Zilele trecute am avut surpriza să primesc un mail de la Adrian Ilie, cel care după mine este cel mai inspirat dintre compozitorii de muzică rock din România. Piesele lui nu au fost prea multe, însă au reușit să adune în ele esență pură de muzică. Poate că nu au fost originale 100%, însă el a găsit chimia unor sunete pe care să le adoptăm, o generație întreagă și poate chiar mai mult decât atât.
Zilele acestea s-au întețit zvonurile potrivit cărora Cristian Minculescu se îndreaptă către un iminent nou moment de cumpănă al existenței sale. Problemele medicale grave, poate și graba cu care a revenit în activitate după operația de transplant, fac deliciul presei avidă de rating. Cu greu poate să mai înțeleagă ceva. Iar pentru copilul meu, datorită unui gest fabulos, Cristi este un zeu.
Cu toate acestea, mailul primit de la Adi Ilie, alăturat postărilor lui Mike Godoroja de pe Facebook, stângăciile de comunicare ale trupei, toate mă fac să mă gândesc că se întâmplă ceva grav.
"Ceea ce a urmat operației mi se pare de domeniul nesimțirii și al prostiei. Că se dorește să fie văzut cum cade pe altarul muzicii nu este un motiv suficient, dat fiind faptul că soția lui l-a ajutat iar Ministerul Sănătății i-a dat banii necesari pentru a-l salva și nu pentru a abuza pe mai departe șansa de a trăi. Ce vreau să spun este că Minculescu trebuia să întrerupă pentru o perioadă de timp poate chiar să se retragă într-un anume fel. Nu total vreau să spun. Trei sau patru concerte majore pe an erau sufieciente. O muncă de studio, o implicare în viața socială în a ajuta copii săraci printr-o fundație etc.. erau benefice atît pentru el cît și pentru societate. Putea să există prin cel puțin două sau trei melodii pe an avînd conexiunile necesare să le facă difuazate la posturile radio specializate în rock etc." (George Adrian Ilie)
Îmi place să cred că am redat confesiunea unui prieten care a știu, mereu, să păstreze în suflet "Speranța". Sunt doar nori de hârtie?
