar toți copiii au amuțit. Pe față li se citea emoția: Oare să fie adevărat? Chiar a ieșit moș Crăciun cu autobuzul în trafic? Nici joaca nu mai merge parcă.

Apoi se da alarmă și toți fug la marginea trotuarului ca să-l salute pe moșul care conduce șarpele de lumini. Oare tot el o să le aducă și darurile despre care i le-au în scrisorile lor?

Oare acesta să fie autobuzul numit dorința?

Oțelul Galați, cântec de lebădă în Champions League, la Benfica Lisabona

Nu este păcat, chiar dacă Oțelul Galați nu reușește nici măcar în ultimul meci să producă o surpriză, să aibă un rezultat care să declanșeze o noapte de nebunie în orașul în care fructul soarelui veghează cu stoicism intrarea pe Dunărea maritimă.

Nu, nu este păcat! Am convingerea că luptele intestine care au măcinat echipa s-au simțit și în randamentul echipei. Câștigarea campionatului, dar mai ales calificarea directă în grupele Champions League a fost o pălărie prea mare pentru staff-ul echipei, iar Marius Stan sau Dorinel Munteanu nu au vreo baghetă magică.

You'll never walk alone!

Această fotografie se pregătește să intre într-o legendă a orașului oțelarilor.

Ziua aviației civile, salvatori și sburatori

Zborul pare să fie și pentru noi o bucurie, o promisiune a trăirilor viitoare, accesibilă și spectaculoasă, cu atât mai mult cu cât experiențele plutirii nu au fost puține, ba chiar au venit una după cealaltă.

Totuși, sămânța Icarului viitor și-a început germinația la UPU SMURD Târgu Mureș, locul în care chiar de la vremea căruciorului am avut ocazia să vedem pentru prima dată emoția combinată a desprinderii sub bătaia aripilor, dar mai ales a salvării vieților tocmai datorită acestor salvatori sburatori.

Astăzi se sărbătorește ziua aviație civile.

Byron, catch and relase

Îmi este dragă o amintire din vremea în care îmi petreceam foarte mult timp împingând căruciorul. Eram stângaci, dar învățam repede, mai ales trucurile cu care să-mi calmez copilul atunci când începea să plângă. La un moment dat am reușit să găsesc o sumă de piese muzicale pe care puteam să le folosesc pentru o temeinică liniștire a guguloiului orăcăitor, motiv pentru care plimbările au devenit cu mult mai tihnite. Le-am salvat în telefonul mobil, iar când apăreau situațiile de criză le transformăm în baghetă magică.
Ieri, în timp ce stăteam pe net, simt cum îmi dă ghioante chinezu: cică vino mă cocoțatule ambasador la Byron, la Cluj sau la Brașov, că dau și o bere! Tulai! Mă uit pe hartă și văd că mă aflu puțin cam între cele două orașe; dar eu nu, nu mă domolesc, pun mână și îi scriu depeșă lu' frezatul chinezesc, doar-doar s-o dumiri el cum să le pună "o chedică moldovenească" băieților taman când fug ei mai tare între cântări, și să ne pomenim și noi cu pocinogul unui alt concert la Micul Ateneu Român. De, așa-i de sărbători, toată lumea visează mai cu spor. Altfel spus, le-am lansat băieților de la Byron provocarea de a face un popas în grădinița noastră, că n-o fi foc, că tot este în drum. Nada am pus-o! Acum, om vedea!
Bineînțeles că este o glumă, însă ce ar însemna viața fără speranță, fie ea nebunească. Dacă însă s-ar întâmpla ca aceste rânduri să ajungă acolo unde trebuie, atunci am avea șansa să retrăim, într-o altă interpretare, cea mai frumoasă zi a copilăriei noastre.

Aceasta piesă este legătură între cele două povești, liantul aproape perfect...
Domnilor și doamnelor, nu știm care ne sunt șansele de câștig, faceți jocurile!
.

Aventura Parc Brașov

Săptămâna trecută ne-am îngăduit un răgaz meritat la Întorsura Buzăului, loc de mare tihnă și suavă împăcare, mai ales în diminețile unse de soarele cu dinți răsărit dintre munții înghețați.

Chiar și așa, într-una dintre zile am fugit până la Brașov, având o destinație clară: Aventura Parc. Auzisem despre această încercare de evadare din rutina cotidiană, gândită ca o sursă (sigură) de adrenalină. Doar auzisem, atât! Am ezitat, însă am înfrânt toate aceste rețineri și ne-am prezentat la ghișeu pentru hamurile obligatorii, am achitat ședința de cățărare și am pornit prima aventură la mare înălțime printre brazii de la marginea cartierului Roua, chiar sub poala muntelui. La final, impresiile au fost atât de puternice încât nici nu au mai putut fi explicate, însă bucuria curată afișată pe față vorbea de la sine. Chiar și Tyson a înțeles ce a ratat.












Am plecat de acolo doar după ce ne-am promis că o să revenim pentru trasee și mai dificile.
.