duminică, ianuarie 20

Calator anonim in falansterul sunetelor, Kitarodia


Imi este draga dimineata pe care mi-o incep cu gandul la un viitor ipotetic, intr-o discutie pe chat cu mama Anei, planuind sa ne incuscrim. Si, in timpul in care ne prostim cu planurile noastre fantasmagorice, in surdina, curg sunete divine.
Asa ajung sa fiu calator anonim intr-o "Kitarodia" pe care o cunosc atat de putin, falanster al sunetelor nascute ca sa vindece rani, sau macar sa le fie balsam.
Si atunci, cand vezi cetatenii putini si frumosi ai acestui regat fabulos in care ti-ai dori sa traiesti pana la sfarsitul zilelor, cand asculti vorbele mereu cantate ale traitorilor acestui taram, o bucurie stranie iti strabate toate cotloanele sufletului, iar speranta incolteste: poate ca, indirect, intr-o buna zi, aceasta o sa fie, putin, si tara ta.

joi, ianuarie 17

Inger, ingerasul meu




Inger, ingerasul meu
Ce mi te-a dat Dumnezeu,
Intotdeauna fii cu mine
Si ma-nvata sa fac bine.

Eu sunt mic,
Tu fa-ma mare!
Eu sunt slab,
Tu fa-ma tare!
In tot locul ma-nsoteste
Si de rele ma fereste!

Amin!



(Unde sa-mi gasesc linistea?)

sâmbătă, ianuarie 5

Ca intr-un vis

Visez tot mai des lucruri neclare, dar care reusesc sa ma sperie intr-atat incat sa simt nevoia sa fug, sa alerg fara noima - doar, doar as reusi sa imi gasesc tihna pe undeva, oriunde. Eu, fata in fata cu spaimele mele viscerale, eu si nevoia mea de a intoarce spatele unui cosmar devenit obsesie. Eu, napadit de toate curcubeele pentru care nu am avut vreme sa le descoper atunci cand ele mi-au zambit.
Zi de zi, ceas de ceas, visul acesta incepe sa nu mai poata fi cuprins de conturul trupului meu, sa erupa in escrescente hidoase, copii maligne ale himerelor mintii mele tot mai obosita. Eu, aproape rupt de toate cele care mi se intampla, ca un observator referential instalat la peluza propriei vieti, privesc in haul care se deschide tot mei generos pentru celalalt eu, concretul din arena, gladiatorul care a uitat sa mai lupte, pentru care sabia a devenit o adevarata povara.
Din cand in cand, trezit ca dintr-un vis, intuiesc pericolul. Atunci, instinctul ma zgaltaie nemilos si ma indeamna sa fug, sa plec din calea iminentei pierzanii, sa ma rup dintre nisipurile miscatoare care m-au cuprins. Acestea sunt momentele cele mai dureroase, cand simt ca imi traiesc foarte concret visul in care vreau sa fug si picioarele nu ma mai asculta...
Tarziu, plictisit si obosit, resemnat in fata intrebarii care nu isi mai asteapta raspunsul, realizez ca nici nu mai exista limita de demarcatie intre vis si realitate. Traiesc continuu doua povesti care au ajuns sa se contopeasca, sa devina o magma amorfa.
Tot mai des, imi doresc sa visez un foc, unul care sa primeneasca locul, sa-l pregateasca pentru alte aspiratii, iar el sa poata sa le hraneasca fara apasarea fantomelor care l-ar putea bantui.
Da, ca intr-un vis, cu disperare vreau sa alerg, insa picioarele nu ma mai asculta.
Mai mult, in neputinta mea, chiar si eliberat din stransoare, nu as sti incotro sa pornesc si m-as abandona deznadejdii fara margini.
Ca intr-un vis, burboane de sudoare mi se preling pe fruntea tot mai ridata, iar eu nu mai pot nici macar sa ma incrunt. Stau si zambesc prosteste tuturor iluziilor care mi-au inflacarat imaginatia. Abia acum inteleg ca nu au fost decat himere, si acelea spanzurate in rapel.

Unde iți trimit depeșă?

Vreau adresa ta de e-mail:

Delivered by FeedBurner