marți, octombrie 30

E timpul încercărilor


Oare am sa pot sa trec cu seninatate peste dezamagirile care ma asteapta? Oare am sa pot sa accept ca multe dintre eforturile pe care le-am facut impreuna au fost in zadar?
Ma straduiesc sa plamadesc un caracter puternic, capabil sa aleaga, sa lupte din toata fiinta, sa stie sa piarda, dar mai ales sa stie sa renunte atunci cand resorturile interioare nu mai actioneaza miscate de dorinta, ci sunt prada unei inertii.
Nu cred ca toate acestea nu vor conta pentru intreg, insa trezirea dintr-un vis frumos este mereu dureros de frustranta.
Da, incerc sa ma pregatesc mereu pentru un astfel de moment, tocmai pentru ca mi-as dori sa reusesc sa-l trec cu demnitate daca ar fi sa apara, insa visul, visul inca nu-l dau... Cu mintea mea de om matur, eu stiu sigur ca doar incercand, poate exista o sansa pe care copilul sa o risipeasca la un moment dat, indiferent care ar fi motivatia. Dar ea sa existe si sa sune curat!

luni, octombrie 29

Până când altzheimer-ul ne va despărți

Discutam linistiti despre fel de fel de lucruri in timp ce masina rula pe drumul de intoarcere de la primul meci de fotbal pe iarba adevarata al copiilor nostri. La un moment dat, in timp ce ne apropiam de aeroport, l-am auzit pe interlocutorul meu oftand parca din chiar strafundul sufletului, in timp ce privea cu ochii umezi in departare, spre stanga. Dupa cateva momente, probabil mi-a observat mirarea, mi-a spus ca tatal sau se afla acolo, internat intr-un sanatoriu, atins de o boala necrutatoare, altzheimer. Povestea lui scurta m-a cutremurat, tocmai pentru ca suferinta din spatele vorbelor era mai mult decat evidenta, suferinta data mai ales de frustrarea neputintei de a isi ajuta tatal. Totul se petrecuse intr-un singur an.
Da, m-am curemurat la gandul ca se poate intampla sa-i ranesti pe cei care te pretuiesc doar pentru ca boala ta nu le mai lasa nicio sansa de a se mai apropia de tine. Amintirile raman doar ale lor, in timp ce tie nu iti mai spun nimic.
Am suferit pentru un necunoscut, dar mai ales mi-a ramas in minte imaginea copilului care si-ar fi dorit sa isi aduca tatal inapoi, in lumea care pare sa nu-i mai apartina.
Acum, chiar cand scriu, ma chinuieste gandul ca mi s-ar putea intampla si mie, iar asta imi provoaca o mare suferinta. Nu pentru mine, ci mai ales pentru neputinta si regretele fiului meu.
Daca am sti ce ne asteapta....

duminică, octombrie 28

Botez cu iarbă verde și apă de ploaie

Pentru prima data am coborat ghetele antrenorului in iarba verde, adevarata a unui stadion din Turda. Intamplare simpla, in care o mana de copii au fost dusi cu masinile parintilor lor cale de 80 de kilometri pentru a-si masura fortele cu alti copii, poate chiar viitorii lor adversari, poate chiar colegi sub culorile marilor cluburi ale tarii sau ale lumii. Ce anume ne poate impiedica sa visam?
Ieri, pe o vreme inchisa cu ploaie marunta, grupele ACS Speranta 2005 si 2006 si-a trecut intre realizari si primele partide jucate pe gazon adevarat.
Dar si mai important, micul meu campion a fost titular in ambele partide, ba chiar a reusit sa marcheze un frumos gol din actiune in partida cu copiii care sunt mai mari cu doi ani decat el. Am fost atat de fericit fericit incat am indraznit sa ma gandesc ca aceasta ar putea fi calea lui, ca eforturile sale sunt bine coordonate si ca ar putea fi un mare performer. Am ascultat aprecierile antrenorului dupa meciuri si am inteles ca "speranta" da primele semne ca mingea incepe sa-l asculte. Mai trebuie numai sa formam si caracterul de luptator cu gandul  la uralele viitoarelor arene. Pana atunci, a fost pentru prima data si capitanul echipei.

sâmbătă, octombrie 27

Cu Otelul pe Cluj Arena - Mingea mult visata

Am fost pe Cluj Arena. Ne-am intors tarziu in noapte, incramaditi in masina factiunii dure a geleriei echipei de fotbal Otelul Galati, obositi si dezamagiti de rezultat, cu atat mai mult cu cat au fost semne ca s-ar fi putut. La fel cum nu am fost deloc departe de a ne intoarce complet dezamagiti.
Cu toate acestea, a mai existat un motiv de dezamagire, una mult mai concreta tocmai pentru ca se intampla de fiecare data atunci cand mergem la stadion. S-a impamantenit obiceiul ca in deschiderea partidelor de prima liga din Romania ca jucatorii sa trimita in tribune mingi pe care spectatorii sa le pastreze. La fel s-a intamplat si aseara, iar momentul a fost prilejul unei noi sperante... in zadar.
Bineinteles ca nu se pune problema unei mingi. Mai are cateva acasa, insa nu sunt la fel cu cele care vin din teren, asemeni unui dar cazut din cer. Sigur ca nu poate sa plece toata lumea de la stadion purtand in maini un astfel de trofeu, insa nu pot sa nu observ speranta, apoi dezamagirea care insotesc fiecare inceput de meci.
Ceea ce m-a surprins insa a fost faptul ca jucatorii echipei noastre nu au facut acest lucru. Sincer, mai ales pentru ca eram destul de putini, m-am gandit ca acestia s-ar fi indreptat spre peluza din care i-am incurajat si ne-ar fi rezolvat aceasta mica obsesie.
Da, sint fascinat de fiecare data sa vad emotia cu care ii priveste pe jucatorii care trimit mingi in tribuna. Se vede pe toata figura lui de copil care spera ca viseaza cu ochii deschisi la acea minge.

vineri, octombrie 26

Crime inutile, conjuncturale

Exista un tip de om pe care o intamplare din trecut il face sa nu aiba liniste pana nu plateste insutit frustrarea pe care a trait-o la un moment dat, fara sa incerce macar sa inteleaga daca si aceea nu este consecinta propriei trufii. De multe ori poate chiar inconstient, acesta regurgiteaza propriul venin si il revarsa asupra celor din jur cu o inversunare greu de explicat chiar si pentru el, nefericitul.
Nu, nu am sa ii explic direct faptul ca nu este nicio rusine sa porti o haina second-hand daca faci asta cu o minima demnitate, daca stii sa o tii cat mai curate si daca aceasta curatenie reusesti sa o asortezi si cu paloarea obrazului. Dar, mai mult decat orice, nu este o rusine sa incerci sa dai o sansa unei sperante din sufletul tau fie chiar si cu stigmatul mediocritatii tatuat in frunte, impregnate pana la os.
Nu, nu este nicio rusine sa traiesti simplu, incercand sa faci si pentru altii tot lucruri simple, asa cum nu este nicio rusine sa refuzi pe cineva care nici macar nu este interesat de motivul tau. Timpul imi dovedeste ca am ales corect atunci si ca merita sa indur orice razbunare, oricat ar fi ea de gratuita. Mai mult decat atat, oricat de greu mi-ar fi, chiar sa ii multumesc pentru ca mi-a dat inca o confirmare a faptului ca trebuie sa traim intre oameni care comit crimele cu seninatatea sanitarului venit in sat ca sa lupte cu molima aviara.
Nu, nu este nicio rusine ca sa porti o haina carpita, oricat de prost, atata timp cat ea te apara de intemperiile care te-ar putea ucide la propriu. Platesti cu umilinta ta sansa de a-i face copilului tau cel mai de pret dar: sa stai langa el, oricat de sarac, oricat de umil, oricat…. dar umarul tau sa fie viu, concret, pregatit oricand sa-i fie sprijin in momentele grele. Da, merita! Dar probabil ca tocmai aceasta iti este frustrarea. Stii tu ca eu tocmai mi-am adus acasa copilul purtand o incredibila podoaba? Steluta rosie este o recompensa a celor pe care trebuie sa nu le vad, sa nu le pun la suflet, doar pentru ca el sa isi gaseasca o cale mai demna. O cale pe care sa poata sa o laude mai ales cel care se crede inderptatit sa ridice piatra impotriva hainei ponosite cu care I te infatisezi. Chiar daca ar fi sa se intample mult mai tarziu si tot ar fi o reparatie pentru care merita sa te lupti inca de pe acum.
Eu stiu ca m-ai inteles!

joi, octombrie 25

Zmeul care așteaptă

Nu mai avem rabdare sa mai asteptam nimic. Totul trebuie sa se intample deindata ce ne-am pus in gand, cat mai facil, fara nicio surpriza.

De mai bine de o luna purtam in portbagajul masinii “zmeul care asteapta” momentul in care sa-i vina boarea lui de vant si sa-l ridice la cer. Nu este nici cel mai mare, nici cel mai frumos. Nici macar nu l-am facut cu mana noastra, dar poate ca o sa vina si ziua aceea. Deocamdata el asteapta sa uimeasca ochii si mintea unui copil, sa-l surprinda si sa-i puna in suflet fermentul zborului, cheagul aspiratiilor viitoare.

Cata ironie incape in vietile noastre… facem tot posibilul ca sa ne invatam puii sa zboare, facem toate compromisurile posibile si imposibile pentru asta, iar atunci cand se intampla, lacrimile ne inunda ochii; ochii care cauta mereu orizontul cu speranta ca ii poate vedea intorcandu-se. Da, intr-o buna zi aceste roluri se vor inversa, iar tu vei fi cel care asteapta, iar aceasta speranta va fi singura care te va mai tine in viata.

miercuri, octombrie 24

Aș vrea să port o mantie de ceață




Nu-mi pomeni de luna argintie
De soare, cer albastru nici atat
A mea e zarea plumburie
Caci sunt stapanul timpului urat.

As vrea sa port o mantie de ceata
Sa simt ca-s plin de mazga pan la gat
Iar vantul sa-mi improaste ploaia-n fata
Oh, ce frumos e timpul mohorat!

(din pacate nu imi amintesc autorul, iar poezia este citata din memorie)

marți, octombrie 23

Antrenamente in nocturna


Incet, incet se apropie iarna, iar semnele sunt tot mai multe si mai evidente. Pe langa faptul ca este tot mai rece, antrenamentele incep si se termina la lumina felinarelor din parcul in care se afla terenul sintetic. Dar, aceasta schimbare le da tuturor copiilor o alta emotie a jocului, o alta determinare in a incerca sa mai invete cate ceva. Si chiar daca tot la adapostul intunericului au senzatia ca pot sa mai faca si mici gainarii, este evident faptul ca obrajii lor rosii sunt semnul sanatatii pe care miscarea le-o conserva, ba chiar o intareste.
Privindu-i cad iar prada propriilor amintiri. Ma vad in curtea scolii la care am invatat, jucand pana la epuizare pe terenul betonat, aproape pe intuneric, folosind cate o minge de cauciuc... Imi revad colegii de clasa care uitau sa mai plece spre casa. De multe ori parintii veneau ca sa isi ia odoarele acasa cu forta. Chiar si asa, copiii se lasau cu greu dusi.
Serile sunt tot mai reci, insa sunt si frumoase!

luni, octombrie 22

Focul izbăvitor din "Balta Brailei"

Imi vine in minte din cand in cand o imagine care ma urmareste fara sa-mi dea vreo speranta sa o uit. Eram soldat in termen la o unitate de pontonieri din Braila si faceam socoteala zilelor care ma mai desparteau de “liberare”, adica AMR-ul.
Alarma s-a dat dupa masa de dimineata, iar la adunarea de pe platou am aflat ca trebuia sa plecam in cea mai mare urgenta pe malul Dunarii, acolo unde aparuse o fisura in digul de protectie catre Insula Mare a Brailei.
Ajuns acolo, am fost mirat de concentrarea de forte, in conditiile in care in dig se vedea un firicel nesemnificativ (mi se parea mie), strapungandu-l. Ceea ce mie mi se parea o gluma s-a dovedit a fi o situatie de-a dreptul dramatica prin consecintele care puteau sa apara. In mai putin de jumatate de ora apa a reusit sa sparga digul si apoi a inceput sa deschida si sa mareasca bresa. Sacii pe care ii aruncam acolo nu contau nici cat un fir de praf. Apa ii arunca asemeni unor fulgi. Doar prezenta de spirit a sefului de stat major a facut ca Dunarea sa nu se intoarca pe terenul pe care cu ani in urma il stapanea in “Balta Brailei”, salasul vestitului Terente. Chiar din prima clipa in care a aflat despre ce era vorba a solicitat deplasarea unei salupe echipata cu tot ceea ce i-ar putea folosi unui pontonier in misiune. Fara sa stea pe ganduri a taiat o salcie batrana si a remorcat-o cu salupa pana la bresa din dig, punand-o de-a curmezisul. Doar asa s-a reusit repararea digului.
Insa, amintirea care s-a pastrat cu cea mai mare acuratete este visul pe care l-am avut in noaptea aceea, in timp ce atipisem pe pardoseala unei statii de pompare a apei. Oboseala reusise sa ma rapuna, cu toate ca frigul era patrunzator. Am visat un foc facut din vreascuri pe care il ingrijeam ca sa nu se stinga. Eram doar eu. Mi se parea ca simt caldura crengutelor trosnind printre flacari. Lumina mi se aseza pe fata si pe trup, difuza si mereu intr-o miscare uniforma. Era un vis incredibil de frumos, iar sufletul meu era linistit. Socanta a fost insa trezirea…. in realitate dormeam direct pe o pardoseala de beton, iar firicelul de apa scurs pe langa semeringul rupt al unei pompe imi udase vestonul si pantalonul de catana. Cat de dulce fusese visul? Cat de obosit eram de m-am abandonat complet focului meu imaginar? Am suferit atunci dupa flacara din mintea mea, iar frigul cumplit care m-a cuprins a facut trecerea de-a dreptul dureroasa. Rar mi-a fost dat sa mai traiesc o asemenea senzatie de frig patrunzator chiar si in suflet.
Si totusi, flacara aceea mi-a ramas. Din cand in cand o mai visez si, de fiecare data, gramada de vreascuri este aceeasi, mereu asezata la fel, mereu trosnind si impartind o pala de caldura izbavitoare…

miercuri, octombrie 17

Îndemn la luptă - Radu Gyr

Nu dor nici luptele pierdute,
nici ranile din piept nu dor,
cum dor acele brate slute
care să lupte nu mai vor.

Cat inima în piept iti canta
ce-nseamna-n lupta-un brat rapus ?
Ce-ti pasa-n colb de-o spada franta
când te ridici cu-n steag, mai sus ?

Infrant nu esti atunci când sangeri,
nici ochii când în lacrimi ti-s.
Adevaratele infrangeri,
sunt renuntarile la vis.

(Radu Gyr este unul dintre oamenii care nu au fost infranti. Asa cred eu!)

marți, octombrie 16

Prima zi de școală, fotografia unui start spre viitor


Grea a fost decizia schimbarii din mers, hotararea de a ne complace intr-un mediu pe care il cunosteam bine, dar care nu mai era al nostru, sau de a sparge inca o bariera, de a patrunde intr-o lume noua si plina de provocari neasteptate.
Odata ce zarurile au fost aruncate, am pornit cursa de urmarire si am depus cererea de inscriere in clasa 0, ne-am programat la testele pe care ceilalti copii le-au facut in primavara trecuta. Totul contra cronometru! Totul trecut fara probleme. La capatul acestor adevarate incercari am avut bucuria sa imi vad puiul in prima lui zi de scoala, iar marea mea bucurie a fost sa constat ca, defapt, chiar acolo era locul lui. Gradinita a devenit o amintire frumoasa, dar amintire.
Stau si privesc aceasta fotografie. Peste ani, ea va fi reperul unui start catre acel viitor.

Cu Dumnezeu inainte!

luni, octombrie 15

Doamne, Doamne, ceresc tata!


Doamne, Doamne, ceresc Tata
Noi pe Tine Te rugam:
Lumineaza-a noastra minte
Lucruri bune sa-nvatam.

Ca Tu esti Stapanul lumii

Si al nostru tata esti,
Si pe toate cele bune
Numai Tu le implinesti! 

(Sub cupola bisericii Sfanta Ana din Targu Mures)

luni, octombrie 8

"Pot sa-mi iau locul langa tine, pe stea"


Nu stiu cu ce a gresit copilul acesta pentru ca insingurarea sa i se insinueze, din aproape in aproape, pana in cele mai ascunse dintre cotloanele sufletului, sa nu aiba parte decat arar de camarazi onesti, dintre cei care stiu sa iti ramana alaturi si atunci cand infrangerea nu mai poate fi evitata.
Odata, demult, credea sincer ca poti sa iti urmezi calea cu demnitate, ca poti sa ai incredere in oamenii cu care te insotesti pe drumurile comune, sa te bucuri si sa suferi alaturi de ei, sa nu te salbaticesti, sa fii pretuit pentru ca esti om.
Unde sa-l caut pe copilul acesta, sa-l mangai pe crestet si sa incerc sa-l determin sa deschida ochii mari, netematori. Nu l-as indemna sa incerce sa schimbe ceva. Oricum, lucrurile cele mai de pret nu l-ar putea salva, iar frustrarea ar fi cu mult mai mare.
L-as mangaia pe crestet si atat! Apoi as astepta sa imi iau locul alaturi, pe stea...

vineri, octombrie 5

Darul antrenorului - primele ghete cu crampoane

De cele mai multe ori trecem indiferenti pe langa intamplari pline de talc, intamplari care peste ani ar putea sa se dovedeasca a fi momente cruciale ale formarii unui copil. Nepervertita inca de dorintele de marire si inavutire cu orice pret, gandul prezumtivului viitor campion nu rezoneaza inca la altceva decat la joc, la reusita unui dribling, la bucuria unui gol marcat in urma efortului si inspiratiei sale.
Am primit in dar de la antrenorul nostru prima pereche de ghete cu crampoane cu un gest simplu dar sincer, asa cum ar trebui sa fie toate cele care se petrec in jurul acestui sport impins poate prea mult spre industrie. Da, acestea sunt primele ghete incaltate in terenul de joc, iar ele ar putea sa fie un reper al unei posibile cariere. Cine poate sti?
Si mai important este insa "secretul" acestora, pe care copilul si l-a insusit imediat: ghetele acestea sunt feremecate, iar cel care le poarta da mai multe goluri. Cat de frumoasa este mintea de copil! Oare s-ar putea face ceva pentru ca ea sa nu fie pervertita de puterea banului din fotbal?

miercuri, octombrie 3

Casa din vis

Mi se intampla rar si dureros sa ma trezesc inainte sa deschid ochii, direct din vis, fara ca eu sa vreau asta. Atunci mi se intampla sa ma incapatanez sa visez mai departe, chiar daca incep sa imi conduc singur si constient fantasma...
Se facea ma aflam intr-o mica poenita de la poala unui munte, sprijinit de gardul incropit mai mult de forma decat de bizuinta si priveam spre o stana saracacioasa. De acolo se auzea un scancet de copil insotit cu un cantec murmurat al mamei. Linistea deplina de pe munte facea ca totul sa se auda ca intr-o imensa cutie de rezonanta, iar mie mi se parea ca aud chiar cum suge copilul la san...
Mai sus, trasi la umbra uneia dintre capite, parintii mei vorbeau in soapta cu tatal pruncului din stana, ferinduse parca sa tulbure zbaterea acestuia. Parea a fi un sfat de taina, iar fetele le erau luminate de importanta momentelor pe care le traiau alaturi de sufletul abia nascut.
Stateam sprijinit si ma bucuram de toata tihna poienii. Acolo se punea la cale botezul care urma sa se intample cat mai curand, pentru ca numele nasului sa mearga mai departe... iar linistea era mai patrunzatoare decat orice balsam pentru suflet.

marți, octombrie 2

Primul meci in deplasare CFR Cluj - ACS Speranta

Multe dintre aceste amintiri se vor pierde, oricat ne-am agata noi de ele. Cu toate acestea, ele vor constitui fundatia a ceea ce acum construim impreuna, parinti si copii, iar mai tarziu doar ei.
Cand m-am hotarat sa imi duc copilul la fotbal nu am banuit ca lucrurile pot ajunge sa evolueze in acest ritm, sa ne trezim angrenati intr-un carusel al meciurilor, turneelor, insa acumularile incep sa se vada. Copiii incep sa aiba mai mult curaj, mai multa incredere in fortele lor, iar acesta este cel mai mare castig.
S-a intamplat ca prima deplasare din viata micului meu fotbalist sa fie la Cluj, pentru un meci cu piticii de la CFR, chiar inaintea meciului pe care acestia il sustin in Champions League cu Manchester United. Simpla istorie a unei intamplari petrecuta sub zodia norocului. Abia intorsi de la antrenament, fotbalistii campioni ai Romaniei le-au zambit copiilor si s-au pozat cu cei mai curajosi dintre ei.
Da, viata este o succesiune de intamplari care ne determina sa facem alegeri. Unele dintre ele pot chiar sa aleaga ele in locul nostru.
Pana atunci, sa ne bucuram de acesti copii. Ei sunt superlativul absolut al frumusetii.

luni, octombrie 1

1 octombrie 1982, Galati - ultima dimineata a copilariei


Nu stiu cand s-au scurs treizeci de ani, insa si acum imi amintesc pana la detaliu cea mai mare parte a diminetii de 1 octombrie 1982... ZIUA!
La o ora neobisnuit de devreme pentru a ne trezi, mama ne-a chemat pe noi, cei doi pui ai ei "ca sa ne spuna ceva". Simtea ca timpul nu ii mai ajunge, asa ca ne-a adunat ca o closca, doar pe noi. Cu noi si-a petrecut aproape tot timpul acelei dimineti, ultima... Stiu sigur faptul ca m-am bucurat cand ne-a spus ca nu o mai doare nimic si ca am sperat ca acela era semnul revenirii, al vindecarii pe care ne-o doream din tot sufletul. Speram impotriva tuturor evidentelor. Speram.
Nu pot sa uit chipul impacat cu care ne-a dat sfaturi ca si cum ar fi vorbit cu niste oameni mari, felul in care a incercat sa ne pregateasca pentru ceea ce avea sa urmeze. Chiar daca fata ii era schimbata de suferinta, de faptul ca slabise pana ramasese numai piele si os, in acea dimineata Dumnezeu i-a pus mana pe crestet si a ajutat-o sa ne lase amintirea unui chip frumos, a unui glas bland, a tot ceea ce fusese mama noastra pana sa se intalneasca fata in fata cu suferinta.
Nu m-am impacat niciodata cu gandul acesta. Si acum ma intreb de ce am platit acel pret, de ce tocmai noi. Acum, dupa treizeci de ani, fara sa inteleg cum au trecut, pomenesc cu sfintenie numele mamei mele si sint bucuros ca are un nepot de care ar fi putut sa fie mandra, cu atat mai mult cu cat ii duce numele mai departe.

Galati, 1 octombrie 1982, ora 10,25 - ultima dimineata a copilariei

Unde iți trimit depeșă?

Vreau adresa ta de e-mail:

Delivered by FeedBurner