Pole position

Era una dintre cele mai toride dintre zilele pe care le-am petrecut la Galati. Am mers impreuna in parcul in care mergeam foarte des pe vremea cand eram licean. Acolo am trait multe dintre momentele pe care mi le amintesc cu mare placere, dar mai ales imi amintesc cum treceam il strabateam grabit in fiecare dimineata, in drumul spre scoala.

Am fost foarte mirat sa constat ca apoape nimic nu s-a schimbat in interiorul sau, inafara de arborii cu mult mai semeti acum. Acolo, in interiorul acelorasi garduri, sfidand parca frenezia invadarii beznetice a spatiilor comerciale incropite peste noapte, acolo am simtit o ramasita din izul anilor pe care i-am lasat in urma, demult.

Ceea ce m-a intristat insa cel mai mult a fost faptul ca "tabla de sah" pe care am regasit-o in centrul acestui parc a ramas fara piesele de jumatate de stat de om, iar in chiar mijlocul ei a aparut infipta in beton o teava asemanatoare unui catarg caraghios. Daca in cazul pieselor de sah mi-a fost foarte clar ca in nebunia generala generata de pretul mereu crescator al fierului vechi, unii i-au gasit cu totul alta intrebuintare, pentru teava implantata in tabla de sah, oricat am incercat, nu am putut sa gasesc un rost acestei aparitii.

"Oraselul copiilor" din Galati, pentru ca asa se numea pe vremea in care strangeam ploaia in plete si credeam ca sunt nemuritor, isi duce discret povestea mai departe...

Noi, simpli trecatori prin acest colt uitat de timp, am intrat intr-un circuit ad-hoc al aducerilor aminte, de aceasta data din pole position.