Resimt o oboseală îngrozitor de apăsătoare, fără să fie rezultatul unei astenii de primăvară. Pur şi simplu încep să mă lase puterile, dar încă mai pot să îmi dau seama că cel mai periculos lucru este să îmi îngăduiesc o singură zi în care să-mi spun că nu se dărâma lumea dacă aleg să mă odihnesc puţin. Aş fi pierdut, dar mai ales mi s-ar nărui cele mai frumoase aspiraţii.
Am învins şi astăzi, poate şi mâine... apoi?
vineri, aprilie 1
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Iti doresc putere. Se spune despre adevaratii luptatori ca pot merge inca mult si bine din momentul in care spun ca nu mai pot . Eu am experimentat asta , iar Motivatia ta este absolut superba . Se merita !
@Alm:
Nici nu se pune problema sa nu mai pot, doar ca am momente in care imi face bine sa mai deschid cate o "supapa de refulare"... pentru reechilibrare.
Trimiteți un comentariu