Omul este construit din întâmplările pe care alţii i le pun la bază, în copilărie, întâmplări care prin alcătuirea lor duc la săparea albiei pe care va curge viaţa lui matură.O poveste pe care nu am avut vreme să o aşez aici este cea din ziua de Ignat. Lumea se schimbă cu o viteză incredibilă, forţându-ne să lăsăm deoparte multe dintre rosturile vieţii în care ne-am născut. Eu mi-am pornit existenţa într-o lume în care se mai trimiteau scrisori, era un lux să ai un telefon, în brad mai puneam (încă) podoabe făcute în casă.
Printre amintirile cel mai bine fixate din copilăria mea se număra una petrecută într-o zi geroasă, în care ne-am trezit în puterea nopţii că să pornim la bunici pentru tăierea porcului. Zăpada scârţâia sub picior iar cerul era incredibil de senin. Îmi amintesc şi acum multe dintre amănuntele drumului către bunicii mei, felul în care ne tot întrebau părinţii dacă ne este frig, radio-ul care ne zgâria urechile cu paraziţii săi. Tot drumul l-am petrecut privind cerul şi m-am gândit la faptul că trebuie să cadă o stea... a porcului. Aşa mi se spusese, că trebuie să cadă o stea atunci când moare cineva.
Mă întreb dacă am reuşit să pun între amintirile copilului meu ceva care să nu se mai şteargă niciodată, mai ales că schimbările impuse de coana Europa tind să facă din tradiţiile noastre nişte simple subiecte de aduceri aminte. Oare îşi va aminti că a mai apucat să participe la o tăiere tradiţională de porc? Eu ţin minte şi acum bucuria cu care copiii se îngrămădeau să călărească porcul proaspăt pârlit şi spălat, frecat cu sare şi învelit cu saci din in.
Pentru noi toţi, acest gen de întâmplare se află pe ultima sută de metri. Oare este ultimul an în care mai putem să trăim asta?
......
