Cine poate sa stie unde duce drumul? Cine poate sa stie daca este lung sau scurt, lat sau ingust, lin sau anevoios.In urma cu mai mult de douazeci si cinci de ani, obisnuiam ca in pauza mare sa fug la “libraria din Tiglina” si sa frunzaresc dintre carti. Acolo l-am cunoscut pe un oarecare Cartarescu si i-am cumparat o carte. Tot acolo am mai cunoscut si alte personaje care m-au convins sa sacrific din banii pe care ii pastram pentru tigari. Multi dintre ei s-au pierdut pe drumul despre care am pomenit la inceput. Nici ei nu au stiut nimic despre el si au platit pretul acestei “ignorante”.
Pentru ca stateam doar trei zile in Galati, am fost mereu pe fuga, fara timp pentru aproape nimic. Vizite dupa vizite. Asa ca trebuia sa trecem de cateva ori pe zi pe la florarie. Si am ales-o pe cea din Tiglina I. Asa se face ca, la un moment dat am parcat in fata cinematografului si, in ciuda faptului ca ma grabeam, am luat-o in sens invers, cu copilul de mana, vrand sa revad locul in care mergeam atat de des: Libraria Tiglina. Chiar daca nu ar fi inteles, mi-ar fi placut sa-i arat copilului un loc drag mie.
Libraria tihnita nu mai exista. Si pentru ea, drumul s-a incheiat dramatic, intr-o fundatura. In locul ei s-a instalat o sala de jocuri si pariuri prin care se perinda indivizi adaptati vremurilor dar si nefericiti cazuti in patima dorintelor de imbogatire peste noapte. Spatiul este acelasi. Diferenta este ca acum sunt mult mai multi cei care ii trec pragul, cu mult mai mare regularitate.
Am simtit un gust amar si m-am intors, cu copilul de mana, spre florarie. Ce sa mai faci cu cartile daca si Cartarescu a ajuns sa publice doar pentru bani. Pentru bani si, poate, pentru presedintele Basescu, asa, ca sa nu mai stea cu anii sa citeasca “Levantul”.
Aceasta intamplare s-a petrecut in data de 23 aprilie 2010, ziua in care toata lumea se dadea de ceasul mortii pentru “ziua internationala a cartii”. Nu-i asa ca este cam patetica relatarea? In fond, ce pretentii poate sa aiba o biata librarie de cartier?
Singura parte buna a acestei povesti este aceea ca, pentru mine, ea a murit in aceeasi zi cu William Shakespeare şi Miguel de Cervantes, insa in alt an.
.
34 de comentarii:
Multe locuri au murit. Nu numai librării (şi librăriile mele s-au închis), dar au dispărut şi cârciumi cu vechi tradiţii în Bucureşti, locuri unde odată se întâlneau mari scriitori, lumea despre care vorbim cu respect... Au dispărut şi locurile care altădată erau magazine de meşteşugari, negustori care încă mai ţineau rafturile de acum 150 de ani. A dispărut mirosul bunicilor, amestec de naftalină şi lavandă. A dispărut pavajul de lemn, unic în Europa, şi nimic nu mai aminteşte de roţile dure ale trăsurilor de altădată. Au dispărut caii din oraş, geamgii, coşarii, căruţele cu pământ de flori, vânzătorii de mături, zarzavagii şi poliţiştii care schimbă semaforul... Au dispărut maşinile vechi, elegante, au dispărut şoferii cu uniformă şi chipiu, au dispărut pălăriile de fetru însoţite de bastonul cu măciulie de argint. Au dispărut portţigaretele, brichetele cu benzină, ţigările fine de import. A dispărut plimbarea de seară, doamna cu căţelul, pălăriile cu pene... Pe nevăzute ne-au dispărut actorii, scriitori, dizeuzele, fotografii din parc cu aparat cu burduf, flaşnetarii, biletele de papagal... A dispărut lumina galbenă a soarelui care ştia mângâia faţa, a dispărut ploaia caldă de vară, a dispărut ciocârlia şi sticletele din parcuri, căpriorii din pădurea Băneasa, a dispărut arhitectura cu coloane de marmură roşcată şi trepte negre... Nu mai este plăcerea şi bucuria de a vedea pe cei din jur.
Oare noi mai suntem... sau treptat am dispărut fără să ne dăm seama?
le zice bine bibliotecaru
au disparut multe
si nu prea am pus nimic in loc
ba nu:
manele, plante etnobotanice, cafenele de fite, gipane de neam prost, telefoane mobile cu tonuri imposibile, mall-uri, rigips cu spoturi, haine de plastic, termopane, vinzatori de seminte/ochelari de plastic/floricele, ciini comunitari, oameni ai strazii, aurolaci... mai puneti si voi
Din poza ta se vede apartamentul în care am locuit câţiva ani. Din nefericire, librăria deja dispăruse în perioada în care am stat în zonă. Dar mi-o amintesc din vremurile mai vechi.
(offtopic: Să înţeleg că nu citeşti mail/postare veche? L-am găsit pe Bursaci. Ai fost atât de aproape de el... Nu-i nimic, până învaţă fiul tău să-l citească, mai este vreme)
Pe acolo mi-am petrecut şi eu anii de liceu. Aveam, la Liceul Mihai Kogălniceanu din apropiere, un profesor de română, Dl. Vasile Caragea, care ne-a învăţat să intrăm în librării şi să frunzărim cărţile, că sigur se va lipi vreuna de noi...
Acum nici în Târgu Mureş nu au rămas prea multe librării, recunoaşte! :(
Si libraria mea s-a stins.Se chema "Eminescu",din Oradea.Acum pragul ei e trecut de oameni bolnavi,deoarece acum,acolo,e o farmacie.
Ce ma bucura totusi e faptul ca baietii mei vor citi carti pe care eu le-am cumparat sacrificand prajituri sau "lucruri de fete"...in vremea cand eram o liceana dornica de "carte".
Multumesc pentru vizita! Va invit sa-l admirati si pe Nero, alintatul familiei, azi am postat ceva simpatic. Cat priveste pasiunea pentru lectura, am uneori senzatia ca aceasta lume moderna acapareaza pana la sufocare chiar si cele mai umile resurse literare. Predau limba romana de 4 ani dar recunosc, mi-e frica de cursul societatii in care traim, de impasibilitatea copiilor in fata unui fragment literar....Geniala intrebarea din final a Bibliotecarului!
de ce am face acest lucru?
Sufletul Librariei nu moare.
Undeva tot isi va deschide portile.
Ceea ce este trist ca in locul ei nu a aparut ceva mai bun ci...o sala de jocuri si pariuri. :(
E foarte trist acest lucru, dar din păcate o singură mână de oameni care iubesc cu tot sufletul cărțile, nu pot lupta împotriva celor mulți și imbecili.
e trist, mor la fel ca orice fiinta cu suflet.
sa pastram macar cartile...
Ce pot să mai spun, se distrug şi puţinele lucruri valoroase care ne-au mai rămas. Păcat, mare păcat.
Prea puţini sunt cei care mai iubesc literatura, care apreciază cărţile şi scriitorii.
Ce amintiri mi-ai trezit...of si eu caut un profesor din liceu, poet intr-o vreme in Galati, si-mi muncesc creerul sa-mi amintesc numele lui tot (nu porecla), mi-as dori sa recitesc macar cateva publicatii ale lui.
Si da, locurile se schimba, o nebunie a rasturnariilor, a demolarilor a chiciurilor,... .
Habar n-avem si nu vom sti cata istorie ingropam de vie.
Locurile nu mor... raman in amintirea noastra ca si cei dragi pe care-i pierdem. Pana la urma nu pot ramane ca pe vremea lui Stefan cel Mare, ca o enclava, dar isi pot pastra o utilitate adecvata. Din pacate, inlocuirea este dezastruoasa. Sa inlocuiesti o carte cu un mini cazino mi se pare oribil, ca o ironie!
poate oamenii au uitat placerea de a citi...si cu tehnologia se pot afla mai usor informatii..dar e pacat, mirosul unei carti vechi mereu imi trezeste amintiri :)
E trist ca dispar librariile si bibliotecile, dar si mai trist este ca in locul lor apar...malformatiile inculturii...
Si ce filme am mai vazut la Cinema Tiglina - iar inainte de a intra la film dadeam o raita si prin librarie. Ce vremuri.... Poza asta ma baga cu capu'n borcanul cu melancolie.
V.
V: Imi pare rau pentru borcan. Melancolia era de neevitat. Din cinematoraf nu a mai ramas decat "cutia"... si floraria de la fosta iesire!
O sală de jocuri pe locul unde se ridica, altădată, o librărie. Din păcate, nici măcar nu este un caz izolat. Dar, aşa după cum merg lucrurile, unii ar spune la ce ar mai fi bune şi librăriile astea? Cunosc şi eu destule cazuri, la mine în cartier s-au închis, în ultimii ani, vreo patru. Oamenii au ridicat din umeri şi s-au îndreptat către altele mai îndepărtate. Cât or mai exista şi acelea...
Gânduri bune, ştrumfilor, cu dor de literatură şi de carte răsfoită...
Bibliotecaru:
Este incredibil de adevarat! Poate ca ne mai alintam si noi, putin, dar un sambure de adevar tot exista....
kokorico:
sa nu uitam si mitingurile fara un scop concret!
Adi Vera:
Locul acela este incarcat de istorie, cel putin pentru mine.
Cartea este mai mult decat valoroasa....
o sa venim special ca sa o luam, intr-o buna zi!
silavaracald:
si pentru mine LMK-ul este un loc de suflet, impreuna cu multi dintre profesorii si colegii pe care i-am avut.
Florina:
Frumoasa meserie ti-ai ales, pacat ca a ajuns de batjocora actualilor guvernanti.
vreausite:
nu este nimic obligatoriu!
nimic!
Gabriela Elena:
Este inca una dintre situatiile in care realitatea se dovedeste a fi cinica.
Diana:
Oricata indignare ai acumula, ei sunt foarte, foarte multi, dar si extrem de hotarati!
Zenna:
Nu ne ramane decat varianta in care sa ne consideram ca parfumul bun.... tinut in sticlute mici!
Brandusa:
Nu stiu de ce sunt tentat sa cred ca este vorba despre Florin Iaru...
As avea curaj sa si pariez!
Elena Toma:
Se intampla in lumea reala, iar unul dintre motive este si acela ca multe carti sunt atat de scumpe incat taie orice sansa de a se mai apropia cineva....
kid4ever:
Cartea ar trebui sa ramana carte, totusi!
elena marin-alexe:
ceea ce apare in loc ne arata fata, chiar si a noastra, a celor care ne lamentam.
Cristian Lisandru:
Este o forma de resemnare, logica, dar este pacat.
Oare aş putea descrie vreodată starea aceea pe care mi-o dadea în anii '80 operaţiunea zilnica numita "vânatoare de carţi"? Oare copiii mei cu e-book-urile lor ar putea înţelege ce înseamnasa să vânezi cărţi?
Eram student la Tg. Mures si dupa masa de prânz de la cantina studenteasca plecam pe jos dupa carţi. Primul popas la librăria Universitatii, dar mare lucru nu gaseama acolo niciodata asa ca tinta principala era centrul la Libraria Centrala sau uneori la Casa Cartii.Baleiam toate librariile si terminam cu anticariatul de pe str. Kosuth. Carti apareau putine 10-15 bucati dintr-un volum si daca nu le nimereai ranâneai fara ele si le admirai apoi la colegi in mana. As enumera cateva titluri vanate atunci: Trei dinti din fata, Cel mai iubit dintre pamanteni, Moisei, Biblioteca din Alexandria, toate cumparate pe sub mana sau gasite la "vqnatoare" si cumparate si apoi retrase de cenzura comunista.
@Popa Emil:
In acei anii cartile erau incredibil de accesibile. Imi vin in minte cateva exemple: un pachet de tigari era de trei, patru ori mai scump; o bere era de doua, trei ori mai scumpa.
Alte vremuri.
Trimiteți un comentariu