Am citit în aceste zile două postări despre familie, despre curăţenie şi aspiraţii obişnuite, despre oameni care îşi consumă trecerea mai bine sau mai rău, despre oameni care reuşesc să treacă prin talazurile vieţii sau alţii care se usucă pe picioare, încă de tineri. Nu am ştiut în care dintre ele să-mi regăsesc familia, în povestea pe care o spune Mana, sau în cea a Melaniei? Fiecare dintre ele sunt momente din viaţa mea reală, fiecare în parte îmi scoate în faţa ochilor pe cei care nu mai pot să-i văd decât cu ochii minţii, atunci când îmi lipsesc. Iar asta nu se intâmplă chiar rar.
Ieri am fost martorii unui final de drum. Copacul de peste drum de blocul nostru a căzut pradă furtunii din noaptea precedentă, dar numai după ce aceasta şi-a încheiat răfuială şi s-a mutat în alte părţi ale ţării. Ieri, puţin după ora prânzului, liniştea relativă care s-a instalat după ce mai toate familiile s-or fi ridicat de la masa de prânz a fost întreruptă de un sunet înfundat, urmat de un foşnet de frunze răscolite. Aşa, simplu, fără nimic festiv, a murit copacul. Fiind sfârşit de săptămână, nimeni nu s-a apucat de cele lumeşti pentru cel căzut la ora de tihnă. Poate că, peste câteva zile, într-un gest altruist, cineva va sădi un pui care să înlocuiască pentru viitor, copacul, iar povestea va merge mai departe.
7 comentarii:
Atât i-a fost scris să trăiască.
Ce te faci însă, când un vecin idiot face cerere la primărie să vină să taie copacul din faţa scării, un plop de 30 de ani sănătos tun, doar aşa... că dacă vreodată, cine ştie? o să cadă şi-o să-i spargă lui geamurile???? (vezi povestea cu drobul de sare).
Şi-au venit băieţii de la primărie, si-ai tăiat plopul fără milă, cu drujba! Din păcate dormeam, era într-o dimineaţă de sâmbătă. M-am trezit prea târziu şi totuşi nu, pentru că tocmai se pregăteau să-l taie şi pe cel de alături. Nu vrei să ştii ce scandal am putut face! plângeam şi ţipam ca o nebună, dar chiar nu m-am putut stăpâni! Au plecat. Am reuşit să-l salvez.
În fine, să fi văzut plopul ăla culcat la pământ...n-avea nimic, era perfect sănătos! am suferit mult şi nici acum nu mi-e bine! s-a dus umbra şi oxigenul, ca să nu mai zic că acum vecinii din blocu de vis a vis se uită la mine-n casă ca la tv.
Plină lumea de cretini. Am zis!
Nu degeaba se spune în popor că unii mor precum copacii, în pcioare.
Când am tăiat nucul din curte, pentru că risca să cadă peste curtea vecinului, primăria ne-a obligat să sădim alți 5 pomi în locul lui, pentru păstrarea echilibrului ecologic, deși plantasem cel puțin pe atâția în curte în urmă cu câțiva ani și nu ne-a premiat nimeni. Cum asta cerea timp și pricepere, am preferat să plătim contravaloarea lor și să sperăm că au făcut angajații primăriei lucrul acesta.
Chiar sunt curioasă: dacă vor planta altul în loc, am certitudinea că și cei 5 copaci ”ai noștri” își au rădăcinile înfipte pe undeva în oraș, nu doar ne-au încasat banii de pomană.
Cândva...copacii mureau în picioare.Acum planeta se razbuna pe toate rautaţile pe care i le-am facut noi în timp. E trist când cad copacii şi mai trist este că de cele mai multe ori fac victime.
Gânduri bune de la Vrancea Kid!
Din nefericire, prea des se întâmplă, Sorine...
Gândurile mele bune se îndreaptă către voi, la ore "mari". Vise frumoase!
@Bianca Dobrescu:
Este o idee pe care am sa o iau in calcul.
@georgiana:
Chiar sub fereastra noastra a fost o magnolie care reusise sa ajunga pana la fereastra noastra. Au taiat-o imbecilii care au facut un spatiu comercial la parter, mana in mana cu administratorul blocului.
@silavaracald:
Ar trebui sa mergi la primarie si sa intrebi unde au fost plantati, ca vrei sa-i stropesti.... s-ar putea sa ai surprize!
@elena marin-alexe:
Multumim pentru gandurile bune si pentru vorbele pline de har.
@Cristian Lisandru:
Totusi, este in firea lucrurilor. Si furtuna este tot natura....
@Bianca Dobrescu:
Intr-o oarecare masura imi pare rau pentru ca nu mi-am pus eu aceasta problema, mai ales ca poate sa fie o lectie foarte buna si pentru copil.
Trimiteți un comentariu