luni, iulie 9
Galati, Masita Shop
Vacanta petrecuta la Galati a fost un prilej foarte bun de a cunoaste orasul, de a vedea locuri prin care si copilaria mea si-a consumat momentele sale de curiozitate, incantare sau tristete pasagera. Nu cred ca mai exista vreo sansa de a ajunge sa locuim acolo, dar chiar si asa, simt o mare impacare atunci cand imi vad fiul simtindu-se atat de bine si acolo, adaptandu-se ca intr-un al doilea sau mediu familiar.
In plimbarile zilnice, aproape fara exceptie, unul dintre momentele savurate la maxim era vizita in magazinul deschis de reprezentanta Masita Romania. Asa cum era de asteptat, in acest loc Otelul inca mai este campioana, majoritatea materialelor incercand sa readuca in memoria celor care ii trec pragul un capitol de glorioasa istorie sportiva locala. Chiar daca eu nu sint foarte incantat de marketingul agresiv, nu pot sa nu accept ca la varsta copilariei toate aceste insemne au alte valori, produc trairi care pot declansa pasiuni ulterioare.
Una peste alta, Masita Shop a fost un loc in care zambetul ne-a fost sincer, chiar daca in Champions League nu mai suntem decat in amintire.
.
Etichete:
echipament,
galati,
magazin,
masita,
oficial,
otelul,
shop,
sportiv,
virtualkid
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu