S-a nimerit să trecem pe lângă Casa de Cultură din Galaţi în seara în care începea Festivalul Interetnic al Dunării de Jos, organizat de către Prefectura Galaţi, în urmă realizării unui proiect cu finanţare europeană. Ca să fiu sincer, toate aceste aspecte mă lasă rece, iniţial privind cu maxim scepticism intreagul eveniment, având sentimentul că a fost făcut doar pentru a mai putea fi bifata o acţiune.
Şi totuşi, la un moment dat, am auzit o voce incredibil de frumoasă, de caldă, o voce care părea să vină dintr-o altă lume. Şi poate chiar aşa şi era, devreme ce cântecul pe care îl interpretă exclusiv vocal era în limba rusă. Mai ales după '89, mulţi s-au grăbit să ştergă cu buretele tot ceea ce ne-ar fi putut apropia de această limbă, una pe care eu o socotesc a fi printre cele mai importante ale lumii, pomenind un singur nume ca argument: Esenin (ştiu că am fost subiectiv numindu-l doar pe el).
Tânăra de pe scenă era ucrainiancă, însă, pentru mine ceea ce am auzit a fost un imn al culturii slave, piesa fiind un bocet al unei femei tinere care şi-a pierdut tot rostul aşteptându-l pe eroul necunoscut, iar cultura slavă ştie să plângă cu o imensă, o trufaşă demnitate.
Mi se face pielea de găină doar când mă gândesc la felul în care a cântat această tânără, în deschiderea unui recital de cor feminin slav.
