miercuri, iunie 30

Yngwie J. Malmsteen adauga inca un an




In ciuda nenorocirilor care vin in valuri, valuri, noi reusim sa avem zile tihnite, in care incercam sa invatam cat mai multe lucruri. Si pentru ca ne place ca tot timpul sa avem si muzica in preajma, chiar si atunci cand facem "lucruri serioase", noi avem tot mai multe slabiciuni, mai ales printre chitaristi.

Yngwie J. Malmsteen s-a nascut la Stockholm, intr-o familie cu preocupari muzicale. A fost un copil precoce. L-a iubit pe Jimi Hendrix si a suferit atunci cand a aflat de la stiri ca a murit. Si-a urmat destinul si a ajuns unul dintre cele mai mari nume din domeniu.

Noi il ascultam, este adevarat, nu foarte des. Cu toate acestea, am invatat sa-i pronuntam numele, ceea ce nu este deloc putin.

O sa-i trimitem si un mesaj pe saitul oficial: "La multi ani, colega!"

marți, iunie 29

Dreamer

luni, iunie 28

Jocuri de baieti (2)

Prin orasul in care traim a trecut herghelia cailor putere.
Am avut ocazia sa vedem de aproape masini pregatite pentru concurs. Am vazut nume grele ale automobilismului romanesc. Chiar daca la nivel international nu putem sa spunem ca suntem in carti, noi le-am respectat efortul si daruirea. Pe Titi Aur “l-am atins”. I-am vazut pe Bogdan Marisca si Dan Gartofan. Auzisem de ei doar la televizor.



Aproape ca ne-am sters de Mihai Leu. Nu am putut sa-l rugam sa faca o fotografie cu noi. Nu era moment potrivit, chiar daca noi ne doream foarte mult un astfel de trofeu : fostul campion WBO din 1997.

Tot foindu-ne in zona startului, am vazut o agitatie ceva mai mare, la un moment dat. Pentru ca, din zi in zi, suntem tot mai putin inhibati in fata personalitatilor, ne-am luat portia de amabilitate a omului care starnise zarva: Victor Ponta, presedintele PSD a fost incantat sa dea mana cu noi. S-a vazut asta. S-a vazut ca are copii. A fost rabdator iar noi i-am urat mult succes si i-am spus “cu cine tinem”: Ayrton Senna. L-am facut sa zambeasca!





Viata nu asteapta. Este la fel ca acest joc de baieti bazat pe viteza si nebunie, pe bani si pe efort.

Fiecare varsta cu jocurile ei. Si noi ne dorim o masina! Poate ne gasim si noi un sponsor, asa, ca nenea Ponta, caci barierele de culoare nu exista! Au mai ramas doar cele materiale.

Delicventi la METALLICA

Metallica (Letallica) a trecut prin Bucuresti. A incarcat cu inca un nume lista trupelor pe care am fi vrut sa le vedem, altfel decat pe “youtube”. Nu este nimic patetic in aceasta poveste, dimpotriva.

Blogul unui om pe care am inceput sa-l citim de putina vreme ne-a facut peste masura de invidiosi. Intr-unul dintre articolele recente ne povesteste cum, ajutat de un prieten, a recurs la o smecherie pentru a patrunde in spatele scenei si pentru a face cateva poze…. pentru a respira, pret de cateva clipe, acelasi aer cu oamenii care traiesc in aceasta legenda.

Am comentat pe blog, si, cu un curaj care putea fi considerat tupeu, l-am rugat sa ne trimita si noua o fotografie furata din backstage. Nu mica ne-a fost surpriza atunci cand ne-am trezit ca o si primim, pe mail.

Ne-am simtit partasi la smecherie si ne-a crescut pulsul cand am realizat ca in acest fel, noul nostru prieten, ne-a dus si pe noi acolo…

Am fost la cinci, sase metri de Hetfield. Daca si-ar fi dorit, ar fi putut sa ne atinga!

Sa vedem acum, cine se pune cu noi????

sâmbătă, iunie 26

The Doors





Filmul?

Cand l-am vazut pentru prima data, am avut momente in care l-am urmarit cu greu. Acum nu ma mai satur. Chiar in aceste momente se transmite pe ProCinema.


Intr-o zi o sa-l urmarim impreuna. Trebuie doar sa mai crestem, atat!
Ce destin! Si cat de adevarat este ca "People are Strange".


Cat de potrivit a fost Val Kilmer pentru acest rol! Istorie!

Ziua sirenei


Este verisoara mea si asta zi este ziua ei.

Este gingasa si delicata. Doar eu ii cunosc secretul pastrat cu sfintenie: Catalina este sirena si are o mantie fermecata care o protejeaza. Este aproape normal pentru o fetita care s-a nascut si a trait langa Dunare.

De la mine, astazi, primeste “o mare de flori”.

vineri, iunie 25

Primul meu laptop

Am luptat pentru el pana la epuizare. Am folosit toate metodele recomandate in revistele pentru copii, mame si tati… Nimic nu a dat rezultate, pana cand, intr-o zi, am smuls cinci taste, distrugand si mecanismele de sustinere.

Cand a vazut tata, s-a inrosit ca racul… si atat! Cred ca era fericit! Spunea ca tocmai aflase ca trebuie sa se innoiasca, asa ca m-am bucurat pentru el. Merita sa aiba si el cate o surpriza placuta.

Deci, copii ! Puteti sa faceti o bucurie parintilor cu cateva gesturi atat de simple! Si va alegeti si cu un laptop numai al vostru. Daca va grabiti sa-l obtineti, va recomand tastele “backspace”, “space”, “enter”, “shift”. Este suficient. In cateva zile o sa auziti cum suna la usa curierul care lasa un pachet. Problemele simple au solutii simple!

Acum ca am laptop… I’m bad. ________________ incepem lectiile de viata!

joi, iunie 24

"Trei ani, ca trei clipe, au trecut..."






Au trecut trei ani din ziua in care am prins aceasta sclipire.

Nici nu stiu ce fel de cuvinte ar putea sa incapa langa ea.
Aproape ca nu mai lasa loc pentru nimic altceva.



Si totusi, tot timpul exista o neliniste!

Timpul este cinic de ireversibil.

miercuri, iunie 23

Big gun


Hotarat lucru, traim intr-o lume in care “marimea conteaza”. Vedem asta la tot pasul.

Asa cum am povestit, ne aflam in plina “scoala de vara”. Proiectul nostru, care se bazeaza pe rabdare si bunsimt, nu se desfasoara dupa norme metodologice si nu are o programa. Noi suntem si educatori, si pedagogi (daca nu este pleonasm), suntem si asistenti medicali, si bibliotecari ai “scolii de vara”. Ba chiar, uneori, suntem si noi cursanti. S-au adunat atat de multe povesti legate de lectiile pe care le facem.

Si totusi, intamplarile cele mai relevante, mai duioase, mai pline de incarcatura sunt tot cele in care cei doi cursanti au descoperiri comune, doar ale lor. Simple momente de viata!

Yes, is real, it’s the BIG GUN !

marți, iunie 22

Singura noastra scapare


Vremea ne face in ciuda. Ba este canicula, ba ploua ca in ziua potopului.

Ne dorim sa fim la mare, sa fie soare, sa avem un cearsaf si sa nu ne fie foame…

Si, odata ajunsi acolo, sa fim oamenii plajei!

Orasul ne-a nenorocit!
Singura noastra scapare….

Noi nu am ajuns, niciodata, la mare.

Vrem si noi la "Vama veche"!

duminică, iunie 20

Cum se scrie istoria

20 iunie 1977. Mama mea, la douazeci si noua de ani, isi lua permisul de conducere. Avea o viata implinita, doi copii (scolari cu rezultate bune), avea masina si avea banii suficienti unui trai decent. Nici nu banuia cat de repede urma sa se schimbe situatia.

In aceeasi zi, peste ocean, Elvis Presley susţine ultimul său concert în Rapid City, Dakota de Sud. Nimeni nu banuia cat de aproape ii era sfarsitul. Mai putin de doua luni. Omul care si-a cladit destinul fabulos folosind o chitara, iesea din scena.


Doua aduceri aminte. Doua destine fara legatura intre ele, doua povesti de viata!

Si noi ne incercam sansa cu speranta ca ne asteapta numai lucruri bune. Toti oamenii traiesc cu dorinte si cu dezamagiri asemanatoare. Toti incearca!


vineri, iunie 18

With A Little Help From My Friends

M-am nascut intr-o lume in care oamenii trimiteau scrisori. Aceeasi lume in care usa de la intrare de descuia dimineata si se incuia seara. Oamenii legau prietenii atunci cand stateau la nesfarsitele cozi la orice, chiar si la hartie igienica. Toti il “smotoceau” pe unul, nea Nicu. Nascoceau bancuri, radeau pe infundate.

Astazi usa se incuie si atunci can mergem pana in capatul palierului,la gunoi. “Se intampla atatea!”

Ieri, dupa ce s-au trezit copiii din somnul de pranz, am dat curs unei “invitatii in orb”. Am trait o ora de tihna, de normalitate. Ne-am pupat, aproape de la poarta, am stat pe o terasa, am palavragit. Parca ne cunosteam din copilarie. Am uitat de toate, nu am mai fost suparati pe nimeni. Timp de o ora am fost prieteni buni…. Ecce Homo!

Atat am facut la plecare: am multumit!

Astazi, Sir James Paul McCartney implineste saizeci si opt de ani.
.

joi, iunie 17

Piesa neterminata pentru pianina mecanica


Intotdeauna i-am admirat pe cei care au inteles muzica in asemenea masura incat sa poata chiar sa si cante, indiferent de instrument. Drumul spre o astfel de performanta este lung, insa noi am inceput. Avem si prima definitie din lumea sunetelor: “portativul este locul unde fac bubu notele (bubu este un fel de…. somn).

Am inceput sa invatam… cate ceva! Ne uitam si in jurul nostru! Oare o sa reusim?


miercuri, iunie 16

Cantec soptit

Am mai spus, pentru noi vacanta a durat trei zile. “Scoala de vara” se dovedeste a fi un proiect cu foarte mari sanse de reusita. Am inceput sa invatam lucruri noi, in joaca, pentru ca, nu-i asa, si de la joaca mai trebuie sa faci cate o pauza.

Ieri, langa casa lui Mark, in iarba, am descoperit o pasare moarta, napadita de furnici. Am scos-o pe trotuar si am privit-o indelung. Am brodit in graba o poveste care sa explice motivul pentru care murise. Povestea, initial foarte simpla, au complicat-o copiii pentru ca nu a fost suficient ca toata raspunderea sa o poarte un vultur rau. Nu! Si lupul era vinovat, dar mai putin!… Paianjenul, nici el nu a stat deoparte! … cu siguranta, ulterior au mai aparut si alti vinovati, ramasi “nepedepsiti” la judecata ad-hoc.

Pasarea nu am ucis-o noi, insa am discutat mult despre ea si despre furnicile rele care “o mancau”… ba chiar ne-am simtit putin vinovati pentru ca nu mai puteam sa facem nimic pentru ea.

marți, iunie 15

Remember - Cenaclul Flacara

In urma cu douazeci si cinci de ani,a avut loc, la Ploieşti, ultimul spectacol al Cenaclului Flacăra, interzis de către autorităţile comuniste; înfiinţat la 17 septembrie 1973 şi condus vreme de 12 ani de catre poetul Adrian Păunescu, cenaclul a reprezentat un moment special în anii întunecaţi ai comunismului;Stefan Hrusca, Ducu Bertzi, Vasile Şeicaru, Alexandru Andrieş, George Nicolescu, Dinu Olarasu, Mircea Rusu sunt doat câţiva dintre artiştii români care şi-au început cariera pe scena Cenaclului Flacăra. Sunt multi cei pe care i-am uitat acum.
De curand, doua legende mondiala au concertat in Romania, Ac/Dc si Bob Dylan. In deschidere, ca o recompensa pentru intreaga lor activitate, Iris si Nicu Alifantis le-au fost partasi la evenimente.

Atunci cand eram copil, in fiecare seara de joi, ma culcam cu "tranzistorul Pescarus" sub perna. Ii ascultam pe cei care acum sunt nume grele ale muzicii romanesti si de multe ori adormeam inainte sa mai apuc sa ascult Beatles, Rolling Stones, Kiss, Judas Priest, Led Zeppelin, Janis Joplin si cate si mai cate!

Tranzistorul Pescarus era legatura mea cu o lume pe care nu speram sa o ating vreodata. Copilul meu a fost foarte aproape. A atins!

Aceasta este o istorie importanta. Multi dintre cei trecuti de prima tinerete au cantat in ploaie "pe la chindie, nori de hartie".

luni, iunie 14

Che Guevara

“S-a născut în Argentina, la 14 iunie 1928, în localitatea Rosario del Fe, ca cel mai mare dintre cei cinci copii ai unei familii prospere, tatăl fiind Ernesto Guevara Lynch, iar mama Celia, având strămoşi basci, irlandezi şi spanioli. La vârsta de doi ani s-a îmbolnăvit de astm bronşic, iar de la vârsta de 3 ani a învăţat şah de la tatăl său şi a participat chiar la concursuri începând de la vârsta de 12 ani. Mama sa l-a învăţat franceza, pe care o va vorbi în mod curent, fiindu-i utilă mai ales în experienţa africană de mai târziu. Mătuşa sa, de care era foarte apropiat şi care a crescut-o pe mama sa de la moartea prematură a părinţilor acesteia, era comunistă. În timpul adolescenţei, profitând şi de perioadele de repaus provocate de crizele de astm, citeşte din Pablo Neruda, Jack London, Emilio Salgari, Jules Verne, Sigmund Freud şi Bertrand Russell. Arată, de asemenea un mare interes şi pentru fotografie. Cu toate acestea, în1942, la liceu, joacă rugby în echipa şcolii. Reformat din cauza bolii, se ambiţionează să ajungă doctor. În anul 1948 se înscrie la facultatea de medicină din Buenos Aires. În decembrie 1951 începe o călătorie prin America Latină. În ianuarie 1952 ajunge în Chile, unde descoperă mizeria în care trăiau minerii din nordul ţării. Ajunge în Peru, în Amazonia, în Columbia şi Venezuela. Revine acasă complet schimbat. Descoperise marile inegalităţi din America Latină, tragica viaţă a indienilor, aroganţa militarilor.
După ce îşi ia diploma în medicină pleacă din nou: Bolivia, Peru, Ecuador, Guatemala. La 27 iunie 1954, preşedintele cade victimă unui puci militar. Rămâne în Guatemala până în septembrie 1954, apoi pleacă în Mexic, unde la 26 iunie 1955, îl întâlneşte pe Fidel Castro. În această perioadă e supranumit Che.” (wikipedia)
De aici incepe cea mai fascinanta poveste a naivitatii luptatorului pentru o cauza pierduta!
Ea se numeste “Che Guevara” si nu inceteaza sa fascineze generatii intregi de rebeli fara cauza. A reusit sa aiba aproape tot ceea ce si-a propus, si totusi, nu a avut nimic. A murit meschin, mizer, desi s-a nascut intr-o familie prospera, a fost medic, ministru, guvernator al unei banci nationale.
A vrut, mereu, altceva. Si chiar a avut!

Scoala de vara

Vineri, pentru prima data in viata, am testat senzatia de vacanta de vara, unul in calitate de “invatacel promovat”, celalalt in cea de parinte de absolvent.

A fost o experienta interesanta, marcata de careul din curtea scolii, la care, la fel ca in fiecare an, directorul gimnaziului a rostit discursuri, a laudat elevi si profesori, a anuntat realizari deosebite si si-a exprimat regretele pentru pensionarea unor colegi. Toate acestea fiind combinate si cu canicula, experienta despre care vorbeam nu poate sa fie altfel decat una memorabila.

Copilul a ramas cu nedumerirea eliberarii baloanelor, la sfarsitul festivitatii. Le-a privit inaltandu-se pana nu a putut sa la mai distinga. Mirarea i se citea pe fata. Nimic nu mai era in jur. Doar el si intrebarea: unde se duc baloanele?

A venit vacanta! Si totusi, noi de astazi, impreuna cu Mark am inceput “Scoala de vara”.


sâmbătă, iunie 12

Cantec de leagan



Luni dimineata, intr-o maternitate din Bucuresti, a inceput o noua poveste de viata.

In mijlocul unor evenimente zbuciumate de zvonurile cataclismice, o mama a oprit tumultul acestor zbateri, pentru ea si pentru sufletul din pantece. Timpul s-a oprit pentru o zbatere mai importanta decat toate celelalte la un loc:

Sofia si-a inceput calatoria.

vineri, iunie 11

Waiting for Cousteau

Cu o saptamana in urma, intr-o discutie tihnita, copilul mi-a facut lista capitanilor pe care ii cunoaste: Hook, Cousteau si Bosneaga. M-am amuzat atunci cand am auzit si m-am felicitat pentru a-i spune si despre marinarul presedinte ca a fost si el capitan.

Apoi, dupa ce l-am culcat, m-am intors cu gandul la aceasta intamplare si am intors-o pe toate fetele. Mi-am dat seama ca, aproape orice am face, mintea celor care vin dupa noi poate sa faca ierarhiile dupa reguli proprii, dupa intamplarile vietii sale. Mintea aceasta (colectiva) poate sa faca gesturi de mare generozitate sau nedreptati crunte. Acum ceva timp in urma am citit un articol despre niste copii pentru care “Neverland” nu mai este un taram fabulos, in care se regasesc personajele de poveste. Pentru ei era casa lui Michael Jackson.

Continuand sirul gandurilor, mi-am dat seama de cat de usor este sa fiu erou pentru copilul meu, facand lucruri simple, fiind mereu in preajma. In fond, daca a reusit capitanul Bosneaga sa devina membru al familiei gandurilor noastre, eu pot aspira la mai mult.

Cu o suta de ani in urma, la Saint-André-de-Cubzac, in Franta, se nastea Jacques-Yves Cousteau. A avut o viata aproape fabuloasa. Cu toate acestea, pentru noi el este egalul capitanului Bosneaga, chiar daca suntem constienti de nedreptatea facuta.

joi, iunie 10

Crying Time

Cu sase ani in urma se mai incheia o legenda. Chiar era “Crying time”.

Ray Charles (pe numele său întreg Ray Charles Robinson) punea punct unei vieti traversata in ritm de jazz, blues & soul. Noi nu l-am cunoscut, normal, insa muzica lui a ajuns la noi. Cu ea zugravim fundalul sonor al unor zile ploioase, atunci cand nu putem sa iesim la joaca.
Nu ascultam foarte des si nici foarte mult. Doar punem “samanta de muzica”, si cautam sa fie cat mai buna, ca sa putem sa avem pretentie la recolta bogata.

Sa va bucurati, chiar daca este “Crying time”. Clapele asteapta alte legende, iar acestea trebuie sa fie nascocite, talmacite si rastalmacite.

miercuri, iunie 9

Lupta cu nesimtirea

Vremurile pe care le traim ne inraiesc, oricat am incerca sa ne opunem.

Calcule complicate aratau ca la sfarsitul acestei saptamani am fi putut sa plecam, pentru prima data la mare. Motiv pentru care am decis sa repornim masina noastra, dupa un an si jumatate, timp in care am renuntat sa o mai folosim tocmai pentru ca aveam nevoie de bani pentru lucruri pe care le-am considerat mai importante. Am apelat la dealerul local al marcii, desi este un lucru recunoscut, este cea mai scumpa varianta.

Aceasta decizie a fost sursa unor enervari ulterioare pe care nu le credeam posibile.
Din acest motiv, o sa povestim aici, in episoade, cum minciuna prin omisiune poate sa devina procedura interna intr-o multinationala. Nu cred ca putem sa scoatem la iveala lucruri pe care nu le stie nimeni, insa, o sa facem tot posibilul sa generam discutii legate de felul in care isi bate joc de tine, clientul, individual ajuns in pozitia de “dumnezeu temporar”, depozitarul adevarurilor absolute. Probabil, copilul lui o sa se bucure de cateva zile in plus de vacanta, poate chiar la marea la care noi nu mai ajungem.

Cei care vor dori sa isi povesteasca propriile intamplari se vor bucura si de sprijinul nostru. Insa, ne dorim si mai mult sa gasim prieteni care sa porneasca o lupta cu ofertele mincinoase.

Daca o sa simtiti nevoia sa va alaturati, puteti sa lasati un semn aici: moneda.virtuala@gmail.com

Copiii nostri vad toate acestea. Daca nu facem nimic, vor avea de ales intre “a deveni prostiti sau prostitori”. Se vor perfectiona la cursuri platite de multinationale, apoi se vor intoarce impotriva tuturor, zi de zi tot mai eficienti in a omite.

Noi, oricum ar fi, va multumim!

luni, iunie 7

Un pas mic pentru noi


...chiar daca a fost o bicicleta de imprumut, bucuria a fost imensa. Am facut pasul de la triciclism catre biciclism.
S-a intamplat in aceasta seara. Restul?... este istorie!

duminică, iunie 6

Requiem

Daca ar mai fi fost in viata, tatal si bunicul nostru, incepand de astazi ar fi numarat un an in plus si, probabil, s-ar fi mandrit cu baietii lui!

sâmbătă, iunie 5

Jocuri de baieti (1)

In vremuri de criza, primarul orasului, doctorul Dorin Florea, a adus in orasul nostru Campionatul National de Raliuri Dunlop 2010. Asa ca ne-am bucurat sa iesim si noi in piata centrala a urbei ca sa ne invartim printre masini si piloti.

Asa am ajuns langa multiplul campion national, Titi Aur. Ne-a zambit atunci cand i-am urat succes, iar noi ne-am bucurat pentru ca l-am intalnit.

Startul s-a dat din fata primariei, printre masinile aflate in trafic. Usor amuzant sa vezi agentii de circulatie oprind autobuzele si scuterele aflate in trecere cotidiana pentru a pleca inca un pilot. Dar asta a contat mai putin. Important este ca am simtit, in narile proprii, pe viu, mirosul de benzina arsa. Am gustat din plin emotia acceleratiilor dezlantuite.

A fost o experienta noua, la noi acasa. Acum o sa privim cu alti ochi transmisiunile F1, doar suntem initiati.

Astazi fugim si pana la Sovata, sa vedem si noi de ce sunt in stare baietii astia care trec pe sub fereastra noastra in mare viteza. O sa mai povestim, acum fugim!

joi, iunie 3

Lectii simple

Au trecut mai bine de doi ani de la momentul in care am facut fotografiile primei urcari la volan. Le-am gasit cu mare greutate, tocmai pentru ca s-au adunat atat de multe, fiecare dintre ele purtand cate o poveste simpla, de viata. Doi ani in care am invatat sa numaram, sa cantam, sa jucam fotbal si handbal, sa mergem cu tricicleta si sa facem castele de nisip. Pe unele dintre castele le facem la locul de joaca, pe altele, mai elaborate, le facem cu gandul. Toate sunt importante, pe fiecare le incercam pana reusim.

Cu buna stiinta am omis sa introduc si aceasta intamplare acum cateva zile, atunci cand am povestit vizita senatorului melcilor la Idrifaia. Ii lipsea ceva, tocmai inceputul.
Drumul este lung, dar, cine stie, poate ca am sa apuc sa calatoresc pe bancheta din spate. Incerc sa ma vad pe acest loc, purtand o palarie de pai, intreband: cat mai este pana la Idrifaia? Ma lasi sa conduc si eu, putin?

Este numai o chestiune de timp si de noroc. Restul este rutina! O rutina pigmentata cu povesti dragi sufletului nostru.

Unde iți trimit depeșă?

Vreau adresa ta de e-mail:

Delivered by FeedBurner