Astfel de întâmplări, petrecute la ţară, acolo unde confortul nu este chiar la el acasă, pot să convingă pe oricine că veşnicia, dacă există, doar acolo poate să îşi aibă rădăcina. Ce poate să fie mai frumos şi mai sănătos decât să vezi boboceii cum se cresc unul pe celălalt, cum descoperă împreună fel de fel de lucruri de o "importanta cruciala”, dar de o inutilitate dezarmantă.
Cu toţii tânjim după asfalt, apă curentă, încălzire centrală, lift, interfon, interneta... uitând câtă bucurie poate să îţi aducă doar un schimb de priviri, într-o amiază de primăvară, pe unul dintre dealurile care străjuiesc Târnava Mică.
Este atât de multă frumuseţe pură, că nici nu îţi vine să mai ştii de nimic altceva. Apoi îţi aminteşti de faptul că există şi nevoile unei educaţii, că îţi doreşti să ai acces şi la nişte spectacole, diverse lucruri lumeşti, fără care nu prea mai poţi trăi. Pui capul în pământ şi porneşti către casă, promiţându-ţi că nu o să dureze prea mult până ai să revii, tot pentru ei, pentru bobocei.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
Totul e să le îmbini aromonios pe amândouă: nevoia de puritate cu cea de educație. ”Bobocul” tău e un norocos în privința asta.
Minunaţi boboceii din foto :D
Iar veşnicia de la ţară nu nu ne mai e suficientă, avem nevoie în zilele noastre şi de un pic de veşnicie de la oraş :D
doi boboci care se privesc ochi în ochi şi par să se înţeleagă aşa de bine, oare ce şi-or spune ei?
superbe pozele, nu te superi că mi le-am salvat şi eu, nu? :)
@silavaracald:
Bobocul meu mai are (inca) acces si la alternativa, cata vreme o sa-i mai avem pe bunici.
@arcadia:
Mie mi-ar fi mai mult decat suficienta, dar ce ne facem cu scoala????
@puideblog:
De ce sa ma supar, doar faci parte din gasca noastra....
Trimiteți un comentariu