joi, aprilie 29

Marş fără torţe

Fereastra care da spre bulevard este o nenorocire. Zgomot, praf, duhoarea alergaturii cotidiene.

Uneori, spectacolul pe care ti-l ofera aceasta fereastra este apasator, daca il privesti cu ochii unui om matur. La polul opus este perceptia unui copil de trei ani care sta cu nasul lipit de geam si priveste cu ochii cat cepele. Un astfel de exemplu este o intamplare petrecuta in toamna trecuta, zi in care am auzit sirenele, si, ca de fiecare data, ne-am repezit la fereastra: am numarat atunci sapte ambulante, incolonate in spatele masinilor medicilor de la SMURD, toate trecand in viteza, toate cu sirenele si cu girofarurile in functiune… Inclin sa cred ca si in somn, tot acel spectacol tragic l-a reluat, binenteles, intr-o alta “cheie” decat cea tragica.

In aceasta dimineata, cand porneam spre gradinita, am avut parte de un alt spectacol. Unul care l-a mobilizat in asa masura incat a fost nevoie ne luam cu noi si pusca.
Oare cum au functionat resorturile mintii sale, ce mecanisme firave au fost puse in functiune de zgomotul si vibratiile motoarelor blindatelor care ne treceau pe sub balcon?
L-am privit cum se bucura si nu am putut sa nu ma gandesc ca in acele clipe, pe sub fereastra noastra trece un potential tata erou, decorat, mediatizat…. Apoi uitat! Am privit cum tatii unor copii nestiuti pleaca intr-un razboi care nu este al lor. Pentru ei, metronomul masoara fiecare clipa care trebuie sa se scurga pana sa-si vada tatii intorsi acasa.
Si pentru ca in astfel de momente imi dau seama ca viata este scurta, am simtit nevoia sa "scot din cutie" si sa “mangai” din nou darul pe care am reusit sa i-l fac in chiar ziua implinirii a trei ani, copilului meu. Uneori, mi se umezesc ochii pentru ca, atunci cand vorbesc despre copiii lor, toti parintii se prostesc! Pur si simplu!
Si atunci, tot ceea ce ne mai ramane de facut este sa ne jucam, pe ape!

10 comentarii:

Cristian Lisandru spunea...

Pe ape, cu Iris... Mi-ai redeșteptat niște amintiri... Vă doresc amândorura o zi excelentă!

kokoriko spunea...

bine ca nu te-a pus sa-l urci intr-un tab; pe cind o vizita la o unitate militara?

Gabriela Elena spunea...

Parintii nu se prostesc!!!
Este atat de asteptata in oricare familie aparitia copilului, incat dupa venirea lui pe lume, nimic nu este mai important decat el, in ochii parintilor.
Eu respect aceasta.
Si eu sunt fericita castigatoare a unor parinti care ma ajuta, ma sustin, ma sfatuiesc, se mandresc cu realizarile mele.
Ii iubesc din toata inima! :P

Danangib spunea...

O data cu ivirea unui copil se trezeste si "copilul" din fiecare, fericit ca are cu cine sa ia viata de la inceput. Uluitor, dar copiii au o logica implacabila, desi pare cruda si emana nepasare. Asa cum au si o generozitate fara de margini, nestirbita de "educatie".

angi spunea...

Cat sunt de minunate clipele...transformate din zile si nopti, alaturi de copiii nostri!

Sa le traiti din plin!

Cocò (daddysneatness) spunea...

Great video and really interesting blog!

americanu spunea...

ai albumul "12 porti" ?

Virtualkid spunea...

americanu:
Nu il am. Ca sa fiu sincer, mie nu imi mai place ceea ce canta Iris acum, dar copilul il place pe Cristi. Si cu asta nu prea am cum sa ma lupt, deocamdata!

Virtualkid spunea...

Cristian Lisandru:
La asta sunt buni prietenii: sa iti trezeasca amintiri care sa te faca sa-i pretuiesti si mai mult.

Virtualkid spunea...

kokoriko:
Ar fi mai simplu sa ne cumparam tab-ul nostru decat sa ne urcam intr-unul aflat in mars catre Irak sau Afganistan.

Unde iți trimit depeșă?

Vreau adresa ta de e-mail:

Delivered by FeedBurner