luni, mai 31

Vine ploaia!

Am iesit la joaca, am desenat cu creta pe asfalt, am alergat dupa minge si am cautat melci printre tufele din parc. Pe toate le-am facut pana la ora mesei. In ultimele minute ale “portiei de joaca” de dimineata, nori amenintatori s-au adunat peste cartierul nostru.

Am fugit spre casa, spunandu-ne unul altuia: Vine furtuna! Vine furtuna!

In timpul  mesei de pranz, privind pe fereastra, a venit intrebarea la care nu mi-a lasat nicio sansa sa fiu spontan, tocmai datorita tonului firesc cu care a fost pusa: tata, nu putem sa aducem putina furtuna in casa?

Apoi a venit, tot firesc, mosul Ene, in sunet de streasina plangatoare.

Asa arata ploaia, privita de la fereastra noastra (fotografie "calda".....).

sâmbătă, mai 29

Senatorul melcilor









Pentru ca, cel mai probabil, o sa profitam de vremea buna si o sa mergem la Idrifaia, locul tihnit si inverzit unde necazurile se estompeaza, dispar, o sa postam in mare fuga povestea intamplata cu o saptamana in urma: “Senatorul melcilor” a efectuat o vizita de lucru la biroul senatorial din teritoriu. Ca orice oficialitate, a impartit programul in doua, partea oficiala si vizita privata. Deplasarea s-a facut cu masina cu sofer, binenteles. Revenirea la baza s-a soldat cu portbagaj plin, normal.

Am fost intampinati cu cozonac cald, facut din faina casei, framantat cu mana, garnisit cu miezul nucilor noastre, copt pe vatra, la foc de lemne si stropit cu sudoare de frunte de bunica. Cozonacul cald al copilariei, insa, foarte bun si pentru catel!

Am spalat butoaiele, am taiat o gasca si am mers sa luam un cas adevarat!

Dupa atata program oficial, am incins focul si i-am trantit o masa tovaraseasca, cu sprit si verdeturi printre mititei! Dificila mai este relatia cu alegatorii, cu toate nici macar mititeii nu ii da senatorul.

vineri, mai 28

Ne cresc aripi










Poate ca nu suntem decat putin mai norocosi decat altii, atat!

Avem si noi neimplinirile si necazurile noastre pe care le jelim. Avem tristeti lungi, apasatoare, sursa suspinelor neexplicate. Avem dezamagiri de moment innecate in lacrimi. Nu ne sunt straine!
Insa avem si momente in care fericirea vine in mana noastra, ca un porumbel flamand ciugulind din brazdele palmei. Sunt momente pe care cu greu putem sa le povestim.

Ieri, am avut sansa sa intalnim un om care, in generozitatea sa, ne-a urcat pentru cateva minute la bordul elicopterului Unitatii Speciale de Aviatie. Cum se pot povesti aceste clipe?
Colegii ne-au spus ca este si el bunic. Probabil asta este tot ceea ce ar trebui sa adaugam la faptul ca il cheama…. Nicu…. Si ca, in aceasta duminica, o sa-i aprindem o lumanare si o sa ne rugam pentru sufletul lui generos.

Cu toate acestea, curajul ne-a cam parasit la decolare si am ales sa-i facem cu mana, de dupa gard, privind printre stinghii. Drum bun Nicu! Doi ochi mici te vegheaza.

joi, mai 27

Spectacol final

Ieri am ajuns in curtea unui centru de dezmemembrari auto. Cineva apropiat avea nevoie de o piesa pentru masina cu care face naveta, zilnic, la patruzeci de kilometri. Painea se taie usor, insa se castiga greu!

In timp ce asteptam ca unul dintre mecanici sa demonteze piesa respective am asistat la o intamplarea obisnuita locului, tocmai pentru ca se petrece de cateva ori pe zi. Pentru cei care o fac este atat de banala, incat actioneaza exact, cu randament maxim. Cu siguranta, in tot acest timp, gandul le este la tenisii rupti ai copilului, la “cat se mai pune pe masa la o nunta” (sambata au o obligatie, ca doar si ei au venit), la caloriferul infundat pe care ar fi trebuit sa-l schimbe. Ganduri!
O Dacia 1300, acum treizeci de ani, era o foarte mare realizare. Au existat oameni care au strans banii cu care sa o cumpere si tot nu au reusit sa o aiba! Au asteptat acest moment magic pana s-au gasit niste smecheri sa-i lase fara ei. Singura lor vina a fost aceea ca au avut bunacredinta, atat!

Asa cum am spus, ieri, am asistat la epilogul unei povesti de viata. Masina care a fost, cu siguranta, parte din fericirea, nenorocirea, rutina unei familii. Sau poate mai multe. A fost abandonata la acest centru, asteptandu-si randul la “crematoriu”. Sunt buni banii din programul rabla, mai ales ca intretinerea unei ”doamne atat de batrana si bolnava” devenise mult prea costisitoare.

Intr-o ora, chiar si cu pauze de tigara, au disparut toate…. Efortul primului proprietar, emotia zilei in care a adus-o acasa, concediile cu cortul, prin tara, reparatiile facute in parcare, cot la cot cu vecinii binevoitori, penele facute pe marginea drumului, cu petice calde si leviere boante… tot! Au disparut toate. Aproape patruzeci de ani de istorie a vietii obisnuite. Oameni care mai sunt, dar si unii care nu mai sunt, mureau ieri inca o data. Obiectul pentru care atatea familii au facut sacrificii murea!

In timpul in care noi priveam acest spectacol, Jean Constantin inchidea o alta lume, cu altfel de personaje, mult mai cunoscute. Cu toate acestea, principiul este acelasi: si oamenii, si lucrurile poarta cu ele povesti, unele dintre ele doar intamplate, insa, din lipsa de timp si interes, nemaipovestite niciodata!

Am mers special pentru a face alta fotografie, la un alt centru de dezmembrari. Doar ca sa va pun o intrebare: cine ar putea sa refaca, fie si numai in parte, povestea masinii rosii care sta suspendata pe un suport, in poarta cimitirului de masini?
A fost o vreme in care aceste cutiute veneau, vara de vara, la mare, cale de peste o mie de kilometri. Noi le pandeam ca sa vedem ce au de vanzare oamenii care se ingramadeau si ei intre bagajele vandabile. Erau contorsionisti! Viata ii obliga sa faca asta.

miercuri, mai 26

Lolek si Bolek ca Avatar

Pentru cei mai multi dintre copiii de astazi, “Lolek si Bolek” nu inseamna nimic.

In copilaria mea, cei doi erau personajele unui desen animat pe care il asteptam cu sufletul la gura. A doua zi faceau obiectul unor conversatii insufletite. In mintile noastre de copii, cu ochii deschisi, refaceam aventurile celor doi, le imbogateam cu altele, din episoade trecute, sau chiar cu unele care existau doar in inchipuirile noastre. Acestea erau efectele noastre speciale. Simple, dar extrem de eficiente!

Imi dau seama cat de mult s-au schimbat vremurile si cat de caraghios poate sa fie sa povestesti despre incantarea pe care reuseau sa o produca aceste doua personaje. Care copil din zilele de astazi ar putea sa inteleaga faptul ca aceste desene veneau in casele noastre o singura data pe zi, pret de zece minute, partand numele de “o mie si una de seri”. De cele mai multe ori, aceste zece minute ne inflacarau visele.

Cam de vreo saptamana, urmaresc impreuna cu copilul aceste desene si realizez ca ele fac fata cu succes si acum. Judecand dupa felul in care aplaudam si ne bucuram,uneori, incepi sa te intrebi la ce anume este bun un “avatar”? Copilaria are propriile reguli ale bucuriei! Pur si simplu, "nu ai nevoie de foarte multe..."

Doamnelor si domnilor!!!!!!!!……..
Lolek si Bolek !
.

luni, mai 24

Printul fericit


In putinul timp scurs din clipa in care am intrat in aceasta lume virtuala am reusit sa avem parte si de intamplari placute, dar si de unele mai putin placute. Totusi, la general, suntem pe plus.


Astazi am decis sa fim invidiosi pe Victor, un copil putin mai mare, cel care a primit de la mama sa un dar fabulos : o carte. O carte scrisa pentru el. Gestul mamei care prin efortul sustinut a reusit sa-i dea o astfel de pilda este emotionant. Oriunde te uiti in jur, parintii cauta sa daruiasca “haine de firma”, masinute electrice, telefoane mobile, plasma asortata cu patutul. Copii se bucura cateva minute, apoi le uita. Dispar, pur si simplu!

Nu cunoastem mai nimic despre viata reala a celor doi, insa, intamplarea aceasta o sa o pastram ca pe o pilda! Poti sa fii fericit si cu o carte in mana, mai ales cand ea este scrisa pentru tine, iar cea care a scris-o este mama.


Victor este un print fericit!

Dedicatia noastra este "tot zbor".

sâmbătă, mai 22

Desen la doua maini



Initial, ma gandisem sa postez fotografia fara cuvinte. Insa nu am rezistat tentatiei. Normal ca orice as spune, tot o banalitate ramane.


Si cu toate acestea, va arat tuturor celor care popositi pe aici, cat de usor poti sa ai momente de fericire: copilul incearca sa deseneze, simultan, cu ambele maini; in fiecare dintre cele doua manute, creionul sta aproape firesc; concentrarea cu care urmareste rezultatele arata ca nu este o intamplare; nu este pentru prima data cand face asta.


Si atunci simt ca "tot zbor".

vineri, mai 21

Din nou la I.S.U.


Mereu ne miram de usurinta cu care poti sa faci fericit un copil. Mintea lui curata, nepervertita de grijile maturitatii, de scoala “invartelii” si a prefacatoriei este ca un burete pentru orice sursa de fericire.

Intr-o postarea anterioara, pomeneam despre planificata vizita la Unitatea Teritoriala - I.S.U. "Horea" al Judetului Mures. Ea s-a intamplat cu o saptamana in urma si a fost cu mult peste asteptarile noastre. Am fost foarte placut surprinsi, cu totii, de caldura cu care ne-au primit acesti oameni, de daruirea cu care au intrat in acest joc.

Le multumim pentru clipele de bucurie in care toata grupa noastra a aplaudat interventia improvizata in curtea interioara a unitatii. Fiecare copil a privit, cu sufletul la gura, lupta cu flacarile. Pentru cateva secunde, pentru fiecare dintre cei prezenti, pericolul a imbracat forma flacarilor si a fumului gros. Cu totii s-au simtit eliberati atunci cand dupa o cursa “infernala” de 50 de metri, masina de interventie ajungea langa focul inspaimantator (din recipientul special pregatit pentru antrenamente). Cursa s-a desfasurat cu sirena si girofarul pornite. Cu totii au apludat cu mainile lor fragede minute in sir. La fel ca in desenele animate, binele a invins si de aceasta data!

Bucuria a fost curata, lipsita de grijile vremurilor pe care le traim! Copiii nu au aflat ca in timpul in care ei vizitau unitatea, oamenii aceia, parinti si ei, se intrebau cu cat o sa le scada salariul.

miercuri, mai 19

Proletarii de maine…. fata cu lepra si ciuma!

In zilele acestea in care nenorocirea zambeste chiar si celor care adorm ghiftuiti, la caldura, dupa ce au oprit plasma cu divertismet colcaitor, noi, copiii, ne pregatim sa preluam steagul luptei de clasa. Pe rand, o sa luptam cu “clasa’ntai”, apoi cu “clasa’doua”, apoi cu “clasa’treia” si asa, tot mai departe.

Pentru ca ne-am prins ca nu este chiar asa de rau sa fii proletar, am si inceput sa lucram la aceasta “fata” a personalitatii. Asa ca am inceput cu “a,b,c”-ul sindicalismului: micii.

Poate ca o sa apucam sa punem piciorul in prag, inainte de a se organiza si mai bine sindicalismul din Romania, si ca sa fii lider, sa fie nevoie sa te nasti din lider. Daca se poate pentru politicieni, magistrati, politisti, medici, farmacisti si alte bresle banoase, de ce nu s-ar gasi reglementari draconice si pentru a accede la statutul de lider sindical?

Viata noastra merge mai departe, insa, avem si grija zilei de maine! Astazi ne culcam satui. Dupa cum se poate si vedea, fiecare, cate doi…. “Mititei”.

marți, mai 18

Ziua

2 May 2010

"Ieri dimineață, în timp ce călcam (am pus masa de călcat în fața ferestrei și, din când în când, priveam afară, pe stradă), au trecut două convoaie funerare. Întâi primul, modest, prea matinal, apoi al doilea, somptuos, cu coloană de mașini și claxoane. Multe alte mașini circulau pe strada cu 4 benzi, într-un du-te vino continuu. Probabil, spre pădure, spre fum de grătare, spre sărbătoare.
Și mă gândeam că nimeni nu știe când moare. Că pică într-o zi nepotrivită pentru ceilalți și le strică vreo sărbătoare sau petrecere… Cert e că fiecare dintre noi, an de an, trecem prin ziua morții noastre. E-adevărat, niciodată nu ne trezim de dimineață și să ne spunem că, peste o vreme, fix în data asta, o să trecem dincolo… Nu, noi ne trezim văzând doar orizontul imediat, cel al zilei de mâine… Dacă am ține un jurnal, poate că, privind retrospectiv, am vedea că, în ziua aia, odată, am fost exuberanți. Sau fericiți. Sau ne-am îndrăgostit sau am stat în pat, bolnavi, cu febră. Sau că ne-am supărat din cine știe ce nimic: că nu-i soare afară, că ne-am trezit cu fața la cearșaf, că o pisică neagră ne-a tăiat calea… Sau, poate, ne-am aminti că o întâmplare ne-a schimbat tot cursul vieții: am ratat un taxi pentru că suna telefonul, am întârziat undeva și de-acolo o întreagă poveste care să ne modifice viața…
Poate că dacă am privi altfel fiecare zi care începe, am trăi mai frumos. Și ne-am bucura că suntem. Încă. Căci fiecare zi poate fi ziua…"


Aceasta este postarea la care ma duc de cateva ori pe zi si o recitesc! Poate ca am sa o invat, cuvant cu cuvant. Si, chiar si asa, tot nu o sa fie deajuns!

Ii multumesc omului care a tras acest semnal, desi, imi spune ceva, este inutil.
.

duminică, mai 16

Finala Champions League la Bucuresti




Ieri am sperat ca Oltchim sa poata sa intoarca rezultatul. Nu s-a putut! Nu-i nimic! Pentru noi vor ramane campioane. Si-au castigat dreptul sa le iubim la fel ca pe “Craiova maxima”, Steaua, Nadia, Ivan Patzaichin sau Lucian Bute.

In aceasta seara, la Bucuresti, in Piata Constitutiei, Iris intra in teren cu sansa a doua, dar a ajuns in finala cu AC DC. Este o finala a sufletului nostru, o finala pe care o jucam cu gandul la victorie!


Iris, noi te incurajam pana in ultimul minut, oricare ne-ar fi sansa!

sâmbătă, mai 15

Micul print si Florian Pittis la “recycle bin”


Am cautat vorbele cu care se pot descrie sentimentele contradictorii pe care le-am resimtit atunci cand am descoperit o postare despre “Micul print”, la pachet cu niste comentarii aproape revoltatoare. Posesorul blogului, cel mai probabil un tanar (indraznesc eu sa spun aflat in tendinte, adica unisex), indemna propriii cititori sa faca un efort si sa-l asculte pe Florian Pittis, adica pe “Motu”, spunand aceasta poveste. I se parea ca a gasit ceva!

Comentariile, de o constructie atat de plata si de limitata, m-au facut sa ma gandesc la faptul ca si putinii care reusesc sa mai iasa din marasmul metodelor educative reformate pana la ruinare completa, chiar si acestia sunt trasi inapoi de prototipul “omului nou”. Da, pentru ca daca cineva indrazneste sa recomande asa ceva, este anacronic. Chiar si o carte subtire, scrisa si pentru “mici”, dar si pentru “mari”, poate sa dea frisoane. In timpul in care ai putea sa o citesti pare mai utila o vizita la “mall”.

M-a durut mult si ignoranta cu care vorbeau despre un om valoros. Ma gandesc ca, daca ar avea doua minute, ar fi bine sa-l asculte (de doua ori!). La ei nu a mai reusit sa ajunga! Da, nu a reusit sa le faca pe toate cele pentru care avea har, iar cei ale caror comentarii le-am citit eu... ei sunt pedeapsa!

Raspunsu-i, prieteni, “vanare de vant”! . Peste putin timp, or sa ne reprezinte si or sa ne conduca!

joi, mai 13

Inaltarea



Dupa ce am iesit de la gradinita, am dat o fuga pana la biserica, sa-l cautam pe parintele Ionut, cel care acum trei ani in urma, in acelasi lacas de cult ne revela taina botezului. Dansul este cel care ne pune in mana "Trupul Lui", apoi ne povesteste despre “Inaltare”. Si tot dansul ne vegheaza atunci cand ne dam in leagan sau ne jucam fotbal pe iarba din jurul bisericii, fara sa ne dojeneasca.

miercuri, mai 12

Prieteniile de altadata










Mark este cu doua luni mai mare. Spre deosebire de noi, el locuieste la casa si are curte. Acolo organizam, din cand in cand, cate o claca. Muncim cat muncim, pana se mai strica tractorul (spre exemplu!), apoi, ca toate persoanele care se respecta, dam si o fuga pana la locul de joaca de la “Platou”. O tura scurta cu trenuletul (de lemn), apoi fuga acasa, mancare si somn. Nu este simpla viata de copil din ziua de astazi. Agenda este foarte incarcata.
Sigur, atunci cand o sa avem varsta parintilor nostri, o sa ne amintim cum am invatat sa mergem pe tractor, pe bicicleta. O sa ne bucuram ca prietenia a reusit sa razbata timpul si o sa ciocnim un paharel, atunci cand o sa ne intalnim la ziua copiilor nostri. Iar ei, vor bea sucul impreuna!

marți, mai 11

Vin caluseii

Am citit in aceasta zi, pe un alt blog, o postare legata de un festival al berii si despre ceea ce se poate vinde acolo. Printre “vandabile” era numarata si posibilitatea de a fi dat peste cap, in tot felul de roti, totul de la un pret de minim 5 lei. Cam doua beri ieftine. Asa am inceput sa fac socoteli, ce amintiri poti cumpara cu acesti bani pentru un copil ?

Noi am reusit sa “ne dam cu barcuta” pe numai 3 lei. La fel si cu avionul. Ce mai inseamna 3 lei ?

Totusi, mi-am amintit emotia pe care o resimteam in copilarie, atunci cand se zvonea in cartier si se discuta in soapta ca ... vin caluseii !

Cine isi mai aminteste de calusei ?

luni, mai 10

Soseste Maestrul in cetate

In majoritatea diminetilor, drumul catre gradinita se face in mare viteza. Ne-am obisnuit sa fim primii. Aunci cand nu reusim, suferim!

Cam pe la jumatatea drumului exista un loc pentru afisaj, de unde mai aflam cine si cu ce treburi mai vine pe la noi prin sat. Probabil ca exista si un Dumnezeu al provincialilor, daca ii acceptam ca specie distincta. Spun aceasta pentru ca am vazut un afis care le eclipseaza pe toate celelalte. De pe acel afis, un chip atat de luminos transmite o liniste atat de necesara in aceste vremuri. Nu pot sa nu remarc faptul ca si invitatia pe care o face este la fel de potrivita cu ceea ce se intampla in jurul nostru. Ne cheama sa vedem “Egoistul” de Jean Anouilh. Acest OM ne cheama sa ne arate o fata a egoismului, tocmai dansul, cel care a reusit sa palmuiasca de atatea ori nesimtirea si badarania.
Cand am trecut ultima data prin Bucuresti, in fuga, am intrat si pe aleea pe care, ani la rand, a calcat Stefan Iordache, doar pentru a incerca sa respiram acelasi aer, chiar si peste timp. A fost un scurt moment de liniste. Copilul nu stie cine este “strainul” pe care l-am vizitat, dar, in timp, o sa afle. Pentru el pastrez o inregistrare dintr-o emisiune trista, o inregistrare care poate sa fie o buna pilde pentru oricine:


Puteti sa vedeti aici, cea mai reprezentativa scena din aceasta piesa:

“Maestrul Beligan, Egoistul”


Maine, intr-o alta cetate, un alt maestru aduce sunetul pe care il ascultati, intr-o cutiuta de lemn, lacuita.
(pe MixPod ruleaza Joshua Bell, cel care concerteaza la Bucuresti, maine)

duminică, mai 9

Happy birthday for Donald!


La 9 mai 1934, personajul de desene animate, Donald, creat de Walt Disney, debutează pe ecrane în filmul „Găinuşa cea înţeleaptă".


Pentru ca face parte din familia noastra, astazi o sa sarbatorim, cu tort si cu lumanari. Chemam si pe ceilalti copii, indiferent de varsta, se se bucure alaturi de noi.


Votati-l pe Donald aici. Ca orice debutant, avea si el un rol mic!


Update: Cea mai tanara participanta la petrecerea lui Donald.

Unde iți trimit depeșă?

Vreau adresa ta de e-mail:

Delivered by FeedBurner