luni, aprilie 11

Les tribulations de Karla

Cam cu un an în urmă descopeream pe un blog nişte imagini care mi-au trezit nişte amintiri frumoase, şi totuşi, dureroase. În scurt timp se vor împlini patru ani de când accesul la hortensiile din curtea casei tatălui meu ne-a fost blocat de o întâmplare simplă, de viaţă, dar mai ales de urmările acesteia.

Rar am întâlnit un jurnal mai îngrijit, mai cu suflet de om care umblă cu sufletul prin locurile pe care le străbate. Fiecare lectură pe care am făcut-o a fost asemeni uneia pe care o faci într-o zi rece şi ploioasă de toamnă. Cum să nu îţi bucure sufletul atunci când păşeşti pe aleile unei grădini din Edenul gândurilor şi al vorbelor frumos ticluite.

Săptămâna trecută, ştiind că noi aşteptăm cărţi poştale din lume, acest om frumos a găsit de cuviinţă să facă mult mai mult decât atât, trimiţându-ne un colet cu jucării, bomboane dar mai ales paisprezece cărţi poştale făcute manual şi însoţite fiecare de câteva explicaţii minimale scrise tot de mână. Ce poţi să mai spui când eşti pus în faţa unui astfel de gest? Cum mai poţi să mulţumeşti pentru el?

Aşa au ajuns toţi copiii din grupa noastră, preţ de de câteva minute să străbată străzile oraşului Toulouse, să afle poveşti despre avioanele Airbus şi despre stadionul unde puseaza inima sportivă a oraşului, despre Pont Neuf şi despre basilica Saint-Sernin. Poveştile copilăriei sunt fermentul viitoarelor pasiuni, ale aspiraţiilor maturilor de peste nişte ani. Imaginile proiectate de pe ecran, însoţite de vorbele educatoarei noastre au pus încă o sămânţa a cunoaşterii în minţilor unor îngeri. Toate acestea s-au întâmplat într-o atmosferă încărcată de două fiole de parfum de violetă, floarea emblematică a oraşului Toulouse, răspândite în cinematograful ad-hoc. Într-un fel, cu toţii am plutit pe Maison de la Violette sur le Canale du Midi... şi am cântat cu toţii imnul unei echipe violete, pe care am simţit-o tot a noastră, fie şi numai pentru câteva minute...

Ştim sigur că i se va umple inima de bucurie văzând cum a fost la vizionarea din căsuţă piticilor.

5 comentarii:

Anonim spunea...

să ştiţi c-am stat şi eu acolo jos pe podea, lângă ceilalţi copii şi m-am uitat cuminte la proiecţie, şi mi-am imaginat că în loc să citesc informaţiile (am aflat şi eu lucruri noi), mi le-a citit doamne educatoare, a fost tare frumos!

Virtualkid spunea...

puideblog:
Ziua de vineri este o mare sarbatoare, de fiecare data...
ar trebui sa-i vezi cum freamata in timp ce instalez "hangaralele".

Anonim spunea...

aha, faceţi în fiecare vineri câte-o proiecţie! mă primiţi şi pe mine într-o vineri sau faceţi cultură doar cu "circuit închis"?

Bibliotecaru spunea...

Un blog plăcut şi interesant... Vânarea florilor nu este o preocupare aşa uşoară.

Virtualkid spunea...

@puideblog:
Se poate, cum sa nu?
Oricand, in zi de vineri dupa pauza de pachetel.

@Bibliotecaru:
Multumesc pentru cuvintele de apreciere.

Unde iți trimit depeșă?

Vreau adresa ta de e-mail:

Delivered by FeedBurner