Sfântă zi de florii

Astăzi s-au deschis cerurile şi au lăsat lumina să coboare. După ce s-a mai zburlit încă o dată la noi, vremea rea a lăsat locul miresmelor în chiar ziua florilor. Am străbătut drumul dintre casă şi biserică având în stânga şi în dreapta, peste tot pe unde vedeai cu ochii, numai pomi în floare. Preţ de câteva clipe mi-am amintit de curtea casei tatălui meu şi de hortensia din grădină. L-am revăzut cu ochii minţii stând în capul mesei instalată în foişorul de sub piersic. Era ziua Floriilor iar noi toţi aveam câte o scrumbie în faţă. Glumeam şi ne pregăteam să intrăm în Săptămâna Mare.

Apoi m-am întors în prezent, şi m-am bucurat de ceea ce am. Am tras aer în piept şi mi-am îndemnat copilul să se bucure de verdele crud şi de adierea blândă. Ne-am întors acasă fluturându-ne pletele în vânt. Dacă ne-ar fi văzut, chiar şi Samson s-ar fi simţit lipsit de puteri.
Când am ajuns acasă, în faţa blocului nostru am avut revelaţia gestului de frondă: anul acesta, parcă într-un protest pregătit atent, magnolia noastră şi-a amânat sărbătoarea propriilor flori. Pur şi simplu nu a înflorit, încă....

La mulţi ani pentru toţi cei care nu poartă floarea doar la butonieră!
.