sâmbătă, iulie 30

În ochi privindu-te

“Sveltă fără cuvânt, la biet patul tău,
În ochi privindu-te cu drept ochiul său
Astfel fiind mântuit de ăl ceasul rău.
Fiară cu dinţi de fier, zimţi de fierăstrău.”
(Pasărea Calandrinon - Foarţă si Ujică)




Tot mai des îmi este în minte o întâmplare din trecut, o răscruce a vieţii mele, un moment în care decizia luată în pripă a despărţit apele destinului meu. Eram un licean care mergea la şcoală în blugi, fuma Kent lung şi scria versuri, doar cu stilou. Problemele erau la fel de multe, dar parcă le percepeam altfel, mai tihnit, mai optimist.

Am trecut de câţiva ani de dublul vârstei pe care o aveam atunci, dar unele dintre frământările acelea sunt şi acum proaspete în mintea mea. Puteam să aleg o cale cu mult mai lină, mai sigură, dar nu am făcut-o. Hotărâtoare au fost o noapte albă, chinuitor de frumoasă, dar şi periculoasă, alături de ploaia dimineţii care a urmat, o ploaie rece şi pătrunzătoare, prevestitoare a iernii care stătea la pândă să vină.
În acea noapte am făcut o fotografie pe care am purtat-o multă vreme cu mine, din loc în loc, împreună cu cărţile mele cele mai dragi. Mutările dese au făcut ca la un moment dat să le pierd pe toate, pachet.
Astăzi îmi lipseşte tocmai acea fotografie, radiografia acelui moment ancestral al destinului meu. Atunci mi-am permis să fiu un tânăr prea trufaş ca să despic firul în patru. Am luat decizia în câteva secunde, judecând situaţia doar în baza unor argumente circumstanţiale.

Tot mai des mă doresc "astfel fiind mântuit de ăl ceasul rau” doar "in ochi privindu-mă cu drept ochiul sau”. Mi-e dor de ploaia aceea rece care se prelingea prin pletele încâlcite, mi-e dor de noaptea albă care avea să-mi lase o fotografie, dovadă ca aş fi putut să aleg altfel. Între timp, am trecut încă o viaţă, iar valul se apropie de locul în care se sparge în mal...

vineri, iulie 29

Tractorul supersonic

În ultimele zile am vorbit despre Adelin Petrişor, şi despre ziua lui de naştere. Am stabilit să-i pregătim şi un cadou.

În această dimineaţă s-a şi întâmplat, ba chiar i-am şi trimis dovada prin mail. Omul ne-a salutat din Bretania, dovadă că s-a bucurat de noul sau tractor cu elice, construit din plastelină de cea mai bună calitate.

Cum s-ar spune, copilului i-a dat prin minte să-i ofere "roackerului” ca să testeze încă un tip de aparat de zbor de atac: tractorul supersonic care zboară razant cu solul.

La mulţi ani peste primii 36!
.

joi, iulie 28

Bucuria nebunilor

Şirul nenorocirilor este pe cale să înceapă a se depăna. Nu mai este nimic altceva decât o chestiune de timp, chiar dacă toate portavocile zbiară isterice îndemnând la calm. Tihna aparentă de care ne mai bucurăm, cu toate frământările noastre diurne, nu este decât o linişte înaintea unor furtuni cum nici cu gândul nu gândim.
America este falită, după ce aproape toată viaţa/istoria modernă şi-a trăit-o într-o butaforie pe care în final chiar şi ea a ajuns să o confunde cu realitatea. Aşa a ajuns să uite că a tipărit singură bancnota fără valoare, că tot ea a inventat atâtea produse financiare că nici nu le mai poate inventaria. De la o vreme a tot exportat democraţia, dar numai în locuri din care să nu fie nevoită să se întoarcă aşa, cu mâna goală, că doar nu era s-o dea şi la fraieri ca pe o femeie uşoară după ce îţi faci treaba cu ea. Mă uit pe programele de ştiri cum toată lumea să străduieşte să vorbească despre ceea ce se întâmplă în aceste zile în America şi nu îmi vine să cred cum nimeni nu are curajul să pună un diagnostic bolnavului, deşi toată lumea recunoaşte simptomatologia, deşi cu toţii îi înţeleg situaţia.
În acest timp, în cea mai mare taină, pacientul îşi caută singur leacul. Prelungirea visului American a devenit mai necesară decât realitatea însăşi. În data de 2 august se aşteaptă surogatul, aşa ca şi cum aceea ar fi soluţia adevăratelor probleme, aşa ca atunci când rudele unui muribund administrează rudei în agonie morfină, fără să îşi reprime gândul la o minune care ar putea să o salveze.
Ne aşteaptă mari nenorociri, pentru că minţile deprinse cu exerciţiul butaforiei transmis din generaţie în generaţie nu o să mai caute niciodată soluţii de substanţă, nu, ci doar spoieli de conjunctură, oricât rău ar putea să facă acestea celor din jur. Supravieţuirea cu orice preţ este un argument de la care nu se face rabat decât în filmele americane, cu personaje mânate de conştiinţe ireale.
Îmi amintesc un pumn de bancnote pe care le păstra bunicul meu, încă de la "Marea Stabilizare”. Ni-i dădea ca să ne jucam cu ei. Erau simple jucării si atât! Mă întreb foarte serios: oare ce o să fie dolarul peste zece ani, dat fiind că în ciuda anilor de mărire şi recunoaştere de care a avut parte, totuşi este moneda care şi-a trăit întreaga existenţă jucând la cacialma, iar lumea a cam aflat asta.
Îmi amintesc un pumn de bancnote pe care le păstra bunicul meu, încă de la "Marea Stabilizare”. Ni-i dădea ca să ne jucam cu ei. Erau simple jucării si atât! Mă întreb foarte serios: oare ce o să fie dolarul peste zece ani, dat fiind că în ciuda anilor de mărire şi recunoaştere de care a avut parte, totuşi este moneda care şi-a trăit întreaga existenţă jucând la cacialma, iar lumea a cam aflat asta.
Sincer, mie îmi este cam teamă de această bucurie a nebunilor care stă să vină....

luni, iulie 25

Uneori mă gândesc

Acum un an, în miez de caniculă chinuitoare, am fost la cabana Fâncel, pe Valea Gurghiului. Locul este binecuvântat de Dumnezeu, aproape o anticameră a Edenului.
Permanent ne străduim să ne umplem viaţa cu tot felul de avuţii, să ne mobilăm până chiar şi minţile cu ultimele noutăţi tehnice, uitând că toate acestea sunt deşertăciune.

Uneori îmi amintesc despre un cunoscut căruia i-am fost alături atunci când s-a despărţit de cele lumeşti. Până a se săvârşi din viaţă, m-a ţinut de mână şi mi-a povestit despre râul care trecea prin spatele casei părinţilor săi, nimic despre el, nimic despre cele pe care le agonisise.

Noi avem Edenul în preajmă, la o aruncătură de băţ, dar chiar şi aşa nu ştim să ne bucurăm deplin.
Tot mai des mă gândesc la apa limpede a Gurghiului, la susurul tihnit cu care ştie să taie pădurea...

sâmbătă, iulie 23

Amy Winehouse - The end




Incredibil! Incredibil cum se poate risipi un dar lăsat de la Dumnezeu. Chiar acum văd pe televiziunile de ştiri că Amy Winehouse a murit din cauza unei supradoze, într-un apartament din Londra.
Am văzut câte ceva dintre realizările ei. Avea o voce fabuloasă, atât de bună încât părea născută numai pentru muzică. Şi totuşi, succesul repurtat nu a făcut decât să amplifice problemele pe care le avea din cauza exceselor de tot felul. Foarte mulţi au fost cei care i-au prevazut finalul tragic. Astăzi, chiar s-a întâmplat, iar Amy este deja o poveste...

vineri, iulie 22

Cumpăna grea

Cu câteva zile în urmă primeam un mail de răspuns la rugămintea pe care am adresat-o altor bloggeri de a mă ajuta să promovez proiectul "blogStock":

"Sunt încântată să mă alătur proiectului, însă pentru a scrie despre el am nevoie de cât mai multe detalii - de asemenea şi pentru a discuta cu alţi bloggeri. Încântarea mea vine şi din faptul că înainte de a fi mamă eram o vamaioata convinsă, ba chiar am fost cerută în căsătorie în vamă, "luna" de miere tot acolo ne-am făcut-o, şi tot acolo am primit şi pentru prima dată vestea că vom fi părinţi. :D ... Vama chiar este un loc de suflet pentru noi!
... despre cele câteva zile programate pentru tabără, nu pot însă să mi le asum... în max 3 săptămâni urmează să nasc pentru a doua oară şi nu cred că sunt capabilă să merg în vamă cu un copil de un an şi 3 luni şi un altul nou-născut... deşi ne-ar face plăcere. :) "



Apoi, la câteva zile a dispărut din online şi m-am gândit că a venit sorocul. Şi chiar aşa şi era, însă ceea ce părea o întâmplare simplă dar plină de semnificaţii era defapt o luptă pe viaţă şi pe moarte, era o nouă dovadă a faptului că de multe ori, agonia şi extazul sunt două săbii care pot să încăpă în aceeaşi teacă.

Vladimir şi-a început călătoria trecând printr-o cumpănă cumplită, una dintre Vămile Vechi ale cerului care îi face viaţa şi mai preţioasă.

joi, iulie 21

Vers arcadian



Arcadia cochetează cu retragerea de la naţionala de blogging, într-un mod care mă face să cred că tot ce-i bun şi frumos se termină repede, că esenţa bună stă în vasele cele mai mici.

Ei îi trimitem tot un vers cu tâlc:

"Poţi trece peste
ceremoniile timpului,
anotimpului,
cu un fel simplu
de-a fi nechibzuit."


(Nicolae Oancea - Poeme)

miercuri, iulie 20

Carele de foc ale Sfântului Ilie


În cea de-a douăzecea zi a lunii lui cuptor, Biserica Ortodoxă Română prăznuieşte suirea la Cer a Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, considerat în credinţa populară ocrotitorul recoltelor, aducător de ploi, dar stăpânul fulgerelor şi tunetelor, al dezastrelor venite din cer.

În copilărie, bunica ne tot spunea o poveste despre furtunile care apăreau din senin imediat după arşiţele care pârjoleau câmpul. Erau ocaziile în care noi stăteam în pridvorul casei şi priveam trecând carele de foc ale Sfântului Ilie pe cer împărţind fulgerele şi tunetele care ne infricosau.
Bunica îşi spunea mai departe povestea, impasibilă chiar şi atunci când vedea căzând grindina sau rupându-se pomii: "Asa vrea Dumnezeu!”

Acum câteva minute, nucul din faţa ferestrei noastre, cel care abia începuse să ne bucure cu umbra vârfurilor sale a plătit pentru trufia propriei coroane, în chiar ziua Sfântului Ilie.

Cine te cheamă şi cine revine?



Valul ce se sparge de mal
Într-o mare de iubire
Te-aşteaptă acum din nou să vii!

Marea e un carnaval
Nu ştiu ce te mai reţine
Aripi de apă vin spre tine!

Cine te cheamă şi cine revine?
Cine te-ndeamnă cu braţele pline?
Cu braţele pline, e lângă tine
Şi-ncearcă să smulgă destine!

(Valuri - Iris)

Acum "sînt un om liber"

"Sînt
Un om liber
Adică
Nu-i este nimănui
Milă de mine.
Nu mi-am dorit
Această libertate
Dar o păstrez
Şi mă laud cu ea.
Sînt
Un om liber,
Nu permit nimănui
Să-i fie milă de mine
Şi sînt
Şi mai liber decît credeam:
Nici n-am cui permite
Să-i fie milă de mine."
(Locuri comune, Editura Albatros 1986)

marți, iulie 19

Life/live în Vama Veche Television


Începând de astăzi este oficial: Blogstock inaugurează Vama Veche Television.

Bineînţeles că nu este decât o picătură de apa într-un ocean de aşteptări, însă câţi dintre cei care nu pot să ajungă acolo vor simţi nevoia să se aşeza în faţă calculatorului doar ca să viseze la vacanţele trecute, la locul unde emoţiile au o cu totul altă greutate pentru că au în spate amintiri de neînlocuit, de nepreţuit?

Oare câţi dintre ei vor simţi nevoia să ni se alăture în efortul de a scoate corabia BlogStock.ro în larg?
De astăzi vă aducem în casă o fărâmă din emoţia brizei mării si vă rugăm să daţi de veste şi altora…

Ilie, Ilie, de-ai avea Academie



Viaţa lui Ilie Năstase ar putea fi subiect pentru un roman fluviu, cu personaje istorice de-a dreptul, iar povestea ar fi foarte potrivită inclusiv pentru un serial de televiziune. Totuşi, există un episod dureros, la fel ca într-o telenovelă care se respectă, acela în care ţara al cărei steag l-a purtat la piept cu mândrie nu a găsit de cuviinţă să-l ajute să pună piatra de temelie a "Academiei de Tenis". În ţara în care s-au furat chiar şi simbolurile, nu este loc pentru Ilie.

Astăzi este ziua lui de naştere, aşa că: "Ilie, Ilie, îţi doresc Academie"

luni, iulie 18

Pădurea toată-i un prăpăd


“Nici nu mai simt, nici nu mai văd
Pădurea-i toată un prăpăd
Mestecenii cu presimţiri
Se zbat în vânt ca nişte miri
Peste grădini un fum ciudat
Stăruie greu ca un oftat.
Mama-ntr-un colţ zâmbeşte stins
Ca un cireş de ani învins.
Durerea nu pot să mi-o sting
Şi tac şi nu vorbesc nimic.
Înstrăinarea şi-a înfipt
În piept cuţitu-i de argint.
Dar ştiu că taina asta grea
O înţelege numai ea.
Nu-i mai simt, nici nu-i mai văd,
Pădurea toată-i un prăpăd"

( În memoria lui Mircea Micu, după un an... )

duminică, iulie 17

Quod erat demonstrandum!

Steaua este asemeni unui imperiu în ruină, din zi în zi afundată tot mai adânc în propria mizerie. Pretorienii au înscăunat un Canigula care nu a ezitat să-i uite apoi şi să se înconjoare de proprii consuli, nenumăraţi Incitatuşi, unul mai şters decât altul.

Echipa care mi-a făcut atât de multe bucurii este în suferinţă, dar chiar şi aşa, o preţuiesc la fel de mult ca şi pe cea a oraşului în care m-am născut.
În seara aceasta, încă o dată, s-a dovedit că singura soluţie pentru echipa fără stadion este un complot sângeros al gărzii pretoriene.
Oare Gigi Becali îşi dă seama că pe banca adversarului din această seară stă cel pe care l-a nedreptăţit, tocmai pentru că nu i-a dat timpul de care avea nevoie. Un club mult mai sărac, cu o istorie incomparabil mai modestă, dar cu oameni mai puţin trufaşi i l-au dat, l-au aşteptat să clădească o echipă după chipul şi asemănarea sa.
Dorinel Munteanu a făcut cu Oţelul Galaţi ceea ce şi-ar fi dorit să trăiască cu Steaua!
Quod erat demonstrandum!
.

Oţelul Galaţi - Steaua Bucureşti 2.0

Agitaţie mare şi în online înaintea meciului pentru Supercupa României. Am rătăcit pe fel de fel de site-uri şi am citit fel de fel de păreri.
Oare de ce trece Steaua drept favorită indiscutabilă, după părerea marei majorităţi a opinantilor din 2.0. Ce mai are echipa aceasta din strălucirea trecută, ce o mai face să fie şi acum favorită chiar înainte de a intra în teren, după ce în campionatul trecut au roşit în nenumărate rânduri la capătul unor meciuri submediocre? De ce a fost asaltată de simpatizanţi pentru fotografii, autografe, în timp ce campionii păreau a fi o echipă de juniori sosită la meciul pentru Supercupa Romeniei din greşeală?

I-am cunoscut şi i-am încurajat din toată inima împotriva echipei oraşului în care locuim. Am suferit pentru înfrângerea lor, dar am avut puterea să le cântăm spre încurajare până la finalul campionatului, până au ajuns să îndeplinească miracolul şi să ducă oraşul Galaţi în Champions League.

Hai Oţelul! Hai băieţi minunaţi! Nu este decat un nou pas! Puteţi să faceţi ordine cu 2.0!

------------------------------------------------------------------------------------------------------------
P.S.: La RadioErevan vine întrebarea:
- De ce are Oţelul şanse mult mai mari ca să câştige Supercupa României:
- Lotul gălăţean beneficiază de o stare de sănătate mult mai bună datorită faptului că moldovenii nu consumă "e”-uri: "pi piron”, "di ci", "chicioari", "mingi", "bini".....

------------------------------------------------------------------------------------------------------------

sâmbătă, iulie 16

În rapel


Nu m-am putut abţine niciodată să visez la lucruri pe care nu le puteam avea, dar niciodată nu m-am abandonat complet gândului iluzor. Mereu m-am asigurat că există un rapel pentru iluziile mele.

Tocmai am fost nevoit să abandonez o fantasmă abia începută. Acum, la fel ca atunci când te trezeşti dintr-un vis frumos, dimineaţa, dar nu te înduri să-l abandonezi şi te amăgeşti încercând să reintri în el, astfel sînt aninat în rapel, incapabil să iau o decizie rapidă. Sînt prea extenuat ca să pornesc pe fir în sus, să înfrunt situaţia, prea mândru ca să cobor cu picioarele pe pământ.

Deocamdată mai rămân în rapel, poate se întoarce visul.

Filozofia prăbuşirilor controlate


Mi se întâmplă tot mai des să am dezamăgiri, unele de-a dreptul usturătoare, ca un sfredel malign. La fel ca un cancer generalizat mi se culcuşesc prin toate cotloanele trupului, mutând durerile în mod atât de haotic încât nici măcar suferinţa nu mai este o certitudine. Aproape că începe să semene mai mult cu un coşmar prelungit, dureros.

Mă străduiesc cu toată puterea să fiu indiferent, mă mint că nu este cangrenă, dar în final, poate chiar în cea din urmă secundă, cea care poate să facă diferenţa dintre moarte şi viaţă, chiar atunci, iau decizia unei amputări. Nu îmi permit demnitatea pentru ca mai am atât de multe de făcut!

Strigarea deznădejdii nu este decât o etapă care să potenţeze viitoarea bucurie, cea adevărată!

Doamne, oare am să pot să-mi strig şi atunci... fericirea?

vineri, iulie 15

Prâslea cel voinic şi merele de aur

Mă tot străduiesc să nu mai fiu trufaş nici măcar atunci când aş avea un motiv. Uneori am satisfacţii care vin din lucruri atât de simple, dar atât de profunde încât nu îmi mai este ruşine nici dacă mi se umezesc ochii atunci când sunt şi alţii în preajmă.

În urmă cu patru ani şi puţin, atunci când mi s-a născut superlativul absolut al realizărilor personale, am plantat un pom fructifer în faţa casei bunicilor de la Idrifaia.
Astăzi, la ceas târziu, în casa noastră au sosit primele mere din producţie proprie. Niciodată nu am jinduit mai mult la nişte fructe. Anul acesta sunt şase mere mari şi late.
Nu le-aş da nici pentru marile averi ale lumii! Niciodată!
Am ajuns să am propriul "Praslea cel voinic şi merele de aur”.

FREE internet WIRELESS in Vama Veche

Poate că este mult, poate că este puţin, însă a fost foarte greu pentru organizatorii din Vama Veche să rezolve problema cea mai importantă a unui proiect ambiţios, mă refer la amenajarea ringului în care să evolueze timp de două luni toţi acei bloggeri care vor să simtă emoţia unei postări făcută din locul în care valul le cade la picior. Acum o să poată să-şi oglindească în timp real chiar şi gândul dintr-un răsărit surprins pe nisipul reavăm, după o noapte de vară petrecută în sunet de chitară şi de glasuri tinere. Terasa "La corturi" oferă internauţilor împătimiţi FREE internet WIRELESS.

BlogStock este un proiect de suflet bazat pe voluntariat, pe afiliere lipsită de interese materiale. El îşi propune să devină un festival anual, cu evenimente poziţionate în mai multe locaţii din ţară.

Întotdeauna, la început a fost cuvântul, însă acum, această fază a fost depăşită: am lansat la apă o navă pe care urmează să o construim mai departe, chiar în timp ce navigăm cu ea , având convingerea că putem să o transformăm într-un "transatlantic” al blogosferei româneşti.

Poate că este mult, poate că este puţin. Multe sunt cele care au început cu un vis.
Vis simplu, dintr-o zi peste măsură de fierbinte!
.

joi, iulie 14

Incertitudini


Omul este trufaş, îi place să creadă că îi sunt la îndemână lucruri pe care defapt şi le poate apropia numai dacă şi norocul i se alătură. De multe ori îţi propui ceva, crezi că nu este doar o închipuire, te hotărăşti să încerci. Ceea ce îţi doreşti tu, viziunea ta, nu este dăcât un contur, o lună bezmetică spânzurată pe un cer aproape amorţit de căldura de peste zi, un măr zbârcit care aşteaptă ziua sacrificiului învelit într-un şerveţel colorat...

Sânt trufaş, iar asta s-ar putea să mă coste, poate mai mult decât aş putea plăti, dar tare aş încerca să sparg conturul. Oare m-aş putea consola numai cu gândul că mi s-a întâmplat nenorocirea în timp ce îmi jucam cartea, chiar dacă o făceam la cacialma?

Cacialmaua este o stare de agregare a unei incertitudini.

miercuri, iulie 13

Tot în zi de 13 (a)Sincron - Cornel Fugaru

În copilărie, printre primele discuri de vinil pe care le-am avut în casa părintească s-a numărat şi un single "Sincron”. Imaginea o am şi acum întipărită în minte, chiar dacă ulterior am descoperit trupe pe care le-am iubit mult mai mult. Mă fascinase ideea acelei fotografii aflate pe discul Electrecord cu membrii trupei călăre, între blocurile turn de pe Calea Victoriei.
Astăzi, în zi de 13, Sincron-ul rupe încă o parâmă dintre cele care mai ţin una dintre frumoasele corăbii ale pop-rock-ului românesc la cheiul realitatii.
Cornel Fugaru a fost printre cei care au tălmăcit poveşti pe portativ asemănător unei mări când linistită, când in plina furtună. Până astăzi, 13.

Visând la Cuba într-o zi de 13

Visez de foarte mulţi ani să ajung în Cuba, în ţara aceasta care le-a rezistat americanilor, ţara în care viaţa a rămas încremenită într-o altă lume.
Ani în şir am căutat oferte, am rătăcit pe site-uri pe care să pot să văd imagini, filme, poveşti din acea oază de "altceva".
Zilele trecute citeam un articol despre sistemul de sănătate din Cuba. Mi s-a părut a fi scris cu mai multă obiectivitate decât majoritatea materialelor pe care le găseşti în mod obişnuit internet. Se vorbea despre gratuitate (în adevăratul sens al cuvântului), despre cercetări îndrăzneţe încununate de rezultate concrete şi realizări deosebite în materie de progres medical. Toate acestea într-o ţară despre care ni se spune mereu că moare de foame, că trăieşte în perioadă tribală.

Nu ştiu dacă am să mai ajung acolo. Nu ştiu dacă lumea aceea mă mai poate aştepta pe mine până am să am mijloacele, dar mai ales nebunia de a trece Atlanticul doar pentru a ucide o obsesie potolită.

În urmă cu 8 ani murea o lume, una dintre tot mai puţinele care mai reuşesc să-şi ţeasă povestea: Compay Secundo, omul cu pălărie, trabuc şi chitară se hotăra să nu mai aştepte pe nimeni. Lumea lui a murit, odată cu el, într-o zi de 13.

marți, iulie 12

Aici blogStock.ro, România!


Blogstock.ro este un proiect pornit din entuziasm, înfruntând propriile îndoieli, ironiile unora dintre cei care ne privesc de pe margine mulţumindu-se doar să cârcotească.
Ieri, în mijlocul arşiţei din Vama Veche s-a petrecut unul dintre cele mai importante momente ale blogosferei pe care o slujim şi noi: doctorul, poate cel mai important "ambasador blogStock" de pe litoral, ne-a trimis o veste care o să facă bucuria tuturor celor pentru care bloggingul a devenit un stil de viaţă, anume că la terasa "La corturi" internetul este FREE pe toată perioada "Festivalului Bloggerilor Independenţi - blogStock.ro".
În zilele următoare se vor anunţa programul taberei, organigrama şi juriul festivalului, tematicile viitoarelor concursuri, premiile pe care urmează să şi le dispute participanţii, indiferent dacă participă efectiv, pe nisipul din Vamă, sau doar din faţa calculatorului.
Iar pentru bloggerii care iubesc muntele, avem pregătim şi "Evadare în verde” de la Ibanesti, judeţul Mureş. Imediat după Sfânta Maria, în data de 16 august, bazându-ne pe sprijinul blogosferei mureşene, va aşteptăm şi la o săptămâna de vacanţă şi blogging.

Nu am putut să nu îmi amintesc emoţia pe care o resimţeam în fiecare an când auzeam de pe nisipul litoralului romanesc "Aici Radiovacanţa, România!"

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Doi pe o cracă

Locuim la bulevard, lucru absolute chinuitor din cauza zgomotului infernal, a prafului. Enumerarea ar putea fi prelungită incredibil de mult, însă caniculă mă face să fiu leneş. Oricum înţelege orice om care trăieşte în oraş, mai ales dacă este vorba de unul mare.

Ca o sfidare a unei urbanizari de-a dreptul sălbatică, în distanţa de cinci metri dintre baza blocului şi bordura bulevardului s-au încăpăţânat să crească taman în faţă ferestrelor noastre un nuc şi o magnolie. Câtă aroganţă! Nucul ne bucură cu umbra pe care ne-o oferă în aceste zile caniculare.

Dar bucuria aceasta este însoţită şi de o alta, mult mai discretă şi mai gingaşă: pe coroana lui se desfăşoară o frumoasă poveste de viaţă, protagonişti fiind doi dintre porumbeii cu care ne întâlnim dimineaţa la bufetul suedez. În aceasta dimineaţă am surprins acest moment de tandreţe, puţin înainte să se deschidă la bufet.

duminică, iulie 10

La drum cu Thomas


Oraşul nostru are un loc de joacă extraordinar de ofertant pentru copiii care doresc să îşi cheltuiască energia. Este o plăcere să mergem la a€œPlatou” pentru câte o şedinţă de desfătare între toate tentaţiile unui parc de distracţie pentru micuţi, sau pentru o plimbare prin grădina zoologică a oraşului. Cu toate acestea, fără să mai existe nici cel mai mic dubiu, fascinaţia acestui loc vine mai ales din posibilitatea de a face o plimbare cu un trenuleţ care vine direct dintr-o poveste: Thomas. Acest personaj ne-a fermecat multe dintre serile copilăriei crude, neîntinată.



Pentru un matur, trenuleţul este o simplă fieroaica, meschin de banală.
Pentru copilul meu este sursa unor subtilităţi greu de imaginat, pentru că acolo povestea coboară direct în viaţa reală. Acolo poţi să te plimbi cu trenuleţul care vine dintr-un basm simplu si frumos.

Cu toate acestea, noi nu am reuşit să facem nici măcar o călătorie cu un tren real.

sâmbătă, iulie 9

Lucian Bute a învins

Ne-am uitat împreună la meci, deşi se întâmplă extraordinar de rar ca să nu se respecte ora de culcare. I-am vorbit copilului despre faptul că şi Lucian Bute este gălăţean, că este şi el campion, mai mare decât prietenii noştri, fotbaliştii de la Oţelul.
În sală au fost foarte mulţi oameni care au făcut şi ei istorie în sportul românesc. Performanţele adevărate sunt din ce în ce mai rare, iar performanţele inventate sunt tot mai apreciate.

Jos pălăria Lucian! Te-am văzut plângând pentru emoţia de a fi român şi ştim sigur că ai să te ţii de cuvânt!

"Aveti incredere in mine! Am sa aduc amandoua centurile in Romania!" (declaraţie dată la câteva minute după meci)
.

Din nou, Lucian Bute

În pragul izbucnirii unor scandaluri (cred eu justificate) legate de încredinţarea directă a unei sume incredibilă pentru sărăcia din România către o firmă a lui Rudel Obreja, Lucia Bute se pregăteşte să mai facă un pas, să îşi ducă mai departe propria poveste, una începută într-o comună din apropierea Galaţiului. Am fost de mai multe ori la Pechea împreună cu tatăl meu şi am cunoscut oameni vrednici şi la locul lor. Acolo încă mai există "ruşinea satului", instituţie care mai reuşeşte să ţină rânduială doar datorită faptului că oamenii îşi preţuiesc obrazul.

Peste puţin timp o să avem emoţii, poate la fel de mari ca în noaptea de la Sevilla, atunci când ne-am bucurat pentru ai noştri. Cum să le povesteşti acea emoţie unor copii care nu au avut ocazia să trăiască aşa ceva? Oare câţi dintre ei o să mai aibă şansa să îşi simtă ochii înlăcrimaţi pentru performanţa unui semen de-al lor, în timp ce tricolorul le este punte nevăzută.

Personal, nu sânt un mare amator de box. Pentru mine boxul este nobila artă a golanilor care îşi dau cu pumnii în cap. Dar! DAR!

Hai Lucian Bute! Nici nu bănuieşti câţi copii o să încerce să îţi calce pe urme!
Hai Lucian!
Hai România!
.

De serviciu la bufet

Mi s-a întâmplat de multe ori să călătoresc prin ţară şi să mă cazez prin diverse locuri, unele mai bune, altele mai rele. În majoritatea locurilor am întâlnit însă bufetul suedez, invenţie a unor marketeri capabili să scoată încă o fărâmă de profit şi din faptul că respiri mai adânc.

Ceea ce vreau să povestesc însă este legat de porumbeii din parcul Super, locul în care mergem în fiecare dimineaţă, după lecţia de pian, ca să le servim micul dejun: firimituri pe care le cerem de la magazinul de pâine din zonă, pe care le aşezam cu mare atenţie şi dărnicie pe caldarâm...

Masă este servită iar porumbeii pot să coboare...

vineri, iulie 8

...A psevdofiarelor


"Mult te rog, îţi fac ispită, vrednic fabulist:
zi-mi ceva de o Aspidă şi de-un Vasilisc.
Inimă-i răzbită, sufletul ucis,
de colţi de Aspidă, ochi de Vasilisc."

Oare câţi ani trebuie să mai treacă până ca hazardul să mai aşeze în albie comună alţi oameni care să simtă la fel, să se completeze cu atâta desăvârşire, să înfăptuiască magia naşterii unei muzici coborâtă parcă din ceruri, o muzică cu filon românesc, unul care merge până în străfundul începuturilor.

Astăzi este ziua de naştere a unuia dintre părinţii celei mai complexe şi mai ofertante producţii din muzică românească a ultimilor ani. Bunicul Şerban Foartă rămâne unul dintre pururea ţinerii care iubesc muzichia şi îi tălmăcesc şi răstălmăcesc cuvântul.

Şi astăzi, după atâţia ani, aşa cum scria poetul Adrian Păunescu pe prima copertă a albumului Cantafabule, totul este numai o chimie a echilibrului între "energie şi tandrete”, iar fabulosul poate sa coboare printre noi prin cuvântul bine meşteşugit:

"...A psevdofiarelor cânt viaţa-neviaţa
care nu se trece ca topită gheaţa,
nu se risipeşte în văzduh ca ceaţa,
nice nu se rumpe ca subţire aţa,
au se ovileşte ca bătrână faţa;
căci de zboară-mi zboară altfel decât raţa,
se ivesc pe lume nu din ou ca raţa,
nici nu-mi pasc fâneaţa-n toată dimineaţa,
ci-şi păstrează pururi harul şi verdeaţa,
taina şi dulceaţa,-
fiindcă nici viaţă nu le e viaţa!"
.

miercuri, iulie 6

Tempera



Astăzi, în timp ce priveam copilul m-a chinuit un gând pe care îl port cu mine de ani de zile.
Desenul este un amalgam de gânduri, nu toate ale tale, aşezate pe o hârtie care să le încapă întreaga devălmăşie:
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Un punct roşu la răsărit: soarele s-a topit şi a curs pe pământ.

Aşa pornea una dintre poveştile care mi-au fermecat copilăria. Defapt, cred că nici măcar nu era decât pentru mine o poveste pe care mi-am făurit-o singur doar auzind compunerea unei fetiţe dintr-o clasă mai mare. Fusese şi ea eleva învăţătoarei noastre iar aceasta ne-o dădea mereu drept exemplu, ne arată lucrările ei şi ne îndemna să ne străduim să fim la fel ca ea. Într-un fel, aproape că se putea spune că făcea parte din clasa noastră, doar că nu era trecută în catalog.

Nu îmi mai amintesc aproape nimic despre motivul pentru care soarele acela topit a reuşit să îşi găsească un loc al lui în mintea mea, dar pot să spun că în aproape toate desenele copilăriei mele exista şi un soare chinuitor de roşu, sfredelitor pentru orice retină care îi devenea vremelnică oglindă. De fiecare dată, aceasta era culoarea care se termina prima.

Iar roşul a fost roşu până într-o zi, în care învăţătoarea ne-a vorbit din nou despre fetiţa model. Avea lacrimi în ochi şi ne citea din nou dintr-un caiet pe care îl păstrase.

A fost ziua în care soarele s-a topit şi a curs în pământ.

marți, iulie 5

Povestea de seară pentru micuţi


Cât de captivantă poate fi o poveste încât "sa citesti” înainte de culcare, în ciuda faptului că nu cunoşti literele? Dar să mai şi comentezi...?!?!?!

Scena s-a petrecut în urmă cu o oră, iar cititorul este un mic vrăjitor. Numai el cunoaşte secretul: Concentrarea face diferenţa, apoi... somn.

luni, iulie 4

Păstruga lui Săndel

Patru ani am plătit factura pentru un telefon pe care nu l-am utilizat, dar care a fost al tatălui meu. Mi-am dorit să pot să-l dau nepotului său, ca să poată să-i ducă şi în acest fel numele mai departe.
Astăzi, când m-am întors din oraş, după ce umblasem cu treburi mărunte, în timpul în care copilul dormea somnul de prânz, telefonul care este acum al lui a sunat. M-am emoţionat imediat pentru simplul fapt că pe afişaj apărea un nume, ceea ce însemna că este cineva al cărui nume a fost salvat de către tatăl meu. Am răspuns. Vocea de dincolo a întrebat dacă sunt domnul... şi a folosit numele de familie. I-am răspuns că da, iar până să-i spun că nu sunt cel pe care îl caută şi-a dat drumul la gură. Era "Sandel, ăla pe care l-aţi ajutat să scoată maşina din şanţ, la Murighiol, acum cinci ani, când ploua cu găleata. Am venit în Galaţi şi v-am adus o păstrugă frumoasă, special pentru dumneavoastră.” I-am mulţumit, fără să-i mai spun că defapt nu sânt cel care crede, dar că sânt plecat din oraş şi că nu am cum să-l primesc. Am mai schimbat câteva vorbe despre motivele pentru care "nu m-a mai văzut pe acolo”, fără să-i spun adevărul crud.
Imediat după ce am închis, a început tentaţia de a suna înapoi şi de a-i spune omului că a vorbit cu altcineva. Cu cât trecea timpul era tot mai greu să nu fac asta. Atunci m-am hotărât: am şters apelul din registru, am şters şi numărul din agendă.

Probabil, astăzi, în Galaţi, cineva mănâncă păstrugă!

duminică, iulie 3

Adelin zburator


În ultimul timp ne tot rotim în jurul blogului unui prieten care ne momeşte cu jucării care ne plac peste măsură de mult: avioane, elicoptere, paraşute. Trebuie să recunoaştem că omul acesta pentru noi este un trofeu, dar nu pentru notorietatea sa incontestabilă, ci mai ales pentru simplitatea gestului cu care ne-a acceptat lângă el, pentru calitatea omului din el. L-am întâlnit o singură dată în viaţă, atunci când a venit în Târgu Mureş şi când noi am întârziat la întâlnirea pe care ne-am dat-o din cauza somnului de prânz. Am nimerit în mijlocul unei discuţii cu presa locală, iar el, deşi se află între trei camere care înregistrau pentru televiziunile locale confesiunile sale legate de cartea abia lansată, acesta s-a scuzat, s-a ridicat din fotoliul său şi a bătut palma cu cel pe care l-a numit prietenul său.

Suflet de "roacker”, inimă de părinte!

De câteva zile discutăm intens despre zbor, dar mai ales despre saltul cu paraşuta. Dacă el poate, pot şi eu! Nu am putut decât să-i dau dreptate şi să mă gândesc la ziua în care am să tremur, la propriu, la primul salt al puiului meu.

Ştiu încă de pe acum că oricât m-aş pregăti sufleteşte, tot greu o să-mi fie, dar îmi doresc nespus de mult să îşi urmeze acest instinct de "sburator".

Unde iți trimit depeșă?

Vreau adresa ta de e-mail:

Delivered by FeedBurner