Astazi, un analist respectat, poate usor cam brutal in limbaj, de multe ori, a lansat ipoteza ca pilotul ar fi insistat sa aterizeze acolo si numai acolo, doar ca sa sublinieze un simbol. Cu alte cuvinte, nu puteau sa aterizeze in capitala calaului, ca si cum asta ar fi legitimat ticalosia petrecuta cu saptezeci de ani in urma. Pana unde sa mearga incapatinarea de a apara un simbol.
Daca asa este, atunci, chiar daca sunt greu de inteles, sa ne inclinam in memoria lor. Oricat de prostesc ar parea gestul, acesta este eroism. Lumea are nevoie si de astfel de exemple, chiar daca sacrificiul este imens. Incepand din aceste zile, polonezii au doua gropi comune in "padurea Katyn".
luni, aprilie 12
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
8 comentarii:
Că a fost eroism, că a fost bravadă, că a fost ce-a fost, aşa a fost să fie. Acest tragic accident nu a putut fi evitat indiferent ce s-ar fi încercat. Acolo a trebuit să fie sfârşitul lor şi acolo s-au dus.
Nouă nu ne rămâne decât să ne plecăm capul pentru o secundă în memoria unor necunoscuţi.
Dumnezeu să-i aşeze acolo unde le este locul.
Ce ipoteză frumoasă! Înseamnă că au fost jertfiți în numele unui simbol, nu au avut un banal accident datorat unei erori de pilotaj!
Păcat că e doar o ipoteză.
abbibal : Dumnezeu sa-i ierte!
Andi: Ipoteza mi se pare foarte plauzibila. De ce ar fi incercat de patru ori sa aterizeze? Daca nu reuseau la a patra, oare incercau si a cincea oara?????
Înţeleg că polonezii demarează propria anchetă. Şi cred eu că bine fac. N-am nimic cu anchetatorii ruşi, poate că a fost chiar o greşeală umană. Dar e mai bine să aflăm asta din două surse. Dacă ar fi şi mai multe ar fi şi mai bine...
Eu nu prea cred ca este necesara. Rusii au cel mai mult de pierdut!
Cine stie daca se va afla vreodata adevarul?!
cum am aflat eu, studenta izolata, de acest eveniment? Am avut fix pentru azi de facut o cautare amanuntita despre Canada. Si premierul Canadian a tinut ieri un discurs pe tema accidentului.
Nu stiu ce parere sa am, cred totusi ca accidente din astea s-ar mai putea intampla... poate-poate...
Ilana, ceea ce imi spui ma face sa cred ca traiesti intr-o lume mai buna decat a mea, daca reusesti sa pastrezi inchisa "usa stirilor". Este ceva!
Trimiteți un comentariu