Seară trecută am fost la ţară, la Idrifaia. Aproape un sfert de oră am stat pe o canapea veche şi am privit cum plouă peste tufa din faţa casei, Mâna Maicii Domnului aşezată între ploaia de vară şi mine. Mirosul florilor mă făcea să mă rup de tot ceea ce se întâmplă în jur şi să nu mai urmăresc decât picătura prelingându-se din petală în petală.
Am închis ochii, preţ de câteva secunde. Atunci m-au năpădit alte picături, căzute în urmă cu aproape patruzeci de ani, la Chiraftei, în casa bunicilor. La fel de tare ploua si atunci, iar eu priveam picătura în timp ce se prelingea pe gutuia pe care urma să o pun în geam, învelită în hârtie, mai spre toamnă.
La fel ploua şi atunci, mâna maicii mă mângâia doar că să nu mă sperii, iar acea mână păstra mirosul pâinii din cuptor...
.
