miercuri, iunie 9

Lupta cu nesimtirea

Vremurile pe care le traim ne inraiesc, oricat am incerca sa ne opunem.

Calcule complicate aratau ca la sfarsitul acestei saptamani am fi putut sa plecam, pentru prima data la mare. Motiv pentru care am decis sa repornim masina noastra, dupa un an si jumatate, timp in care am renuntat sa o mai folosim tocmai pentru ca aveam nevoie de bani pentru lucruri pe care le-am considerat mai importante. Am apelat la dealerul local al marcii, desi este un lucru recunoscut, este cea mai scumpa varianta.

Aceasta decizie a fost sursa unor enervari ulterioare pe care nu le credeam posibile.
Din acest motiv, o sa povestim aici, in episoade, cum minciuna prin omisiune poate sa devina procedura interna intr-o multinationala. Nu cred ca putem sa scoatem la iveala lucruri pe care nu le stie nimeni, insa, o sa facem tot posibilul sa generam discutii legate de felul in care isi bate joc de tine, clientul, individual ajuns in pozitia de “dumnezeu temporar”, depozitarul adevarurilor absolute. Probabil, copilul lui o sa se bucure de cateva zile in plus de vacanta, poate chiar la marea la care noi nu mai ajungem.

Cei care vor dori sa isi povesteasca propriile intamplari se vor bucura si de sprijinul nostru. Insa, ne dorim si mai mult sa gasim prieteni care sa porneasca o lupta cu ofertele mincinoase.

Daca o sa simtiti nevoia sa va alaturati, puteti sa lasati un semn aici: moneda.virtuala@gmail.com

Copiii nostri vad toate acestea. Daca nu facem nimic, vor avea de ales intre “a deveni prostiti sau prostitori”. Se vor perfectiona la cursuri platite de multinationale, apoi se vor intoarce impotriva tuturor, zi de zi tot mai eficienti in a omite.

Noi, oricum ar fi, va multumim!

20 de comentarii:

doctorultau spunea...

am lucrat intr-o multinationala si stiu ce vorbesc
sint masinarii extrem de eficiente in fata carora cei mai multi dintre noi nu avem nici o sansa
iar noi, cei care la "animam", tindem sa uitam ca de fapt luptam impotriva noastra

Unknown spunea...

Minciuna prin omisiune e de acum sport national, tocmai prin eleganta aparenta.
Inteleg supararea...

Cristian Lisandru spunea...

Lupta cu nesimţirea este permanentă, de la cei care te calcă pe pantof şi nici măcar nu îşi cer scuze şi până la aceia care sunt cocoţaţi în fruntea ţării şi pretind că sunt manageri extraordinari. Multe experienţe neplăcute am avut şi eu, de-a lungul timpului, fiindcă nesimţiţi au fost şi mai sunt şi vor mai fi...

Să aveţţi o minunată, ştrumfilor!

kokoriko spunea...

pe ei pe mama lor

Virtualkid spunea...

doctorultau:
asa cred si eu. nu mai vedem decat avantajul absolut imediat!

Virtualkid spunea...

keltghost:
iti multumesc pentru suport!
stiu ca si tu ai patit-o cu putin timp in urma cu "rapunzatorii la telefon".
in mare, este cam aceeasi grija pentru clientul caruia i-ai luat odata banii si care il ai la mana!

Virtualkid spunea...

Cristian Lisandru:
Ma bucur sa te vad alaturi. Inseamna mult pentru noi!

Virtualkid spunea...

kokoriko:
sunt multi si se ascund in spatele banilor pe care ii au multinationalele pentru care lucreaza.
si se mai bazeaza si pe faptul ca au timp sa astepte pana te plictisesti, pana iti dai seama ca nu poti sa iti otravesti viata luptandu-te cu ei.
pe restul, mai grabiti, ii taxeaza cu aceeasi nesimtire, din zi in zi mai elaborata.

https://incertitudini2008.blogspot.com spunea...

Am patit-o saptamana trecuta- s-a oprit curentul, nu pentru ca se facea vreo reparatie, ci , pentru ca , de 40 de ani, de cand s-a construit blocul, n-au schimbat ce trebuia schimbat.
Am dat 5 ( CINCI) telefoane la Craiova, eu locuind in Pitesti, de fiecare data asteptand cel putin cate alte 5 minute.
Stii cum i-am urnit? Eu, profesoara de limba romana, i-am injurat de nu s-au vazut, le-am spus ca fiul meu are in Bucuresti o functie importanta si ca pana seara ii dau la toate televiziunile.
Au venit in cateva minute( dupa o asteptare de 6(SASE ) ore.

Ce pot sa mai adaug?

elena marin-alexe spunea...

Cam inegala lupta cu nesimtirea...

Virtualkid spunea...

INCERTITUDINI:
Eu abia acum imi caut metoda de lupta impotriva unei situatii ofensatoare. Printre care se numara si aceasta. Am si inceput sa primesc mesaje pe mail, mesaje ale unor oameni care au citit si s-au regasit pe ei. Cu cat se aduna mai multi cu atat o sa putem sa le batem obrazul celor din staff-ul multinationalei. In plus, intentionez sa contactez si producatorul, la el acasa. Poate doreste sa cunoasca acest "fapt divers" di Romania.

Virtualkid spunea...

elena marin-alexe:
Este adevarat, este din ce in ce mai inegala lupta, din moment ce a aparut si profesorul de nesimtire.
Se numeste "traner", este bine platit, este cinic, este eficient. Sterge si cea mai mica urma de bunsimt. El produce, pe banda, oameni capabili sa-ti infinga cutitul in timp ce iti zambesc.

Gabriela Elena spunea...

Minciuna pe fata sau prin omisiune caracterizeaza un om, un colectiv, o natiune.
Eu iubesc ADEVARUL! :)

Virtualkid spunea...

Gabriela Elena:
Cu toate acestea, simpla ta dorinta de a promova aceasta valoare nu este suficienta. Intentia este sa incerc o campanie concentrata si concertata.
Poate reusesc sa dau un exemplu si pentru altii, cine stie?

Unknown spunea...

Este foarte greu,din ce în ce mai greu pentru adevăr si cinste,în aceste locuri,în aceste momente,când grasii care sufocă natiunea sunt în majoritate oamenii onesti.Adevăratele racile din societate nu se mai văd;au cale liberă să se manifeste.

Virtualkid spunea...

Elena:
Si nu ezita deloc sa se manifeste!

Anonim spunea...

kidule - mie- îmi umblă prin cap o idee :
După cum în blogosferă se face şi reclamă - hai să facem noi ANTIRECLAMĂ !
Cum ?
Un blog făcut expre pentru asta !
Un blog pe care în funcţie de categoria de produs- maşini, electrocasnice, etc - să se grupeze poveştile " impropriu zis poveşti " că-s lucruri reale - despre cum îşi bat joc de noi.
Şi fiecare punem pe blog un banner către acel blog .
Ex : pe pagina maşini , denumirile mărcilor, şi la fiecare marcă cu pagina ei de " poveşti ".
Aşa omul înainte de a face un pas- intră pe blogul " şi-au bătut joc de mine " şi ceteşte ce-l aşteaptă.
Dacă e făcut bine , se vor mişca chiar şi multinaţionalele - că reclama negativă nu le convine.

Virtualkid spunea...

...propunerea este binevenita, mai ales ca exact asta era intentia!
acesta era motivul pentru care am specificat si in postare ca astept pe cei dispusi sa se alature sa imi trimita mesaj la adresa de mail: moneda.virtuala@gmail.com

am fost surprins sa vad reactiile generate de o postare atat de generala!
blogul frustrarii.... se face!
bine ai venit!

Fleur du May spunea...

Nesimtirea, egoismul, avaritia, rautatea sunt la tot pasul. Suntem inconjurati de ele.

Virtualkid spunea...

FleurduMay:
Intocmai. Mai mult, ne infesteaza! Ne fac sa fim si noi la fel.

Unde iți trimit depeșă?

Vreau adresa ta de e-mail:

Delivered by FeedBurner