Calator anonim in falansterul sunetelor, Kitarodia

Imi este draga dimineata pe care mi-o incep cu gandul la un viitor ipotetic, intr-o discutie pe chat cu mama Anei, planuind sa ne incuscrim. Si, in timpul in care ne prostim cu planurile noastre fantasmagorice, in surdina, curg sunete divine.
Asa ajung sa fiu calator anonim intr-o "Kitarodia" pe care o cunosc atat de putin, falanster al sunetelor nascute ca sa vindece rani, sau macar sa le fie balsam.
Si atunci, cand vezi cetatenii putini si frumosi ai acestui regat fabulos in care ti-ai dori sa traiesti pana la sfarsitul zilelor, cand asculti vorbele mereu cantate ale traitorilor acestui taram, o bucurie stranie iti strabate toate cotloanele sufletului, iar speranta incolteste: poate ca, indirect, intr-o buna zi, aceasta o sa fie, putin, si tara ta.

E timpul încercărilor

Oare am sa pot sa trec cu seninatate peste dezamagirile care ma asteapta? Oare am sa pot sa accept ca multe dintre eforturile pe care le-am facut impreuna au fost in zadar?
Ma straduiesc sa plamadesc un caracter puternic, capabil sa aleaga, sa lupte din toata fiinta, sa stie sa piarda, dar mai ales sa stie sa renunte atunci cand resorturile interioare nu mai actioneaza miscate de dorinta, ci sunt prada unei inertii.
Nu cred ca toate acestea nu vor conta pentru intreg, insa trezirea dintr-un vis frumos este mereu dureros de frustranta.
Da, incerc sa ma pregatesc mereu pentru un astfel de moment, tocmai pentru ca mi-as dori sa reusesc sa-l trec cu demnitate daca ar fi sa apara, insa visul, visul inca nu-l dau... Cu mintea mea de om matur, eu stiu sigur ca doar incercand, poate exista o sansa pe care copilul sa o risipeasca la un moment dat, indiferent care ar fi motivatia. Dar ea sa existe si sa sune curat!

Caine bun si auditiile matinale

In fiecare dimineata la fel. Aceleasi miscari, mereu aceleasi imagini. Doar sunetele sunt cu fiecare zi altele. Se schimba incet, dar sigur, isi castiga cu tenacitate propriile valente ale calitatii. Da, zilnic se petrec aceste scene, eu si prietenul meu (Cainele Bun) suntem martori tacuti ai rutinei prin care un dascal daruit cu har pune din cheagul, samanta maiestriei atingerii clapelor. Noi, ascultatorii din spatele usii, mereu aceeasi, sesizam schimbarile mici dar constante.
La capatul acestor scari exista un batran pian. Departe de a-si mai pastra stralucirea de altadata, captiv intr-o camera a unui apartament de la etajul patru, el scoate an de an viitori pianisti, unii mai buni, altii mai putin, dar mai ales scoate oameni care pot intelege altfel muzica fie si numai pentru ca au ajuns sa citeasca o partitura.

Mi-s dragi aceste dimineti, oricata rutina ar putea sa incapa in ele. Ea este infinit mai mica decat speranta din sufletul meu.

Postat de pe banca aflata pe aleea Busuiocului.
.