Este in firea omului sa se planga de ceea ce i se intampla, chiar daca altii il invidiaza. Poate ca asa si trebuie sa se intample, sa ne vrem mereu mai mult, sa ne caznim pentru toate cele pe care ni le dorim, sa suferim atunci cand avem dezamagiri sau sa fim trufasi cand izbandim.
In fiecare dimineata, in minutele care se aduna si care incep sa dea forma unei constructii viitoare, eu am momentele mele de relativa liniste, in care chiar si dezamagirile para fi doar etape necesare obtinerii unor viitoare recunoasteri. Pe aleea Busuiocului, pe o banca de lemn, privesc cum zi de zi soarele se catara cu tenacitate, cu o impasibila rigurozitate pe cer. Este liniste, atat de liniste incat se aud vocile celor care in blocul din spatele acestei banci poarta discutii sterile, la cafeaua de dimineata. Trecatorii, munciti de gandurile lor, tulbura tihna diminetii doar cu cate un pas tarait.
Imi este drag locul acesta si imi este tot mai necesar. Aici, dimineata de dimineata mi se randuiesc gandurile, imi renasc multe dintre sperante. Aici, aproape nestiut de nimeni, bateriile mele se reincarca si ma fac sa iau in piept o noua zi. Imi este de fiecare data alaturi "Cainele Bun".