S-a găsit un măcar un om...

...care să aprindă o mână de lumânări și să pună câteva flori alături de fotografia lui Adrian Păunescu, pe peretele meschin al unei pizzerii din centrul orașului Târgu Mureș. Nu îl cunosc, însă doresc să îi mulțumesc pentru gestul său simplu, omenesc.



“Va fi interesantă postumitatea mea. Vor fi, desigur, şi uitări, vor apărea şi atacuri nedrepte, dar scrisul meu se va despovăra de biografia autorului, în circulaţia lui printre oameni. Nu-mi pot închipui propria mea moarte şi nici nu cred că ea e o trecere de zid. Aş fi fost curios să ştiu totuşi ce iarbă va răsări, în timp, pe mormântul meu…”

"Pentru un om, sub cer, e prea târziu"

Mă uit cu stupoare împrejur și mi se pare că este nefiresc de multă liniște în această zi în care se împlinește primul an de la punctul pus vieții de către unul dintre cei mai controversați oameni de spirit românesc. Adrian Păunescu a fost unul dintre numele care au ifluențat major vremurile prin care a trecut, a trăit și a luptat pentru convingerile sale, uneori chiar și împotriva unor ipotetice evidențe.

Atât de multe nume îi datorează rezonanța pe care și-au căpătat-o în cadrul Cenaclului Flacăra. Oare nu mai este creștinește să vorbești răposatul numai de bine? Unde sunt cei care ar trebui să-i pomenească numele, fie și numai la comemorări?

Sau poate doar Nichita....