Se intampla uneori ca lucrurile sa vina mai devreme decat ai spera, cu o intensitate care sa depaseasca orice asteptare. Ieri, la doar doua zile de la primul antrenament, echipa noastra, "Speranta" a intalnit "Viitorul", ocazie cu care s-a produs si debutul in primul meci oficial din cariera "numarului 8".Asteptat cu sufletul la gura, meciul a fost prilejul unei confruntari plina de patima, in care echipa noastra, desi aflata intr-o grupa de varsta inferioara, a facut fata cu succes partidei.
Bucuria mea de parinte a fost imensa atunci cand l-am vazut introdus in teren pe cel mai mic fotbalist al echipei (multi dintre adversari aveau chiar si cu trei ani mai mult decat el) si am constatat ca reuseste sa joace de la egal la egal, fara inhibitii, dar mai ales cu inspiratie si cu eficienta. Am inregistrat cateva dintre momentele acestei prime partide cu gandul la ziua in care ne vom amuza privind in urma, la inceputuri. Adevarat, imi tremura mana si simteam o puternica strangere de inima. Puiul meu era in arena, cu zeci de ochi atintiti asupra lui, iar el se descurca incredibil de bine.
Sincer, a existat un moment in care inima mi-a inghetat, atunci cand "speranta mea" a fost aproape de a debuta chiar cu gol. Daca ar fi reusit, toate aceste intamplari ar fi putut fi cu mult mai mobilizatoare. Chiar si asa, ramane istoria unei intamplari pe care am reusit sa o fac nemuritoare: "debutul numarului 8".
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu