luni, iulie 4

Păstruga lui Săndel

Patru ani am plătit factura pentru un telefon pe care nu l-am utilizat, dar care a fost al tatălui meu. Mi-am dorit să pot să-l dau nepotului său, ca să poată să-i ducă şi în acest fel numele mai departe.
Astăzi, când m-am întors din oraş, după ce umblasem cu treburi mărunte, în timpul în care copilul dormea somnul de prânz, telefonul care este acum al lui a sunat. M-am emoţionat imediat pentru simplul fapt că pe afişaj apărea un nume, ceea ce însemna că este cineva al cărui nume a fost salvat de către tatăl meu. Am răspuns. Vocea de dincolo a întrebat dacă sunt domnul... şi a folosit numele de familie. I-am răspuns că da, iar până să-i spun că nu sunt cel pe care îl caută şi-a dat drumul la gură. Era "Sandel, ăla pe care l-aţi ajutat să scoată maşina din şanţ, la Murighiol, acum cinci ani, când ploua cu găleata. Am venit în Galaţi şi v-am adus o păstrugă frumoasă, special pentru dumneavoastră.” I-am mulţumit, fără să-i mai spun că defapt nu sânt cel care crede, dar că sânt plecat din oraş şi că nu am cum să-l primesc. Am mai schimbat câteva vorbe despre motivele pentru care "nu m-a mai văzut pe acolo”, fără să-i spun adevărul crud.
Imediat după ce am închis, a început tentaţia de a suna înapoi şi de a-i spune omului că a vorbit cu altcineva. Cu cât trecea timpul era tot mai greu să nu fac asta. Atunci m-am hotărât: am şters apelul din registru, am şters şi numărul din agendă.

Probabil, astăzi, în Galaţi, cineva mănâncă păstrugă!

9 comentarii:

Teodora spunea...

Tocmai citeam un articol despre relativiyarea morţii şi chiar m-am gândit (mai ales la colegi de şcoală) că unii dintre oamenii pe care-i credem în viaţă şi-i evocăm printr-o întâmplare sau alta poate că nu mai există.
http://www.dilemaveche.ro/sectiune/tilc-show/articol/relativitatea-mor-ii

S-ar putea face un scurtmetraj fain după întâmplarea asta povestită de tine.

Cristian Lisandru spunea...

Emoţionant.

Anonim spunea...

hmmmmm.........

Delia spunea...

Exista multe cai prin care cei dragi noua ne sunt alaturi zi de zi ... Intamplator sau nu , ne mai ajuta si tehnologia. O decizie inteleapta de a pastra telefonul tatalui tau; de acolo de sus stie ca nu este dat uitarii...

Virtualkid spunea...

@Teodora:
Eu cred ca la fiecare colt exista cate o astfel de poveste.
Din generatia mea din liceu am numarat aproape treizeci de fosti colegi care au murit, doar cei despre care am aflat. Mereu m-am intrebat cati or mai fi diparut dintre cei o suta optzeci de absolventi...

@Cristian Lisandru:
Multumesc!

@puideblog:
?

@Delia:
Ciudat este ca si aparatul este tot al lui si functioneaza foarte bine, acumulatorul este in regula...

Anonim spunea...

m-a lăsat fără cuvinte întâmplarea, atâta tot, nu mai aveam ce să comentez, aşa că am tăcut :)

Giulia spunea...

E foarte frumos cand un om isi aminteste cu placere chiar si peste ani de zile ca cineva l-a ajutat la necaz....

Virtualkid spunea...

@puideblog:
Daca am ajunge sa cunoastem toate intamplarile de acest fel care se intampla chiar langa noi.....

@Giulia:
Da, adevarat, Este un gest demn de toata lauda, in ciuda circumstantelor in care s-a petrecut.

Virtualkid spunea...

@puideblog:
Daca am ajunge sa cunoastem toate intamplarile de acest fel care se intampla chiar langa noi.....

@Giulia:
Da, adevarat, Este un gest demn de toata lauda, in ciuda circumstantelor in care s-a petrecut.

Unde iți trimit depeșă?

Vreau adresa ta de e-mail:

Delivered by FeedBurner