Prietenia unui om este ceva sfant. Sau asa ar trebui sa fie.
Ieri, l-am lasat sa moara, poate, pe cel mai bun dintre cei care mi-au mai ramas prieteni. Oricum, ii numaram folosind degetele de la o singura mana, nici pe acelea toate. Si, totusi, l-am lasat sa moara, asa cum el a ales. Poate ca am pacatuit, insa, daca as fi incercat sa-l salvez, cel mai probabil am fi sfarsit prin a ne face rau reciproc. Peste putin timp, probabil, am sa-mi amintesc de el cu placere, in felul acesta putand spune ca am mai pastrat ceva.
Ma intreb daca povestea as putea sa o dau drept pilda, sau daca nu ar fi mai bine sa o evit.
Daca intr-o buna zi, copilul ar face acelasi lucru cu ratoiul sau?