Curcubeul "Miaelei"

Le încercăm pe toate, uneori cu metodă, alteori în devălmășie.
Lecțiile iau tot mai mari felii din porțiile de joacă.
Și totuși, există nenumărate jocuri-lecție, la care elevii vin din propria dorință.

Îi mulțumim "Miaelei", cea care ne-a trims în dar o bucățică dintr-un viitor curcubeu.

Acum sînt fericit!

Ora de vară ne-a dat programul peste cap. În ciuda tuturor eforturilor de a face trecerea cât mai lină, astăzi ne-am trezit greu. În plus, ploua cu mult spor, deci nu puteam să mergem cu tricicleta. Totuşi, am reuşit performanţa să nu întârziem la lecţia de pian decât trei minute.
După lecţia care s-a prelungit mult mai mult decât ne aşteptam, am coborât în cea mai mare viteză şi am pornit aproape în fugă spre grădiniţă, cu pianistul meu pe umeri şi cu umbrela deasupra noastră. Atunci când ne apropiam de şcoală m-am trezit cu o întrebare insistenţă: "-Tata! Tata! Ce este aia?"
Am urmărit degetul care îmi arăta înspre asphalt şi am văzut cum ploaia întindea o picătură de ulei căzută de la o maşină. În acest timp, întrebarea se repeta obsesiv.

"-Tata! Tata! Ce este aia?
-Curcubeul.
-Curcubeul ăsta a căzut din cer?" (eu, stupefiat, îi răspund că da)
Urmează o pauză în care îmi aud respiraţia. Copilul este tot mai greu şi astfel de curse mă solicită tot mai nemilos.
În final, îmi dă şi lovitura finală: "-Acum sunt fericit!"

Rămân fără reacţie, dar într-un colţ al minţii pornesc a suna nişte acorduri ale adolescenţei mele, semn că la aşa întâmplare trebuie să-i recunosc fiului meu: "I surrender!"